Pe 11 decembrie 2025, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat oficial că Guvernul României a aprobat Memorandumul privind aderarea țării noastre la Agenția Europeană pentru Cerințe Educaționale Speciale și Educație Incluzivă (EASNIE). Această decizie marchează un angajament strategic pentru dezvoltarea și consolidarea educației incluzive în România, aliniindu-se la standardele europene și la bunele practici internaționale în domeniu.
Dincolo de declarațiile instituționale, această mișcare reflectă realitatea unei provocări din țara noastră: numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) a crescut semnificativ în ultimii ani. Conform datelor pentru anul școlar 2023–2024, România avea în total peste 71.000 de elevi cu CES, dintre care peste 51.700 erau integrați în învățământul de masă și aproximativ 19.450 în învățământul special, cifră ce reflectă atât progresul în înregistrarea și integrarea acestor copii, cât și provocările sistemului educațional de a răspunde nevoilor lor diverse.
Această statistică (peste 70 de mii de elevi) evidențiază nevoia stringentă de politici educaționale solide, programe de sprijin, formare profesională și resurse adecvate pentru o educație incluzivă autentică.
Un nou orizont pentru educația incluzivă: Memorandumul de aderare la EASNIE
Guvernul României a aprobat Memorandumul privind aderarea țării noastre la Agenția Europeană pentru Cerințe Educaționale Speciale și Educație Incluzivă (EASNIE). Aderarea va sprijini:
- crearea unui mediu școlar sigur, echitabil și fără discriminare;
- intervenția timpurie pentru copiii cu CES;
- formarea continuă a profesorilor în domeniul incluziunii;
- combaterea segregării școlare;
- accesul la resurse, instrumente și expertiză europeană.
Declarația ministrului Educației și Cercetării: „Problematica copiilor cu CES reprezintă un obiectiv principal pentru mine ca ministru, cu atât mai mult având în vedere pregătirea mea ca psiholog. La începutul anului vom și lansa un proiect major finanțat prin fonduri europene, pentru formarea resursei umane și asigurarea de materiale specifice, astfel încât din anul școlar 2026-2027 să putem oferi mai mult sprijin acestor copii.”
EASNIE este o organizație europeană independentă, cu 31 de state membre, care promovează educația incluzivă prin cercetare, politici bazate pe dovezi și schimb de bune practici între ministerele educației din Europa. România va avea acces la decizii strategice, rețele de experți europeni și va contribui anual la bugetul Agenției, cel puțin inițial din fonduri europene. Aderarea oficială va începe din 2026, consolidând astfel angajamentul României pentru o educație incluzivă reală pentru toți elevii.
Ce va aduce concret schimbarea pentru elevii cu CES
Aderarea României la EASNIE nu este doar un gest simbolic, ea poate aduce beneficii tangibile pentru elevii cu CES, părinții lor și cadrele didactice implicate:
Intervenție timpurie și screening. Unul dintre obiectivele cheie este introducerea și extinderea intervențiilor timpurii, care permit identificarea nevoilor educaționale speciale înainte ca dificultățile să devină obstacole majore în procesul de învățare.
Formarea continuă a profesorilor. Profesorii din școlile de masă sau specializate vor beneficia de formare profesională continuă bazată pe bune practici europene, sprijinind astfel predarea adaptată nevoilor diverse ale elevilor cu CES.
Combaterea segregării și promovarea incluziunii. Prezentele politici vor contribui la combaterea segregării școlare, oferind șanse reale de integrare și participare egală la viața școlară pentru copiii cu nevoi speciale.
Acces la resurse și tehnologie. Prin accesul la rețele europene, școlile românești vor avea la dispoziție resurse educaționale, instrumente și suportul experților europeni, ceea ce poate îmbunătăți calitatea serviciilor educaționale pentru elevii cu CES.
Cum au reacționat părinții copiilor cu nevoi speciale: „Incluziunea există pe hârtie, nu în clasă”
Anunțul Ministerului Educației privind aderarea României la EASNIE a fost întâmpinat, pe rețelele sociale, cu speranță, dar și cu mult scepticism și frustrare din partea părinților. Comentariile apărute la postarea oficială arată clar o ruptură între discursul instituțional și realitatea trăită zilnic în școli de copiii cu cerințe educaționale speciale și familiile lor.
Pentru mulți părinți, ideea de „educație incluzivă” sună bine la nivel de strategie europeană, dar în practică incluziunea se reduce adesea la a pune copiii „la grămadă”, fără sprijin real, fără adaptări și fără protecție pentru toți elevii implicați. Lucian Tașcov atrage atenția asupra uneia dintre cele mai sensibile contradicții ale sistemului: „Toți elevii cu CES din clase (minim 2/clasă) sunt fără însoțitor, fără profesor de sprijin. Sunt aruncați pur și simplu la grămadă.” El subliniază și o inechitate majoră care afectează direct parcursul educațional al acestor copii: „Deși se solicită planificări diferite și lucru diferențiat cu elevii cu CES, la Evaluarea Națională clasa a VIII-a, aceștia dau exact aceleași subiecte ca și ceilalți.”
