Parentingul permisiv este un stil de parenting caracterizat prin cerințe scăzute și o receptivitate ridicată la cerințele copiilor. Părinții permisivi tind să fie foarte afectuoși, dar oferă puține reguli și orientări. Acești părinți nu așteaptă un comportament matur din partea copiilor lor și, de multe ori, par mai degrabă prieteni decât figuri parentale. Ei sunt, în general, opusul așa-numiților „părinți elicopter”, care supraveghează fiecare mișcare a copiilor lor.
Părinții permisivi sunt extrem de relaxați și rareori stabilesc sau aplică reguli sau structuri. Deviza lor este adesea „copiii sunt copii.” Deși sunt, de obicei, calzi și iubitori, aceștia fac puține sau niciun efort pentru a controla sau disciplina copiii. Iată ce efecte ar putea avea parentingul prea permisiv asupra copiilor.
Când devine parentingul prea permisiv
Parentingul permisiv este cunoscut uneori și sub denumirea de parenting indulgent. Părinții care adoptă acest stil au așteptări relativ scăzute de la copiii lor. Deoarece acești părinți au standarde reduse privind autocontrolul și maturitatea, disciplina este rară.
Caracteristicile părinților permisivi:
- Sunt de obicei foarte afectuoși și iubitori cu copiii lor.
- Cer opinia copiilor în decizii importante.
- Pun accent pe libertatea copiilor mai degrabă decât pe responsabilitate.
- Au puține reguli sau standarde de comportament, iar regulile existente sunt aplicate inconsecvent.
- Pot folosi mita, precum jucării, cadouri sau mâncare, pentru a obține un comportament adecvat.
- Se comportă adesea mai mult ca un prieten decât ca un părinte.
- Oferă puțin în ceea ce privește structura sau un program organizat.
- Aplică rareori consecințe pentru comportamentele neadecvate.
- CITEȘTE ȘI: Suntem prea permisivi?
Ce efecte ar putea avea parentingul prea permisiv
Cercetările au arătat că abordarea relaxată specifică părinților permisivi poate duce la o serie de consecințe negative. Copiii crescuți de părinți permisivi tind să:
- Nu aibă autodisciplină: Fără așteptări clare din partea părinților, copiii nu au un obiectiv spre care să aspire, ceea ce poate duce la performanțe academice scăzute.
- Ia decizii slabe: Fără reguli sau ghiduri clare, acești copii întâmpină dificultăți în a dezvolta abilități bune de rezolvare a problemelor și luare a deciziilor.
- Fie predispuși la comportamente deviante și consum de substanțe: acești copii sunt mai predispuși la comportamente riscante și consum de alcool sau substanțe, conform studiilor.
- Manifeste mai multă agresivitate și o înțelegere emoțională redusă: Lipsa unor limite clare îi face să gestioneze greu emoțiile, mai ales în situațiile în care nu obțin ceea ce își doresc.
- Nu își gestioneze timpul sau obiceiurile eficient: Lipsa regulilor și structurii în familie poate duce la obiceiuri nesănătoase, precum vizionarea excesivă a televizorului, jocuri video sau mâncatul excesiv, ceea ce poate contribui la obezitate, scrie verywellmind.
Fără cerințe clare sau așteptări privind comportamentul matur, copiii crescuți în acest stil de parenting pot avea dificultăți în a dezvolta autodisciplina. Aceștia pot fi mai neastâmpărați la școală și mai puțin motivați academic comparativ cu colegii lor. De asemenea, lipsa cerințelor legate de comportamente mature poate afecta abilitățile sociale. Deși pot excela în comunicare interpersonală, le lipsesc alte abilități esențiale, precum împărțirea sau cooperarea.
Deși cercetările subliniază numeroase dezavantaje, există și câteva aspecte pozitive. Un studiu a arătat că, deși parentingul autoritativ oferă rezultate mai bune în mai multe domenii, parentingul permisiv produce rezultate optime în ceea ce privește stima de sine și bunăstarea socială. Cercetătorii sugerează, de asemenea, că factorii culturali joacă un rol important în efectele stilurilor de parenting. Multe dintre cercetările care concluzionează că parentingul autoritativ este cel mai bun au fost realizate în culturile occidentale, în timp ce alte studii indică faptul că stiluri precum cel permisiv pot fi la fel de eficiente în alte culturi.
Ce limite ar trebui să fixeze părinții
Limitele sunt necesare pentru a ne păstra copiii în siguranță și pentru a le arăta ce e sigur și ce nu. Unele familii vor avea mai multe limite decât altele, iar mai multe sau mai puține limite nu dictează calitatea părinților. Este important ca limitele să fie stabilite și impuse cu empatie și dragoste. Dacă copilul tău își exprimă nemulțumirea într-un mod inadecvat sau violent, după ce perioada de supărare a trecut, este important să-i explici că agresivitatea nu ajută la nimic și să-i arăți cum își poate comunica civilizat nemulțumirea.
Un lucru cu care mulți părinți blânzi se confruntă este ideea de a negocia sau de a cere insistent copiilor ceva. Negocierea sau cererea insistentă nu reprezintă stabilirea limitelor, ci presupune cererea de a lăsa copilul să ia deciziile pe care tu ar trebui să le iei. Totuși, acest lucru nu înseamnă că nu ar trebui să asculți copilul. Dacă copilul tău are un motiv bun pentru a cere ceva într-o anumită situație, este în regulă să discuți despre asta. De asemenea, este în regulă să îți schimbi părerea din când în când.
Limitele trebuie adaptate vârstei. Copiii mici nu au voie să umble la prize, la aragaz, la centrală sau să mânuiască cuțite. Pentru copiii mai mari, limitele pot însemna o oră de venit acasă, timp limitat petrecut pe internet sau pe ecran, oră de culcare și o rutină zilnică bine stabilită. Pentru adolescenți, limitele pot însemna timp de ieșit cu prietenii, obligația de a informa părinții cu privire la locul în care merg etc.
