”V de la varză”, sau cum pot învăța copiii să mănânce sănătos de la oaia galactică

TOTUL DESPRE MAME
V de la varză

Am citit ”V de la varză – povestea oii galactice When – When” dintr-o suflare. Și când zic ”noi”,  mă refer la noi părinții, dar și copiii. Ei au fost primii. Au citit rapid, nu s-au plictisit, au învățat lucruri noi și, cel mai important pentru mine, și-au exprimat dorința să guste și ei din bunătățile menționate în carte.

Au început cu dulciurile raw vegan atât de apreciate chiar și de personajele din carte și au continuat cu feluri de mâncare despre care nu aș fi crezut că vor gusta vreodată, precum supa cremă de linte roșie.

Cartea este una vie, personajele sunt autentice și într-un permanent freamăt. Chiar și părțile care se presupune că sunt mai statice devin în ”V de la varză – povestea oii galactice When – When” savuroase.

Cartea ”V de la varză –  poveste oii galactice When – When”, de Ileana Muntean, apărută la Editura Multi Media Est Publishing, este disponibilă AICI.

Povestea actuală a oricărei familii cu copii

Cartea Ilenei Muntean este cartea părintelui de astăzi despre copilul de astăzi. Fiecare părinte preocupat de ceea ce înseamnă nutriție sănătoasă se va regăsi în cel puțin una dintre situațiile prezentate în carte. Tranziția către ceea ce înseamnă o alimentație sănătoasă este fidel redată și, în ceea ce ma privește, cred că reprezintă realitatea tuturor familiilor care fac această trecere.

O relație autentică între frați precum în ”V de la varză – povestea oii galactice When – When”  nu am mai întâlnit demult într-o carte. Mă bucur că este descrisă într-un mod autentic fără dorința de a romanța lucrurile. Te face să simți că nu ești singura familie unde copiii se mai și ceartă.

Personajul principal reușește să surprindă foarte bine gândurile, reacțiile și trăirile adulților, dar și pe ale copiilor din viața lui. Scrisă cu mult umor, cartea se citește pe nerăsuflate. Îți rămâne doar să treci imediat la experimente pentru că vei găsi o groază de rețete gustoase, dar sănătoase în același timp.

Cum i-ai putea explica mai bine copilului noțiuni precum monoglutamat sau agent de creștere?

Din punctul meu de vedere, ceea ce reușește cel mai bine această carte este să explice pe înțelesul copiilor ce înseamnă alimentație sănătoasă, ce presupune ea dar să îi și familiarizeze cu termeni precum monoglutamat, agent de creștere, E – uri alimentare, agricultură bio, organică într-un mod amuzant dar în același timp corect din punct de vedere științific.

Ce au apreciat copiii la această carte: ilustrațiile, au râs la fiecare desen cu poftă, forma de jurnal – s-au regăsit ușor în personajul principal, unele rețete, pe oaia When-When și faptul că este una galactică. Ce nu le-a plăcut: rețetele noi și care sunau prea exotic, de Vichi (nota bene: copiii sunt băieți), de mama din carte, deși eu cred că le-a plăcut dar nu au vrut să îmi spună.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa