Vaccinurile și autismul. Am fost și eu în categoria persoanelor care cred că vaccinul de la 1 an transformă un copil normal în unul autist, dar mi-a trecut la timp. Am citit tot felul de studii pro și contra, până când rațiunea a învins. L-am vaccinat pe David, copilul meu de 14 ani diagnosticat cu autism la 2 ani, conform cu schema oficială de vaccinare, și nu regret nicio clipă decizia luată.
Zilele trecute am făcut programare la medicul de familie să-l vaccinez pe David. A făcut 14 ani în septembrie 2020 și era timpul să-și ia ultima doză din schema de imunizare. Norocul nostru a fost că vaccinul cu pricina nu este așa „pasăre rară” ca cel antigripal, mai erau pe stoc două doze.
Vaccinurile și autismul: Eu am fugit pe geam de la școală ca să scap de vaccinul de la 14 ani
În timp ce-i făceam pregătirea standard lui David pentru a accepta de bună voie vaccinul mi-am amintit câteva întâmplări din trecut. Eram clasa a opta și a venit felcerul la școală (dacă nu știți ce este un felcer, întrebați un om mai în vârstă!) să ne ia la rând la înțepat.
În mintea mea s-a declanșat o furtună emoțională. Frică. Ba nu. Groază. Groază de acul ăla mare și de durerea pe care avea să mi-o producă. Numele meu de familie din tinereție începea cu S, așa că am avut suficient timp să evaluez situația. Când au ajuns la colegii cu M, am aruncant ghiozdanul pe fereastră și m-am dus și eu după el. Am ținut-o într-o fugă până acasă, unde am dat cu ochii de mama.
Atunci m-am trezit la realitate. „Ce naiba am putut face? Cum să-i spun mamei că am fugit de la școală și am făcut-o de râs?” Mama era învățătoarea satului, tata preotul comunității în care trăiam, așa că vestea s-a răspângit din gură în gură mai ceva ca un breaking news în zilele noastre.
Fata popii fugise de la vaccin și aveam să scap destul de greu de eticheta asta! N-au vrut să meargă niciunul cu mine la dispensar, așa că m-am dus la mătușa Mariana la capul satului și, drăguță cum era (Dumnezeu să o ierte, că nici ea nu mai este), a mers cu mine să-mi spele rușinea.
Felcerul, cu un aer superior, mi-a ținut o predică lungă despre fapta mea, de m-a durut mai tare decât vaccinul în sine. Atunci am urât pentru prima oară ideea de vaccin. În acea clipă am zis că eu nu-mi voi vaccina niciodată copiii.
Apoi l-am născut pe David și vaccinurile din schema de imunizare au început să curgă unul după altul. M-am dus cu sfințenie la dată fixă să-l înțepe. După 2 ani, când am aflat de autismul lui, și am început să înghit tone de studii pe tema asta, mi-a cășunat pe vaccinul ROR. Gata! Mă simțeam mai bine că am găsit vinovatul, eram ușurată că am pe cine să dau vina.
Când ești măcinat de o dramă, cum este aflatea diagnosticului pe viață a copilului tău, te ajută într-un mod stupid să ai pe cine arăta cu degetul. Eu dădeam vina pe un amărât de vaccin care îl proteja pe el de rujeolă, rubeolă și oreion.
Dacă ar fi existat o pușcărie a vaccinurilor, l-aș fi închis pe viață că mi-a distrus copilul! Am ținut-o așa vreo trei-patru ani, cred. Ba chiar trâmbițam în stânga și-n dreapta ce descoperire măreață am făcut eu! Și mă simțeam liniștită că nu mai trebuie să găsesc o cauză a autismului.
Vaccinurile și autismul: Ca să mă răzbun, am luat decizia să nu-i mai fac vaccinul de la 6 ani
După aniversarea celor 6 ani ai lui David eram convinsă că niciodată n-o să-l mai înțepe nimeni pe fiu-meu. Dacă n-am fi avut parte de un eveniment bizar, poate asta aș fi crezut și acum.
Eram cu el în parc la Unirii, stateam liniștiți pe o bancă uitându-ne la fântâni, tramvaie și autobuze, cum facem noi adesea, ca să ne limpezim gândurile. Deodată David se ridică de lângă mine și aleargă cât îl țin picioarele până la altă bancă din apropiere pe care un om al străzii lăsase o doză de Pepsi. Până să-l ajung eu din urmă, a pus-o la gură și a băut tot lichidul pe care-l găsise în cutie.