Această situație, spun părinții, nu încalcă doar drepturile copiilor cu cerințe educaționale speciale, ci și pe cele ale colegilor lor, pentru că presiunea cade pe toată clasa, pe profesori nepregătiți și pe un sistem care cere incluziune, dar nu oferă instrumentele necesare pentru a o face corect. Mihai Vasilescu merge mai departe și vorbește despre efectele reale ale acestei pseudo-incluziuni: „Atunci când într-o clasă sunt 2-3 copii cu CES, fără însoțitor sau profesor de sprijin, are de suferit atât educația lor, cât și a celorlalți elevi din acea clasă.”
În acest context, el privește cu rezervă aderarea României la EASNIE, considerând că, fără schimbări structurale reale în școli, impactul va fi „minor spre insignifiant”. Comentariul său reflectă o temere larg răspândită: că aderarea la o agenție europeană riscă să rămână un gest simbolic, dacă nu este dublată de investiții concrete în oameni, resurse și mentalități.
O altă problemă majoră semnalată de părinți este atitudinea unor cadre didactice față de elevii cu CES. Cătălina Danciu vorbește deschis despre discriminarea care, spune ea, începe chiar din interiorul școlii: „Domnul ministru să arunce un ochi la cadrele didactice care fac tot posibilul să saboteze integrarea celor cu CES.” Ea observă un tipar dureros: „De fiecare dată când se discută subiectul, veșnic se plâng că nu își pot face orele din cauza lor. Eșecurile lor sunt din cauza celor cu CES.” În opinia ei, prima reformă necesară nu ține neapărat de strategii europene sau memorandumuri, ci de oprirea discriminării, care este nu doar ilegală, ci și profund inumană: „Să le reamintească cineva că este ilegal, dar și inuman.”
Ce înseamnă educația incluzivă
Educația incluzivă este mai mult decât integrarea fizică a copiilor într-o clasă obișnuită. Ea presupune:
- Acces egal la învățare și participare activă pentru toți elevii, indiferent de abilități, dizabilități sau nevoi educaționale speciale.
- Adaptarea predării, a curriculumului și a evaluării pentru a răspunde diferențelor de ritm și stil de învățare.
- Sprijin personalizat și servicii de intervenție (ex. profesori de sprijin, specialiști itineranți, consilieri școlari).
- O cultură școlară care valorizează diversitatea și respectul reciproc, combatând stigmatizarea și izolarea.
Conceptul de educație incluzivă este susținut la nivel internațional, fiind considerat un drept fundamental pentru fiecare copil, drept care aduce beneficii nu doar copiilor cu nevoi speciale, ci întregii comunități școlare, printr-un mediu mai empatic, colaborativ și flexibil.
Guvernul limitează la 3 numărul elevilor cu CES într-o clasă
Un alt aspect recent din politica educațională românească este regulamentul privind numărul maxim de elevi cu cerințe educaționale speciale într-o clasă de învățământ de masă. Potrivit proiectului de metodologie pentru anul școlar 2026-2027, clasele care includ elevi cu CES vor fi organizate, de regulă, cu maximum 3 elevi cu CES pe clasă, pentru a evita suprasolicitarea resurselor și pentru a asigura condiții optime de învățare și sprijin individualizat.
Această prevedere vine ca o reacție la realitățile din teren: când elevii cu nevoi speciale sunt prea mulți într-o clasă standard, calitatea incluziunii scade, iar profesorii se pot afla într-o situație dificilă în a oferi sprijin eficient fiecărui copil.
Problemele reale ale învățământului românesc în domeniul CES și al incluziunii
Chiar dacă direcțiile politice și aderarea la EASNIE sunt pași importanți, realitatea din școlile românești arată încă provocări serioase:
Creșterea rapidă a numărului de elevi cu CES. Numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale în școlile românești aproape s-a triplat în ultimii 5 ani, ajungând la peste 71.000 în anul școlar 2023–2024. Aceasta înseamnă o presiune crescută pe sistemul educațional în ceea ce privește resursele, profesioniștii disponibili și capacitatea școlilor de a răspunde diferențiat.
Deficit de profesori de sprijin și specialiști itineranți. Datele arată un raport îngrijorător între numărul de elevi cu CES și numărul de profesori de sprijin calificați, uneori un profesor de sprijin revenind la zeci de elevi în același timp, situație departe de standardele care ar face incluziunea eficientă.
Cadre didactice insuficient pregătite pentru educație incluzivă. Mulți profesori de la clasă nu au pregătire specializată pentru a adapta predarea în mod eficient pentru elevii cu nevoi diverse. Lipsa formării continue și a instrumentelor practice slăbește impactul strategiilor incluzive și pune presiune emoțională și profesională pe profesori.
Clase supraaglomerate. În multe școli, numărul mare de elevi per clasă face dificilă oferirea unei atenții personalizate și adaptarea predării pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. Spre exemplu, un profesor de sprijin ar trebui să lucreze cu un grup mic pentru eficiență, dar realitatea arată deseori un număr mult mai mare de copii pentru un singur specialist.
