-Vine? Când vine? Tot aşa va veni când eu voi dormi? m-a întrebat David gânditor.
-Sigur aşa va fi, i-am confirmat eu.
Moşul era desigur mult prea obosit şi nu apucase să împacheteze cadourile.
-Trebuie să treacă pe la toţi copiii, va fi noapte lungă pentru el, i-am explicat lui David.
N-aveam idee ce noapte lungă avea să fie…
David a adormit spre două dimineaţa. Nici George n-a făcut excepţie, a adormit după ora unu. Întocmai ca şi fratele lui, George manifestă aceleaşi probleme de somn. Îmi amintesc că şi David începuse să adoarmă foarte târziu undeva între doi ani şi doi ani şi jumătate. Dar parcă David nu se trezea atât de des noaptea.
George se freca la ochi, icnea, pufnea, lovea ritmic tăblia patului cu picioarele şi nu voia să înceteze, a fugit de nenumărate ori din pat, dar nu era chip să-l calmez. Iar la cinci era treaz din nou. S-a plimbat de la mine la taica-su, a râs, a vorbit ceva pe limba lui, de noi neînţeleasă, şi m-am rugat să nu-i trezească pe fraţii lui. Noi adulţii ne culcasem după trei dimineaţa.
Iar ziua de Crăciun a fost un dezastru, David a fost opoziţionist; a făcut orice ca să ne contrarieze şi să ne provoace, iar George s-a stimulat nonstop.
Ziua de Crăciun a început cu o maşină pusă la spălat cu hainele şi aşternuturile lui Buni. În rest, a fost acelaşi ritm nebun de hrănit copii, schimbat copii, strâns de zeci de ori aceleaşi lucruri împrăştiate de George. N-am făcut faţă, a fost o zi în care am fost învinşi de autismul copiilor, al amândurora.
Eram atât de obosiţi că nu le-am făcut faţă. Pozele noastre de la brad au fost doar clipe în care copiii au fost relativ dispuşi să-mi stea în braţe câteva secunde. Sunt frumoase, nu au nimic regizat. Nici n-aş putea cu copii ca ai mei. M-am bucurat de bradul frumos din care George a smuls globurile de pe crengulele de jos. Apoi a muşcat cu nesaţ din globurile moi de polistiren aurit.
Peste toate astea, în social media plutea fericirea pozelor perfecte de Crăciun.
Ca şi cum lumea ar lua o pauză de la necazuri. Nu mă înţelegeţi greşit, nu vorbesc de bucuria autentică pe care o aduce Crăciunul. Mă refer doar la ceea ce e superficial, la faptul că oamenii pozează în fericiţi când de fapt cei mai mulţi dintre noi nu suntem. Sau pur şi simplu nu apreciem ce avem. Atunci e nevoie de cea mai bună poză, de cel mai frumos peisaj, de cea mai bogată masă etc etc.
David? El nu e superficial.
Ce fericit a fost pentru colecţia de cărticele în engleză pe care i le-a dus Moşul! Tare s-a mai bucurat pentru pernuţa decorativă şi căciuliţa veselă şi hăinuţele de la Moş. Bucuria lui a fost autentică. M-am uitat la el cu invidie pentru emoţia şi bucuria lui nedisimulate.
Pe mine m-ar fi fericit o vreme normală de iarnă, nu una cu ceaţă. Nu scot niciodată copiii mici afară când e ceaţă. Oricum abia şi-au revenit după vreo trei săptămâni de laringite, bronşite, enterocolite. Măcar în vacanţă să fie sănătoşi. Deja asta mă face fericită. Speram ca de Crăciun să ningă să mergem cu săniuţa. Ce s-ar mai fi mirat Ilinca de zăpadă!!!
Nu mai fac teme, e vacanţă ! Uraaaaa! Eu sunt mai fericită ca David pentru asta. Totuşi, David a început deja să citească din cărticelele lui în engleză. Apoi nişte povestioare în română.
Pe Ilinca am dus-o la naşa ei. Ilinca nu umblă încă deşi are un an şi trei luni. Merge de-a buşilea, dar atât. Acasă nu folosim premergător. Nu am avea loc şi nu sunt fan. În multe ţări sunt interzise. Dar la naşa ei acasă, am pus-o în premergător pentru că e un copil mare, nu s-ar pune problema că o suprasolicităm. A învăţat cam în 15 minute cum să umble cu el şi a prin viteză. Ilinca nu are curaj încă. Uneori uită şi stă în pătuţ în picioare, când îşi aduce aminte că nu se sprijnă de nimic, întinde o mânuţă şi se prinde de marginea pătuţului.
Dar nu mai e mult, sper, până va umbla şi Ilinca.
(va urma)