Am rămas înțepenită. Dacă a luat vreo boală? Dacă i se face rău? Dacă…tremuram de frică așa că mi-am sunat medicul. Ce-mi putea spune? Riscul de a lua un virus, o bacterie, o boală era real. La finalul conversației m-am surprins și pe mine spunând: „și apropo, știu că au trecut de câteva luni de când a împlinit David 6 ani, îi mai pot face vaccinul?”
Nu știu ce m-a apucat. Teama că n-am făcut un gest simplu de a-mi proteja copilul, trezirea la o altă realitate, conștiința de părinte. Toate la un loc s-au activat în mintea mea în câteva secunde.
L-am vaccinat a doua zi. Și am schimbat și tematica literaturii de specialitate. Din antivaccinistă m-am dus brusc în extrema cealaltă și am înțeles cât de ignorantă fusesem în ultima vreme. Bine că mi-a trecut la timp și David nu a fost privat de niciun vaccin din schemă. Partea proastă că la 6 ani copilul nu stătea deloc la analize, exudate, înțepături, a trebuit să-l țin oarecum cu forța ca să primească doza.
David a înțeles noțiunea de vaccin și a mers relaxat la medic
De când cu pandemia, fiu-meu abia așteaptă să ajungă vaccinul anti Covid în România. Cred că dacă i-ar întreba cineva pe români, el ar fi primul care ar ridica mâna. A înțeles ce este un vaccin, cum acționează în corp, pentru ce tip de boală este fiecare. A priceput că nu doare, că nu e bau bau (nu ca mine la vârsta lui!).
După ce a împlinit 14 ani, avea 3 obiective: să-și facă buletinul, să-și ia un Ipad (aici am avut ceva de tras!) și să-și facă ultimul vaccin din schema obligatorie. A fost foarte mândru de el în timpul procedurii, a glumit cu doctorița de familie și a plecat cu sufletul împăcat că a mai bifat un obiectiv de pe listă.
Vaccinurile NU dau autism, oameni buni! Vaccinurile au fost create pentru altceva. Vaccinurile ne protejează de boli care în trecut nu aveau leac și lumea murea pe capete. Sunt și excepții cu efecte adrese. Dar puține. Orice medicament poate avea urmări nedorite la anumiți pacienti.
Mie îmi ajunge autismul lui David, nu vreau să-mi mai bat capul pe la vreo secție de infecțioase că are nu știu ce boală ce putea fi prevenită printr-un gest simplu. Și nu, nu vreau să fac nicio campanie de lămurire cu nimeni, este fix părerea mea. Dar hai că lasăm puțin garda jos cu teora conspirației, microcipurile din vaccinare ori 5 G-urile care ne controlează mintea. Să citim ce e de citit, să ne bazăm pe rezultate concrete ale studiilor de specialitate.
Este deja un trend la nivel mondial de scădere a vaccinării de orice fel. Lumea vrea să fie liberă și crede că renunțând la protecția sanitară prin imunizare e mai cu moț ca niciodată. Vrei să fim daci liberi? Păi hai să trăim în peșteri, dar înainte să dăm un search cam care era speranța de viață pe vremea înaintașilor noștri.
Nu mi-a spălat nimeni creierul…
Nu mi-a spălat nimeni creierul. Pur și simplu m-am documentat. Semenele autismului apar după vârsta de 1 an și jumătate, perioadă care coincide cu un vaccin din schema obligatorie de vaccinare. Doar coincide. Când vor fi teste specifice, vom afla din timpul sarcinii că vom aduce pe lume un copil cu autism. Momentan e „la ghici”.
Autismul este o loterie, unul din 60 de părinți va crește un autist.
Hai să lăsăm știința să-și facă treabă și noi să ne vedem de copiii noștri! Să sperăm că într-o zi se va descoperi și cauza și tratamentul autismului. Poate alți părinți vor fi mai norocoși decât am fost noi.
Dar știu sigur ce ține de mine: să am grijă de copilul meu, să fie sănătos și fericit. Indiferent cât este de greu la început, vei ajunge să mergi toată viața la braț cu autismul și vei simți cât de multă fericire poate fi în această viață!
- Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI
- Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pe pagina de Facebook, unde marchează toate micile și marile realizări ale lui David.
