Viaţa cu autism. Ep. 209. Fără heirup pentru curăţenie, mâncare şi poze perfecte

Viata cu autism, de Marina Neciu

Anul acesta, de Crăciun mi-am luat câteva zile de concediu ca să mă pot bucura de ai mei pe îndelete. Cei mici tocmai terminaseră cu o enteroviroză eruptivă, cel mai probabil “boala mână-gură-picior”. Speram evident că vom avea linişte de Sărbători.

Am gătit tot ce ce a fost de gătit înainte de Ajun. Prăjituri nu mai fac demult. Când David începuse să ”iasă din autism” făceam chestii complexe, gen prăjituri cu foi, tot felul de plăcinte aperitiv. Acum comand prăjituri de casă şi gătesc ce e mai tradiţional, dar mai puţin laborios.

Mi-ar fi greu să evit un accident domestic într-un spaţiu aşa de mic în care am eliminat chiar şi uşa dintre bucătărie şi hol ca să mărim spaţiul. Nu doar spaţiul e mic, ci prost compartimentant şi plin de lucruri.

Prefer nişte copii întregi oricărei prăjituri din lume. Curăţenie în pura tradiţie românească, cum făcea mama că muta mobilele prin casă de vreo 3 ori pe an nu fac. Spală soţul meu geamurile, iar perdele nu am- spre oprobiul vecinilor, cu siguranţă.

Vă daţi seama în căpsorul cui ar ateriza galeriile şi perdelele, nu? Am geamuri permanent pline de amprente, ale lui George, bineînteles care se urca pe  blatul de bucătărie şi pe biroul lui David din hol şi se zgâieşte afară, proptindu-se uneori periculos în sticla geamului.

Curăţenie nu-i niciodată mai mult de un ceas, Ilinca fărâmiţează pâine, de parcă ar vrea să hrănească vrăbiile, George mestecă bucăţi de hârtie, carton plastic, creioane pe care le scuipă pe unde apucă.  La mine în hol şi în baie stau mereu haine la uscat, maşina de spălat nu are odihnă.

Dar copiii s-au îmbolnăvit totuşi, ziua de ajun a început cu guturai la George şi Ilinca. David este deja răcit de câteva zile. Mereu îmi fac iluzii că cei mici nu se vor îmbolnăvi, Adevărul este că la David viroza eruptivă de care vorbeam a făcut cele mai mari ravagii, spre deosebire de pitici care in 72 de ore erau pe picioare, doar cu bubiţe rămase ca manifestare, la David a durat vreo 2 săptămâni.

Ne-am ocupat mai mult de copii decât de brad şi a făcut Gyuri bradul cu ajutorul asistentului George. George mai mult a tras globurile din brad.

Cina de Crăciun nu e aşa cum am visat-o. Ar trebui să fim 5 la masă şi nu suntem decât trei. George are tulburări alimentare severe. Ilinca are zile şi zile, uneori mănâncă aşa cum ar trebui, alteori doar lapte şi cel mult o banană.

Moşul a venit târziu pentru că toţi trei copiii au adormit după oră 1 dimineaţa. Până a venit Moşul ne-am culcat, noi, părinţii spre ora 3, iar la 5 ne-a trezit Ilinca cu febră. Toată ziua de Crăciun a fost cu febră, strănuturi, tuse şi vărsături. Si eu sunt teribil de răcită şi nu m-au lăsat copiii să dorm nici de amiază.

Cred că am palpitaţii de oboseală.

Dar e in regulă. Crăciunul nu e un heirup pentru curăţenie, mâncare şi poze perfecte. Crăciunul e despre naşterea lui Hristos şi amintirea a ceea ce a dăruit El lumii. Crăciunul este despre apartenenţa la familie în amintirea Familiei Sfinte.

Sunt tristă pentru că nu mai am părinţi. Sunt tristă pentru că ai mei copii nu au bunici din nici o parte.

M-am bucurat de bucuria lui David când a descoperit cadourile sub brad. George s-a bucurat doar de ambalajele de carton pe care a început să le ronţăie. Ilinca se teme groaznic de o răţuşcă de plastic ce cântă şi dansează. Are doi ani şi trei luni şi nu pricepe că e o jucărie.

Nu mi-e neaparat dor de Crăciunurile mele din copilărie, majoritatea au fost triste. Dar mi-e dor de părţi din ele, mi-e dor de tot ce ieşea din mâinile mamei mele, de cozonacii făcuţi de ea, de prăjitura Greta Garbo a cărei reţetă era scrisă de mâna ei în caietul cu coperţi verzi care s-a pierdut. Mi-e dor de mirosul de vin rece de struguri Isabella pe care tata îl aducea din butoaiele din pivniţă pentru colindători. Mi-e dor de sărăţelele făcute de mama şi de instalaţia de brad cu clopoţei pe care tata o repara anual şi îi înlocuia beculeţele arse. Mi-e dor de zilele acelea în care nu mă gândeam ce repede va trece timpul şi cât de puţin pregătită voi fi să-i pierd.

Îmi rămâne să mă bucur de prezentul acesta, aşa cum e el şi de familia mea.

(va urma)

 

 

 

 

 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa