Relația tată copil este ca și inexistentă vor răspunde multe mame. Oare așa să fie? Și dacă ea nu există este oare important să o creștem noi?
Vina mamei sau vina tatălui
Un sondaj prezentat de The New York Times acum doi ani arăta că multe mame sunt conştiente de faptul că sunt criticate pentru deciziile parentale mici sau mari pe care le iau zilnic în legătură cu copiii lor.
Acum, acelaşi sondaj a fost aplicat în privinţa taţilor şi se pare că şi ei sunt criticaţi. În acest sondaj naţional au fost selectaţi taţi cu copiii în vârstă de până la 13 ai, iar 52 % dintre ei spun că au fost criticaţi pentru felul în care îşi cresc copiii.
Relația tată – copil sub lupă
Sara Clark, co-director al Institutul Naţional de Sondaj CS Mott pentru Sănătatea Copiilor de la Universitatea din Michigan, spune că de când cu sondajul în privinţa mamelor, era curioasă cum stau lucrurile în privinţa taţilor. Voia să știe dacă aceeaşi factori acţionau şi în privinţa învinuirii taţilor.
„Aveam impresia că învinuirea mamelor, cum că nu ar fi destul de bune în rol de părinte e un fenomen rezervat doar lor, dar se pare că se petrece şi în privinţa taţilor”.
Fără drepturi egale
În România, legislația le-a permis taților șanse egale de a-și crește și îngriji copiii mult după anul 2000. Până acum câțiva ani se știa că instanțele favorizează mamele. De asemenea numărul taților care alegeau să stea în primii doi ani acasă cu copiii era foarte scăzut. Tatăl era văzut ca principalul susținător financiar al familiei.
Din punct de vedere psihologic, nu mai stătea nimeni să analizeze. Și totuși, nu puțini sunt clienții din cabinetele de psihologie care își amintesc cu durere că tatăl din viața lor a fost fie absent, fie alcoolic, fie un bunic/unchi/verișor mai mare.
Tăică-tu ne-a părăsit
Cam așa s-a încheiat pentru mulți din generația noastră relația cu tatăl. Dar mama sau bunicii uitau să menționeze că nu pe noi, copiii, ne-a părăsit. Ci pe ea, partenera lui. Iar ea a considerat că cea mai bună pedeapsă ar fi să ne asmută și pe noi împotriva tatălui.
Bine, nici ei nu s-au luptat prea mult să mențină legătura.
Drepturi egale – responsabilități egale
În privinţa acuzatorilor, taţii spun că cel mai adesea sunt criticaţi de oameni apropiaţi familiei. 44% spun că au fost acuzați de partenerul de viață. 24% de bunici fără a se preciza dacă sunt socrii sau părinții. Se întoarce roata cum s-ar zice. Mamele și tații sunt criticați în măsură aproape egală în privinţa disciplinării copiilor (57 % taţii). Și tații sunt mai puțin criticați pentru alimentaţia oferită copiilor (43 %). Se știe doar, femeia la cratiță, bărbatul la muncă.
Relația tată – copil merită tot efortul
Există multe motive pentru care un copil are nevoie de prezența tatălui în viața sa, cel mai important însă rămâne însă următorul: are pur și simplu nevoie de prezența tatălui în viața sa. Mama poate îndeplini foarte multe roluri, dar nu îl poate înlocui pe tată. Bunicii, unchii și noi parteneri ai mamei vor putea să servească drept cel mai bun model și totuși va rămâne întrebarea: dar el, tata, cum era? Și nu, simpla prezență fizică, sub forma unui alcoolic, agresiv, dezinteresat nu este suficientă.
Învinovățirea taților face la fel de mult rău ca cea a mamelor. De dragul copiilor noștri a venit momentul să scăpăm de ea. Suntem părinții adulți ai copiilor noștri. Să facem noi un prim pas pentru a schimba ceva.
