Conflictul între generații. Ce am moștenit de la părinții noștri de am ajuns să creștem copii „fulg de nea“

De ce copiii din ziua de azi sunt altfel decât părinții sau bunicii lor când erau copii? Ce nevoi au copiii noștri în lumea în care trăiesc? O privire asupra generațiilor, a ceea ce le-a influențat viața părinților noștri și modul în care acestea ne afectează felul în care ne creștem copiii.

Laura Udrea, redactor
portretul a trei generații
Copiii din ziua de azi aparțin generației Z. Părinții lor sunt cei din generația Y, milenialii. Relația lor e încă în desfășurare, așa că încă putem face lucrurile altfel FOTO: Shutterstock

Expresii de genul „Pe vremea mea…“ ori „Copiii din ziua de azi…“ îți sunt cunoscute. Le-ai auzit, poate le-ai și folosit. Arată că există diferențe între cum am fost noi crescuți și cum ne creștem azi copiii. Aceste diferențe sunt adeseori numite drept „conflictul dintre generații“.  Împreună cu un sociolog și un psiholog, vom încerca să înțelegem ce nevoi au copiii din ziua de azi și ce ar trebui să schimbăm în felul nostru de a-i crește.

Parentingul este un concept interesant – unul dintre puținele lucruri care poate fi atât de universal, dar atât de variat în același timp. Nu există manual și nicio rețetă perfectă pentru a fi părinte. Dorința comună a tuturor părinților este de a crește copii sănătoși și fericiți. Însă chiar dacă intenția este aceeași, metoda de a ajunge acolo variază în mare măsură de la o generație la alta, a educației și a altor factori care pot influența. Să aruncăm o privire la modul în care anumite stiluri de parenting au evoluat de-a lungul generațiilor pentru a înțelege de ce am fost crescuți altfel. Și, mai ales, cum ne creștem noi, părinții de acum, copiii.

CITEȘTE ȘI: Stiluri de parenting: Tu ce fel de părinte ești?

Ce este o generație?

Sociologii grupează oamenii născuți într-o anumită perioadă în generații. Asta pentru că viețile lor au fost modelate de aceleași evenimente istorice și tragedii. Există multe tipuri de generații, însă, ca definiție, o generație reprezintă totalitatea oamenilor de aproximativ aceeași vârstă.

„Conflictele pe scară largă, dar și dezvoltările tehnologice, apariția în spațiul public a unor concepte științifice (de exemplu, structura ADN-ul a fost descrisă în 1953, tranzistorul a apărut în 1947) și propagarea lor în cultura de masă, mass-media și alfabetizarea continuă, accesul la produse și servicii de sănătate, la călătorii ș.a., au dus la crearea unor similitudini de atitudini și comportamente la unele cohorte (colectivitate a oamenilor care au trăit același eveniment demografic într-o perioadă) care i-a determinat pe unii analiști să se refere la tipologii de generații“, ne explică sociologul Radu Mălureanu.

Care sunt generațiile care influențează prezentul

Patru sunt generațiile care formează tabloul social global al momentului.

Iată cum sunt acestea descrise de sociologul Radu Mălureanu:

Baby Boomers (interval aproximativ 1946–1960)

Numele vine de la explozia (boom-ul) de nașteri din Statele Unite după cel de-al Doilea Război Mondial. Această generație a crescut în perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial și a fost marcată de prosperitate economică și de cultura Rock ‘n’ Roll. Acești „boomers“ sunt prima generație din istoria omenirii care cresc și se dezvoltă într-un mediu social mai sigur. Ei au trăit în plin progres științific și tehnologic, cu acces la cultura de masă prin mass-media (televiziunea e un factor important), în plin consumerism (apariția și răspândirea supermaketului și a marilor centre comerciale), în „epoca vitezei“ când, cel puțin în lumea liberă, distanțele sunt parcurse în perioade scurte (progresul transportului aerian și accesibilitatea sa).

Baby Boomers au fost cunoscuți pentru atitudinea lor idealistă față de viață și pentru participarea activă în protestele politice din anii ’60 și ’70. Pe de altă parte, generația lor a generat managerii și liderii politici de azi, unii dintre ei reprezentând exact acele idei cărora li se împotriveau în tinerețe (guverne, corporații etc), detalieaza sociologul Radu Mălureanu.

