Rolul tatălui în recuperarea copilului cu autism. Teoretic, tatăl ar trebui să ducă 50 la sută din bătălia cu dizabilitatea, practic, mulți tați fac mult mai puțin sau, mai rău, dau bir cu fugiții. Tatăl lui David n-a reușit niciodată să-și ducă cele cincizeci de procente și, cu toate astea, nimic din ce am realizat până-n ziua de azi, nu ar fi fost posibil dacă el nu era lângă noi. De fapt, cred că ar trebui să schimbăm sistemul de referință după care-i judecăm pe tați și tocmai despre asta este vorba în episodul 18. Ce ar trebui să facă un tată de copil cu autism în familia lui ca să fie un tată bun?!
Când ne-am căsătorit eram doi visători care aspirau să viziteze întreaga lume. Prea mari planuri nu ne făceam, în afară de a trăi intens fiecare clipă. De exemplu, în primii doi ani, am reușit performanța de a nu sta niciun weekend în București. Băteam țara în lung și-n lat, fără să cerem mai mult de la soartă. După ce David a intrat în viața noastră și tata a ieșit la o diferență de numai două luni, perspectiva asupra viitorului s-a schimbat treptat și am început să ne mai…maturizăm. Dorința aia de libertate absolută, am păstrat-o, dar, tot ce trăiam prin 2006-2007 ne-a obligat să ne organizăm modul de a trăi.
Rolul tatălui în recuperarea copilului cu autism: să accepte diagnosticul
Când David se apropia de doi și eu am început investigarea autismului său, Florin încă stătea liniștit. Credea că exagerez, că o doar o etapă din viața noastră care va trece de la sine. Probabil că bărbații nu sunt programați genetic să accepte o fatalitate atât de mare, pe ei mama natură nu i-a pregătit în niciun fel despre vestea: „Alo, vezi că ai un copil cu dizabilități, acum să văd de ce ești în stare!”
Era de acord cu toate demersurile mele, dar NU CREDEA, nu accepta că David ar putea avea autism. Până-n ziua în care a citit cartea „Lasă-mă să-ți aud glasul”. De atunci a început să meargă cu noi la braț cu autismul! Fiecare bărbat trece prin asta, eu zic să nu-i judecăm chiar atât de aspru și nici să-i forțăm cu acceptarea. Eu i-am dat timp să se obișnuiască cu ideea și cumva, la momentul potrivit a făcut-o.
Într-o familie e important să ia fiecare partea pe care o poate duce
Cei care ne cunosc știu că noi n-am dramatizat niciodată diagnosticul lui David. N-am cerut nimic nimănui, n-am împovărat pe nimeni cu „ești neam cu mine, ajută-mă că nu mai pot”. I-am lăsat pe toți să-și trăiească, fără grija noastră, viețile și cred că asta a fost calea să fim în armonie cu (aproape!) toată lumea.
Tot ce am am avut de făcut pentru David am făcut noi doi. Am împărțit responsabilitățile de la bun început, ca să nu dăm cu stângul în dreptul. El a luat finanțele casei, eu l-am luat pe David și am lăsat deschisă o zonă de mijloc, în care mai plăteam și eu niște facturi, iar el petrecrea timp de calitate cu David fără mine.
Dacă el avea treabă, noi îi lăsam libertatea de a-și rezolva problemele, fără să-l bat la cap că n-am ulei în casă, că am alergat azi prea mult după David, că vreau să ies te miri unde prin oraș. Avem nevoie de bani și el trebuie să aibă liniștea să-i câștige! Dar week-end-urile, vacanțele sunt din totdeauna în 3 sau în mai mulți, dacă e rost de vreo petrecere.
Nu-i poți cere soțului tău să stea 50 la sută din timp cu copilul. Nu va putea face asta, nu știe cum, și, cu siguranță vei avea tendința să-i spui că nu face totul la fel de bine ca tine (am comis-o și eu de câteva ori și știu ce zic!). Relația tată-copil nu este la fel de… naturală ca cea cu mama. E nevoie de timp și de mulți pași mici să fie una puternică!
Rolul tatălui în recuperarea copilului cu autism: să nu uite să-ți fie soț
Poate că Florin n-a stat pe la ușile medicilor când cerșeam un diagnostic, n-a umblat pe la primărie când, într-un final i-am făcut certificat de handicap, n-a renunțat la serviciu ca să stea cu David în bancă atunci când a trecut la gimnaziu, dar, în fiecare zi în care eu făceam toate astea a știut cum să mă facă să mă simt specială. Fără prea multe vorbe, dar cu multă magie, mi-a dat senzația că sunt prințesă și nemachiată, și cu 15 kg în plus și când mie însumi nu-mi plăcea să mă privesc în oglindă.
N-am trăit nicio zi fără senzația că pentru el sunt buricul pământului, nici măcar o clipă de când îl cunosc nu m-a făcut să mă simt altfel decât iubită. Iubirea asta îți dă puteri nebănuite. Oricât de obosit ai fi seara, a doua zi te trezești și mergi cu fruntea sus la braț cu autismul. Nimic din ce am realizat cu David timp de 13 ani nu ar fi fost posibil dacă el nu știa cum să mă iubească și, credeți-mă, sunt un om destul de greu de impresionat!
Ce înseamnă să fie un tată bun
Până să-l cunosc pe Florin credeam că un tată bun el cel care face regulile în casă și pune de mâncare de masă. El m-a învățat, în toți anii ăștia, că un tată bun este mai mult de atât! Un tată bun o iubește pe mama copilului său, o respectă și o susține în fiecare zi. Un tată bun îi dă copilului său curaj să ajungă până la geamandură la mare, îl învață să mergă pe bicicletă, îi cumpără pian în seara de Ajun, chiar dacă afară e zăpadă de aproape un metru.
Un tată bun își ascultă copilul și ține cont de sentimentele lui, îl lasă să plângă dacă cineva l-a rănit și nu-i spune niciodată că „plânsul e doar pentru fete”. Nu vrea să crească „un bărbat”, ci „un om” bun cu cei din jur, sensibil, care de multe ori îi pune pe ceilalți înaintea lui. Un astfel de tată este Florin pentru David și, fără el, nici eu n-aș fi știut să fiu o mamă bună pentru copilul meu.
Rolul tatălui în recuperarea copilului cu autism: să ajungă părintele preferat, măcar din când în când
Cam asta e…destinația finală! Știi că rolul său e principal și-l „joacă” bine, dacă sunt zile în care copilul vrea să aibă momentele sale „cu tati”. Acum, când eu scriu episodul 18, ai mei sunt la plimbare „ca băieții”. Am încercat să intervin aseară în planul lor, dar David, puțin jenat că m-ar putea face să mă simt dată la o parte, mi-a zis: „Georgiana, sper să nu te superi, dar tu nu ești băiat și asta e o excursie de băieți. Mergem cu toții data viitoare, bine?!” Normal că e bine!
Crede el că am uitat când nici măcar nu se uita la tati, când orice ar fi făcut Florin, nu reușea să-i intre în voie și orice i-ar fi spus nu-l auzea? Cum aș putea să mă supăr că ei doi aleg o zi din săptămână și vor să o petreacă împreună? E visul oricărei mame de copil cu autism! Și uite că, atunci când crezi în ele, apuci să-ți vezi visurile împlinite!
Pe mulți, diagnosticarea copilului cu autism i-a despărțit, pe alții i-a îndepărtat, pe noi ne-a „lipit” mai mult decât a făcut-o îngrăgosteala aia, dintr-o seară de mai din 2003. Ne-a dat Doamne Doamne o provocare așa de mare și noi am învățat din ea că, da, necazurile te schimbă, dau cu tine de pământ, te țin în șuturi luni întregi, dar, dacă e cineva lângă tine, te iubește fără măsură și stă la braț cu tine, indiferent cât de mare-i furtuna, îți cresc aripi de unicorn și zbori lin peste toate.
- Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI
- Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pe pagina de Facebook, unde marchează toate micile și marile realizări ale lui David.
