Nu există Moș Crăciun! A aflat și fiu-meu abia după ce a împlinit 14 ani. La vârsta la care copiii normali au deja prima prietenă, copilul meu, autist get-beget a aflat, poate, cel mai dureros adevăr din viața sa. I-am dat toate amintirile peste cap și ăsta va fi un pretext să-l ancorez și mai bine în realitate.
Nu știu de ce am așteptat atât de mult să-i spun verde-n față cum stau lucrurile. Mi-a plăcut așa, să duc la extem viața lui pe un norișor roz, într-un clopot de cristal, cu zâne, Moși Crăciuni, unicorni și oameni minunați. De fapt cred că trezirea e și a mea, eu sunt genul de adult care crede că tot ce zboară se mănâncă!
De ce am amânat atât de mult?
E timpul să-i bag mințile în cap copilului meu și să afle că părinții fac pe dracu-n patru în fiecare an să aibă el în noaptea de Ajun tot ce i-a trecut prin cap că ar merita. Și nu, nu suntem genul de părinți care să cumpere iubirea copilului cu daruri scumpe și nici să compensăm lipsa noastră din viața lui cu cutii frumos împodobite. David e cu mine 24/24, nu despre asta e vorba!
Eu sunt de vină în toată povestea asta, mie îmi place să trăiesc într-o lume paralelă cu realitatea, eu dorm la 42 de ani cu unicorni de pluș, eu l-am pus pe David să-i scrie lui Moș Crăciun în fiecare an, eu am îmbrăcat-o pe mama, pe frati-meu, pe domnul Sârbu sau pe Vali în costum de Moș să îi întrețin copilului o iluzie.
Eu am dus în mod inconștient povestea asta atât de departe până când n-am mai putut. E tardiv să-mi asum ceva, au trecut prea mulți ani. Dar recunosc!
Nu i-am spus lui David că nu există Moș Crăciun pentru că mi-a fost frică.
Îmi plăcea să-l văd cum crede, cum așteaptă, cu speră, îmi plăcea reacția lui când îl vedea pe Moșul, îl sorbeam din ochi când se bucura de fiecare nimic pe care noi îl împachetam frumos. E atât de puțină magie în viața oamenilor, încât, atunci când există, îți vine să ții cu dinții de ea la infinit.
Îi apostrofam pe cei care încercau să-l denigreze pe Moșul de față că fiu-meu, mi se părea că sunt lipsiți de suflet: cine le dă dreptul să-l trezească pe David dintr-un vis atât de frumos?!
Cum i-am spus copilului meu că nu există Moș Crăciun
Cred că pandemia m-a trezit și pe mine la realitate. M-am maturizat brusc în 2020 și am început să văd lumea cu alți ochi. S-a născut în mine dorința de a fi cu picioarele pe pământ, pentru prima dată în viața mea. Apoi am realizat că mi-am crescut copilul și mai aerian decât eram eu și cred că asta a fost un mare semnal de alarmă.
La vremea la care colegii și amicii lui știau de mult că Moș Crăciun nu există, eu îl feream pe David de discuții „malefice”.
Mă gândeam că, dacă îl protejez, nimic rău n-o să-l atingă. Că sufletul lui va rămâne veșnic pur, că pot să-i zugravesc mintea la infinit în roz.
Dar el avea o bănuială că n-ar fi chiar așa și, cred că de dragul meu se abținea să nu-mi spună că știe. Înainte de a afla din gura mea, David simțea și că Moșul nu zboară cu sania pe cer, că oamenii nu sunt toți buni, că pandemia va mai dura încă 1 an și că școala online nu e chiar școală.
A fost diplomat și a așteptat să deschid eu subiectul, altfel nu-mi explic cum de a reacționat atât de bine. Eram în mașină, la final de octombrie 2020, blocați în trafic. De obicei își cam pierde răbdarea și îi atrag atenția cu câte o discuție sau facem karaoke după muzica de la radio.
– David, ce vrei să îți aducă Moșul anul acesta?
– Păi, să mă gândesc! Vreau o tabletă ca a verișoarei mele Andreea, o hotă nouă și o vacanță.
– Nu sunt cam multe?
– Ba da, dar am fost cuminte, am stat în izolare cât a zis guvernul, am purtat mască și am stat cu camera deschisă la școala online. Și nu e o problemă pentru Moș Crăciun. Nu-i așa, Georgiana?
Să fie de la trafic, de la dorințele ușor exagerate, de la gelozia pe Moș Crăciun că-l împănează mereu fiu-meu cu laude că îi aduce cele mai tari chestii, de la nervii mei care s-au întins nepermis de mult în ultima vreme, m-am trezit că-i spun, fără să gândesc prea mult:
– David, gata! Trebuie să știi ceva despre Moș Crăciun.
– Da? Ce?
– Moș Crăciun, așa cum crezi tu, nu există!
– Ce? Adică m-ai mințit?
– Nu sută la sută. E, cum să-ți spun eu, ca o legendă.
– Adică Moșc Crăciun a murit?
– Nu. E inventat un personaj ca să primească copiii cadouri.
– Cum adică? Nu înțeleg!
– De Crăciun sărbătorim Nașterea lui Iisus.
– Deci copiii primesc cadouri de ziua lui Iisus, ca și cum ar fi și ziua lor, zice David.
– Cam așa ceva. Ești băiat deștept.
– Bine, bine, dar eu m-am întâlnit cu el anii trecuți.
– Erau oameni reali în costum de Moș Crăciun. Ăsta este adevărul!
– Vezi?! Ți-am spus eu că acum doi ani era unchiul Tiberius deghizat. Și nu ai recunoscut.
– Am să te rog să mă ierți că te-am mințit, e singura dată când am făcut-o!
– Promiți că n-o să mă mai minți niciodată?
– Promit, David, dar acum iartă-mă! Am mare nevoie de iertarea ta!
Moș Crăciun nu există, dar magia a rămas la locul ei
Îmi era teamă că nu voi mai vedea bucuria aia pură din ochii copilului meu, că nu va mai fi „cu zâmbetul în sus” în așteptarea sărbătorilor. Îmi era teamă că, dacă stric magia nu voi putea să pun nimic în loc. M-am temut degeaba.
David a reacționat destul de bine. A înțeles dintr-o singură discuție. De obicei în chestiunile serioase avem mult mai multe până acceptă o situație neplăcută.
De aceea îl bănuiesc că simțea ceva dinainte și doar avea nevoie să audă adevărul din gura mea. Magia de fapt nu stă în simboluri. Stă în relația asta specială pe care o am cu copilul meu. În încrederea pe care o are el în mine, în puterea pe care o au cuvintele care ies din gura mea asupra întregii sale ființe.
Poate că Moș Crăciun nu există, dar există Crăciunul, bradul pe care îl împodobim în întâia zi din decembrie, avem o casă care răspună de colinde, ne avem unul pe altul. Crăciunul va fi mereu magic la noi acăsică, chiar dacă Moșul e doar un mit.
Poate ăsta va fi un nou început pentru noi doi. Florin, soțul meu, mereu a fost mai ancorat în realitate decât noi, poate de acum înainte voi fi și eu cu David. Poate nu vom mai crede tot ce auzim, poate vom avea mai puține așteptări de la viață și de la oameni, poate că praful de stele s-a risipit, dar ce frumos luminează totul în urma sa!
Dincolo de magie avem o viață de trăit, iar la braț cu autismul este o viață în care absolut totul este posibil. Trebuie doar să cred în copilul meu, în puterea lui de a înțelege și a se adapta la lumea în care trăiește.
David, tu ești Moș Crăciun al meu, tu ești magia mea, tu ești bucuria din seara de Ajun. Fără tine nu aș fi trăit atât de intens, fără tine viața mea nu ar avea strălucirea pe care mi-o dă zâmbetul tău în sus!
- Dacă îți place cum scrie Georgiana și te interesează povestea autismului lui David, citește și episoadele anterioare: AICI
- Mai multe despre viața de zi cu zi a Georgianei găsești pe pagina de Facebook, unde marchează toate micile și marile realizări ale lui David.