Generația X (interval aproximativ 1961–1986) sau „decrețeii”, în România

Această generație a crescut în perioada de început a anilor ’80 și sunt considerați un grup intermediar între Baby Boomers și mileniali, fiind numiți uneori „copiii de mijloc“ sau generația pierdută. Are mai puțini membri decât generațiile de dinainte și de după, fiind unul dintre motivele pentru care generația X este considerată a fi trecută cu vederea când se discută despre generații. Este generația grădinițelor cu program prelungit. Copiii nu au avut relații sănătoase cu părinții lor, ceea ce a influențat și propriile familii. Sunt caracterizați prin adaptabilitate la schimbare, independență și tendința de a-și construi cariere solide. Generația X a fost marcată de evenimente precum criza energetică, căderea Zidului Berlinului și evoluția tehnologiei informatice. Ei sunt caracterizați prin independentă, realism și cinism. În România, generația X este reprezentată de „decreței“, copiii care au trăit cu lipsuri în comunism, au experimentat tranziția și acum trăiesc cu griji în capitalism, mai spune sociologul Radu Mălureanu.

Generația Millenials (interval aproximativ 1987–2004)

Unii o mai numesc și generația Y, din simplul motiv că vine după generația X. Această generație a crescut în perioada anilor ’90 și începutul anilor 2000 și a fost marcată de dezvoltarea tehnologiei. Ei sunt cunoscuți pentru conectivitatea digitală și pentru faptul că au crescut într-o perioadă de prosperitate și stabilitate. Milenialii sunt caracterizați prin valori precum diversitatea și incluziunea, orientarea spre experiență și importanța acordată vieții de familie. Cu toate acestea, generația Millennials face mai puțini copii și nu se căsătoresc având ca scop procrearea. Au fost influențați de evenimente precum crizele financiare, atacurile din 11 septembrie și evoluția tehnologiei mobile. Sunt considerați optimiști și mult mai uniți în comparație cu celelalte generații (vezi protestele, alegerile). Majoritatea se confruntă cu dificultăți financiare, așa că au credite la care părinții sunt coplătitori, explică sociologul Radu Mălureanu.

Generația Z (2005–prezent)

Se referă la cohorta de născuți de la începutul anilor 2000 până în prezent. Sunt copiii, respectiv nepoții noștri și trăiesc realitatea pe care bunicii lor o știu din cărțile SF de pe vremea lor. Cresc într-o lume digitală și au acces la o cantitate vastă de informații prin intermediul tehnologiei. Generația Z este caracterizată prin adaptabilitatea la schimbare, conștientizarea socială și diversitate, precum și prin orientarea spre obiective practice și o viață echilibrată.

Generația lor a fost marcată deja de evenimente precum crizele globale de mediu, evenimentele politice și de securitate, pandemia de COVID-19, precum și de tehnologia în continuă dezvoltare. Această generație s-a născut în era digitală, nu cunoaște viața fără telefoane mobile și fără media digitală. Este prima generație care s-a născut în mediul digitalizat și a copilărit on-line. Sociologii și unii psihologi îi mai numesc pe repreprezentanții ei „fulgi de nea“, pentru că sunt considerați hipersensibili. Nu prea interacționează în mediul real, preferând anonimatul în locul expunerii în public și beneficiază de o hiperprotecție din partea părinților care au încercat să-i ferească de neplăcerile prin care au trecut ei înșiși în copilărie.

X, Y, Z sau conflictul între generații

La finalul lui 2019, în Statele Unite, expresia „OK boomer“ a devenit virală pe rețelele de socializare după ce i-a fost oferită, drept răspuns, unui bărbat în vârstă. Ea a exprimat dezacordul generației Z față de convingerile celor din generația anterioară lor, Baby Boomer. În prezent, e folosită pentru a respinge sau a ironiza atitudinile stereotipe atribuite generației Baby Boomer. Spre deosebire de celelalte conflicte care au mai apărut, această expresie nu se referă la generațiile mai în vârstă care nu sunt „mișto“. Face trimitere la o percepție conform căreia generația mai în vârstă este nerealistă cu privire la modul în care funcționează lumea acum, dincolo de diferențele de opinie legate de schimbările climatice, oportunitățile reduse de progres economic și suferința cauzată de războaie.

Cum am ajuns aici? Să ne uităm puțin în urmă, la ultimele 4 generații:

Părinții care au educat generația Baby Boomers practicau monologul

Părinții din această generație au crezut în stabilitate și disciplină, impunând reguli stricte și așteptând ca acestea să fie respectate. Deși încurajau independența și responsabilitatea, acestea se desfășurau în interiorul limitelor impuse de ei. „Cu alte cuvinte, cumpărau bicicletă copiilor, dar le impuneau acestora un program de mers cu ea“, explică Radu Mălureanu.

Comunicarea nu era întotdeauna deschisă și egală între părinți și copii. Era, mai degrabă, un monolog al părinților, ca deținători ai rețetei unei vieți mai bune și mai sigure. Părinții acestei generații au impus reguli de conduită și au avut opinii despre tot și orice, mai ales cu privire la viața copiilor.

Stilul de parenting al generației X a încurajat dialogul

Părinții din această generație au încurajat dialogul și au luat în considerare părerile copiilor lor. Au impus reguli și limite, dar au permis mai multă libertate și au încurajat explorarea și învățarea prin experimentare. „Deși au fost mai preocupați în a le oferi copiilor lor o educație solidă și o carieră stabilă, au înțeles importanța unui echilibru între viața personală și cea profesională. Au căutat să creeze o atmosferă mai apropiată și să fie mai disponibili pentru copiii lor decât părinții din generația anterioară“, spune sociologul.

Tot acum, apar preocupări mai intense ale părinților privind siguranța copiilor, calitatea procesului de educație și pun la îndoială autoritatea. „Sunt primii părinți care se opun cadrelor didactice în favoarea copiilor sau care critică programa școlară“, punctează Radu Mălureanu.

Părinții milenialilor au fost și mai permisivi

Milenialii au fost crescuți de părinți mai participativi și mai afectuoși decât părinții generațiilor anterioare. Ei s-au dovedit mai preocupați de relația cu copiii lor și au încercat să fie mai deschiși și să comunice mai mult cu aceștia. Părinții generației Millenials au pus accentul pe dezvoltarea emoțională și socială a copiilor lor, încurajându-i să-și exprime sentimentele și să învețe prin experiență. „Sunt percepuți ca fiind mai toleranți și mai flexibili cu regulile și limitele impuse, pe care le-au menținut, totuși, pentru a oferi copiilor lor o structură stabilă. Și-au dorit echilibrarea vieții profesionale cu cea personală, încercând să dedice suficient timp și atenție copiilor lor“, explică sociologul.

Părinții generației Z

Milenialii sunt părinții de azi. Cum sunt ei ca părinți?

În urmă cu o sută de ani, familiile erau mai numeroase, copiii vorbeau doar când li se permitea, iar părinții aveau o influență imensă în viața adolescenților. În cele mai multe cazuri, stilul de parenting se putea rezuma la două cuvinte – comanda și controlul. Între timp, lucrurile s-au schimbat.

Când a apărut generația Baby Boomer, am început să auzim despre „diferența între generații“. Era o expresie folosită pentru a descrie prăpastia pe care o simțeau părinții între ei și copiii lor, deoarece copiii lor creșteau într-o lume atât de diferită de cea în care crescuseră ei. Mai târziu, generația X nu a făcut decât să lărgească această prăpastie, deoarece cultura a jucat un rol și mai important în dezvoltarea omenirii.

Cum sunt părinții mileniali?

Potrivit dr. Kathleen Gerson, profesor de sociologie la New York University și autoare a studiului „The Unfinished Revolution: Coming of Age in a New Era of Gen, Work and Family“, ca părinți, milenialii sunt diferiți de părinții care au modelat celelalte generații.

  • Milenialii sunt dificili, nu acceptă lucrurile pur și simplu, cum făceau părinții din generațiile anterioare. Au acces la multe informații, pe care și le procură singuri sau din surse pe care le consideră sigure. Au multe întrebări și contestă autoritatea. Cu toate că au acces la o mulțime de resurse, asta îi face să se simtă confuzi… și așa a apărut nevoie de confirmare de la specialiști;
  • Chiar dacă sunt încă nesiguri, încep să-și conștientizeze valoarea. Deși au „traume“ și cred că părinții i-au crescut greșit, apelează la specialiști (psihologi, cărți de parenting, internet) pentru a înțelege și repara. Dar simt nevoia să fie și înțeleși… de unde importanța „tribului“;
  • Apreciază ajutorul comunităților on-line, satul unde își găsesc răspunsuri la frământări. Iar cele mai arzătoare sunt cele legate de stilul de parenting – creșterea copiilor este o valoare fundamentală pentru ei. Și ca să închidem cercul, de multe ori comunitățile on-line unde își găsesc răspunsurile căutate sunt exact acele locuri care le creează sentimente confuze (pozele cu copiii perfecți, familiile perfecte, viețile perfecte). Ceea ce duce la competiția dintre părinți.

Cine sunt copiii noștri?

Unii îi numesc „fulgi de nea“ pentru că spun despre ei că sunt fragili. Că au fost crescuți de părinți supraprotectori, într-un mod supracontrolat, evitând experiențele-cheie care i-ar fi ajutat să-și dezvolte independența. Că tehnologia i-a subjugat. Că sunt egoiști, au o stimă de sine extrem de scăzută, nu au încredere în abilitățile lor, sunt greu de mulțumit și trăiesc cu teama de eșec. Deși au la dispoziție o sursă infinită de informație, internetul, par să fie lipsiți de capacitatea de a rezolva problemele de zi cu zi. Se plictisesc repede, nu au răbdare, învață greu.

„Copiii din ziua de azi nu sunt mai obraznici, mai needucați, prost crescuți sau răi, ci au alte nevoi, de care mulți dintre adulți nu ținem seama. Dezvoltarea umană este influențată de trei factori: moștenirea biologică, climatul/mediul și educația. Dar omul ar fi bine să fie privit ca un întreg, ca un produs al interacțiunii acelor trei factori și niciodată separat. Nu știu să existe rețeta parentingului perfect, mai ales pentru că eu nu cred în ideea de perfecțiune – omul este în esență, perfect de imperfect“, e de părere psihologul Cristina Stoian.

Ce le-am transmis greșit copiilor noștri?

Multe cercetări sugerează că stilurile de parenting de bază „sunt deja setate înainte ca noi să avem experiență directă cu propriii copii“. Aceste stiluri sunt adânc înrădăcinate în experiența trăită până atunci. (…) … nu este simplu să determini de ce se întâmplă acest lucru. Probabil că (n. red.: părinții) nu s-au decis în mod conștient să-i facă pe propriii copii la fel de nefericiți cum au fost ei. Altceva trebuie să stea la baza acestei repetiții. Alt lucru trebuie să fie răspunzător pentru faptul ciudat, ilogic și chiar tragic că mulți oameni, care își critică mult părinții, sfârșesc prin a crea familii neobișnuit de asemănătoare cu cele din care au plecat (sau cele din care cred că au scăpat). Acesta este un fragment din cartea Parenting necondiționat, scrisă de Alfie Kohn. L-am ales pentru că arată clar că, deși vrem binele copiilor noștri, ceva facem greșit.

„Se pare că între generațiile născute înainte de ’90 și cele de după a apărut o prăpastie adâncă ce trimite ambele generații la două extreme și pentru asta, nu tehnologia ar fi de vină, cum ar considera mulți. Ci tocmai anxietatea care ne caracterizează ca popor și care ne face să ne temem și de umbra noastră, vine din urmă, din vremuri străvechi, nu este de ieri, de azi, ne face să creăm proverbe stupide precum «capul plecat sabia nu-l taie», să nu cumva să îndrăznim mai mult, să avem încredere în forțele proprii, iar dacă totuși o facem, ne ducem la extrema cealaltă, crezând că suntem buricul universului“, completează și psihologul Cristina Stoian.

Să-i ascultăm, dar să-i și înțelegem

Așadar, le-am oferit tot ceea ce nouă ne-a lipsit în anii gri ai comunismului. Venim înaintea tuturor problemelor lor și le dăm deoparte înainte ca ei să ia contact cu ele. Îi creștem cu frica de a nu păți ceva, cu frica de eșec (al lor), cu frica de a nu părea nepregătiți pentru viață. Suntem într-o extremă.

Limitele trebuie să reflecte faptul că orice stimul are și un răspuns (cel puțin unul), că orice act, comportament, are și consecințe, bune sau rele și pe care nu avem cum să nu ni le asumăm – sunt ale noastre! Încurajarea la a experimenta poate duce la asumarea limitelor și la creșterea toleranței la frustrare și reguli, la adaptare în general. Crescând un copil cu frică, nu îl lași să exploreze lumea, ori el așa se dezvoltă armonios.

Cristina Stoian, psiholog

„Să-i lăsăm mai liberi, prin asta înțelegând să-i lăsăm și pe ei să-și spună cuvântul, după ce vom face tot ce putem pentru a-i asculta, înțelege și arăta că ne pasă ceea ce cred” este și provocarea pe care Alfie Kohn ne-o aduce în cartea lui Parenting necondiționat.

Dacă ți s-a părut interesant acest articol despre conflictul dintre generații, citește și despre:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa