Cum îi ajutăm pe fraţii copiilor cu nevoi speciale să nu se simtă abandonaţi

TOTUL DESPRE MAME
Frații copiilor cu nevoi speciale/Totul despre mame

Deseori frații copiilor cu nevoi speciale nu au parte de atenția cuvenită din partea părinților

Existenţa unui copil bolnav dezechilibrează şi, totodată, reconfigurează familia, care nu de puţine ori îşi duce zilele pe linia subţire de la marginea prăpastiei, jonglând între speranţă şi disperare.

O familie care are în componenţa sa şi un copil cu nevoi speciale (dizabilitate fizică şi/sau psihică, boală gravă etc) este o familie care se zbate zilnic pentru echilibru emoţional şi fizic. Părinţii se străduiesc să înveţe cum să se raporteze la situaţia nou creată, cum să treacă peste temeri, epuizare sau autoînvinovăţire.

Dacă adulţii au experienţa şi mecanismele necesare de a face faţă (cât de cât) cu bine unei astfel de situaţii, lucrurile stau diferit în cazul copiilor, în speţă a fraţilor copilului bolnăvior. Deşi fiecare familie este unică, în mare parte copiii sănătoşi se confruntă cu aceleaşi întrebări şi temeri vizavi de fratele bolnav.

Dezechilibrul emoțional al fraților copiilor cu nevoi speciale

Nu de puţine ori fraţii sănătoşi îşi însoţesc părinţii la spital sau la terapeuţi, îşi fac temele în sălile de aşteptare ale centrelor de recuperare, petrec mult timp la rude, vreme în care părinţii se ocupă de terapia sau controalele medicale ale copilului bolnăvior. În majoritatea cazurilor, ei sunt responsabilizaţi încă de mici cu diverse treburi în casă, pe de-o parte din lipsă de timp a părinţilor, ocupaţi cu celălalt copil, pe de altă parte, dintr-o supraevaluare a competentelor copilului sănătos, în raport cu lipsa competențelor fratelui bolnav.

Psihologii spun că este firesc ca în acest tip de situaţie „anormală”, mai cu seamă la vârste mici, când copiii încă poseda gândirea magică, ei să se considere vinovaţi pentru boala fratelui lor ori să se gândească adesea la moartea sau abandonul fratelui bolnav, în speranţa inconştientă a (re)câştigării echilibrului familial şi a atenţiei părinţilor. De multe ori îşi pun întrebări precum: oare eu sunt în regulă? Mă voi îmbolnăvi şi eu de la fratele meu?

Preocupaţi de sănătatea şi recuperarea copilului bolnav, epuizaţi sau deprimaţi, adesea părinţii nu conştientizează sentimentul de abandon şi însingurare pe care îl are copilul sănătos. Copilul sănătos „apelează” atunci la diverse metode de a ne atrage atenţia, făcând lucruri despre care ştiu că ne supără sau ne fac atenţi: rezultate şcolare slabe, intra deseori în conflicte, ne „provoacă” vorbind urât sau ‚răspunzând”, refuza să îşi îndeplinească sarcinile pe care la au în gospodărie, îl rănesc pe fratele cu nevoi speciale etc.

Psihologii ne sfătuiesc asupra uneia dintre cele mai eficiente metode de a diminua efectele “dezechilibrului emoţional” produs de atenţia sporită de care fratele cu nevoi speciale se bucura: asigură-te în permanenţă ca şi ceilalţi copii din familie, cei sănătoşi, nu se simt neglijaţi şi neimportanţi pentru părinte. Este foarte important ca aceştia să nu aibă sentimentul de „copilul abandonat” al familiei. Uşor de zis, mai greu de făcut. Iată însă câteva sfaturi practice care să ajute famiile aflate în această situație:

11 sfaturi pentru ca frații copiilor cu nevoi speciale să se simtă în siguranță

1. Petreceţi, cel puţin săptămânal, timp împreună, unu-la-unu. Copilul trebuie să aibă timpului sau separat cu fiecare părinte. Stabileşte o rutină a acestor ore (anumite jocuri sau activităţi, locuri pe care le vizitaţi etc). Cu timpul vei observa că cel mic îţi va cere să faceţi aceste lucruri ori de câte ori se simte abandonat, constituind pentru părinte un bun semnal de alarmă.

2. Într-o primă fază, vor vrea să îşi ajute fratele şi părinţii în noua situaţie. Cu timpul însă, dezvolta frustrări şi tristeţe. Dă-le ocazia de a se exprima şi de a pune întrebări. Explică-le pe înţelesul vârstei lor ce înseamnă boala fratelui, cauzele, evoluţia etc. Răspunde-le întrebărilor, fără a-i împovăra cu informaţii pe care încă nu le pot înţelege. Foloseşte-te de joc şi poveste.

3. Staţi de vorbă despre sentimentele pe care le are legat de boala fratelui său, faţă de comportamentele sale atipice, faţă de modul în care este privit în afara casei, de cum vede el că s-a schimbat atitudinea părinţilor faţă de sine etc Deşi poate părea egoist în ceea ce spune, nu îl judecă, doar ascultă-l şi încurajează-l să îşi exprime emoţiile.

4. Nu este nimic neobişnuit sau condamnabil că ei să se gândească foarte des la posibila moarte a fratelui bolnav. Lasă-i să îşi exprime aceste temeri, vorbiţi relaxat despre asta iar dacă nu ştii cum să abordezi problema, apelează la un terapeut.

5. Asigură-l că tu, ca părinte, îţi iubeşti deopotrivă copiii în mod egal, deşi timpul petrecut cu fiecare este diferit, în funcţie de nevoile fiecăruia. Nu îi subestima capacitatea de înţelegere şi explică-i concret situaţia.

6. Oferă-i timpul lui personal de alint. Chiar dacă se poate îmbrăca singur sau nu are nevoie de ajutor la teme, vei vedea cât de fericit este atunci când îi acorzi şi lui atenţie deosebită, precum fratelui bolnav. Ţine cont şi de vârsta sa emoţională: fraţii copiilor cu nevoi speciale au deseori tendinţa de a împrumuta comportamente specifice copiilor mai mici.

7. Un truc: dă-i din când în când dreptul de a avea şi el o „problemă medicală” – amigdalita, un picior luxat, anemie, o julitură etc. Tratează-le ca şi cum ar fi ceva extrem de important şi care necesită maxim de atenţie şi îngrijire din partea părinţilor.

8. Nu îl obliga să iasă în public cu fratele bolnav. În mediul social au de înfruntat propriile probleme de imagine specifice vârstei. Încurajează-l să aibă prieteni de vârsta să iar atunci când aceştia vin în vizită, asigură-te că frăţiorul bolnav nu îi deranjează foarte tare. Ruşinea este ceva firesc la vârste fragede. Cu timpul, la maturitate, lucrurile vor sta diferit, nu te teme.

9. Încurajează-l să se ocupe de un proiect artistic: un jurnal foto, pictura, scrierea poveştilor, studierea unui instrument muzical etc prin intermediul căruia să îşi exprime emoţiile atunci când se simt copleşit.

10. Aşa cum tu, părintele, ai nevoie de un timp al tău, departe de situaţia de acasă, în acelaşi mod şi copiii noştri sănătoşi au nevoie de o activitate sau un loc numai al lor, în care să se simtă siguri pe ei şi relaxaţi.

11. Ai grijă şi te tine! Numai aşa vei putea avea grijă de ei. Asta implică timp în care să faci ceea ce îţi place, timp de odihnă, timp cu partenerul şi timp în care să îţi verşi sufletul în faţa unui prieten, terapeut, preot etc. Ori de câte ori simţi că nu îţi mai poţi ţine în frâu sentimentul de vinovăţie sau te simţi copleşit, este momentul pentru un timp numai al tău, evitând astfel o veritabilă criza în faţa copiilor.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa