Ferestre către copiii noștri: Gestalt-terapie pentru copii și adolescenți, de Dr. Violet Oaklander, Editura Herald, București 2013
„Ferestre către copiii noștri: Gestalt-terapie pentru copii și adolescenți” este una dintre cele două cărți scrise de minunata terapeută pentru copii Violet Oaklander. Deși înainte nu știam nimic despre această femeie senzațională, parcurgerea acestei cărți m-a ajutat să o cunosc și să o plac foarte tare.
Pentru că din cartea ei transpare o empatie profundă pentru copii și problemele acestora, m-am simțit – citind cartea – ca un copil pe cale să fie alinat. De altfel, în deschiderea cărții se vorbește chiar despre această regăsire de sine pe care adulții o pot parcurge (sau măcar începe) citind această carte.
Ferestrele către copiii noștri sunt ferestre către noi înșine
Lucrul terapeutic cu copiii nu este ușor și nici confortabil. Iar a lucra cu copii cu probleme (instituționalizați, delincvenți, dependenți de droguri, proveniți din familii destrămate) se poate dovedi o provocare uriașă. Dar pentru că cei mici nu au straturi de chestiuni nerezolvate sedimentate peste alte straturi de probleme neîncheiate, așa cum au adulții, a aduce problema la suprafață ține uneori doar de a găsi metoda cea mai confortabilă.
Despre astfel de metode care combină arta cu joaca povestește Dr. Violet Oaklander. Deși cartea este valoroasă mai degrabă pentru terapeuți, profesori și în general pentru cei care lucrează în mod constant cu copiii, ea poate fi o sursă bună de inspirație pentru toți părinții. Mai mult, le poate da adulților idei de lucru cu ei înșiși, le poate sugera metode prin care își pot elibera, bucura și asculta mai bine copilul interior, acea entitate plină de candoare, dar și de spaime și frustrări, pe care o ținem captivă într-un colț al minții.
Copiii se deschid fără rezerve în timp ce se joacă
Ferestre către copiii noștri este plină de povești interesante și calde. Pe parcursul a zeci de ani de terapie cu copii, Dr. Violet Oaklander a documentat întâlnirile sale cu aceștia, folosindu-le pentru a ilustra metodele sale terapeutice. Pictură, joc în nisip, dans, teatru, desen, povești – copiii se deschid cu adevărat și fără rezerve în timp ce se joacă. Desenul unui copil poate vorbi terapeutului cu o claritate surprinzătoare și cu o sinceritate tăioasă, una pe care copilul n-ar pune-o poate niciodată în cuvintele sale.
Cartea oferă multe idei și resurse părinților interesați să încerce joaca terapeutică alături de copiii lor. Sigur, nu putem fi cu toții terapeuți, dar ne putem cunoaște copiii mai bine în timp ce le citim anumite cărți, în timp ce îi rugăm să ne spună o poveste pe o temă dată sau jucând noi înșine rolul unei marionete simpatice și înțelegătoare. Sau ne putem întinde împreună pe jos, imaginându-ne că suntem vântul sau valurile mării. Cu altă ocazie putem asculta muzică în timp ce ne jucăm cu lutul sau cu nisipul, punând în scenă evenimente marcante din viața noastră comună (un divorț, începerea școlii, o mutare în alt oraș, moartea cuiva drag). Uneori, în timpul acestor momente, redevenind copii și dându-ne voie să ne maimuțărim, să fim liberi, putem descoperi și despre noi înșine lucruri de care n-aveam habar. Iar acest lucru e foarte valoros – pentru că ne ajută și pe noi, îi ajută și pe copiii noștri.
Ce lucruri folositoare am aflat din cartea Ferestre către copiii noștri
În primul rând, am aflat câteva metode de a lucra cu furia mea. Cine nu s-a simțit măcar o dată neputincios în fața furiei, cine nu a fost măcar o dată copleșit de sentimente și impulsuri pe care apoi le-a regretat? Dr. Violet Oaklander ne dă câteva idei de gestionare a furiei. În loc să o ascundem sau să fugim de ea, trebuie să ne împrietenim cu furia noastră, să o cunoaștem și să găsim o metodă prin care să o exprimăm fără a face rău celor din jur. E o lecție pe care, odată ce am învățat-o, o putem apoi preda și copiilor noștri. Va fi un dar valoros, extrem de valoros.
În al doilea rând, am învățat cât de important este să vorbim cu copiii despre experiențele traumatizante din viața lor. Uneori, atât adulții cât și copiii transformă experiențele traumatizante în subiecte tabu. De teamă să nu producă și mai multă suferință, preferă uneori să îngroape anumite subiecte, să le ocolească. Nimic mai grav, ne spune Dr. Violet Oaklander, care a experimentat succesul terapeutic ascultând copiii povestindu-și experiențele traumatice. Numai înțelegând ce s-a întâmplat, privindu-și temerile în față, vor putea copiii să treacă mai departe, împăcați și vindecați, fără a ascunde într-un colț al sufletului frică, resentimente, furie, umilință și durere. Ascultați-vă, deci, copiii, și îndemnați-i cu blândețe să vă povestească durerile și spaimele lor.
Dacă am rămas cu un regret la finalul acestei cărți, acela este că Dr. Violet Oaklander și-a restrâns foarte mult activitatea profesională (a împlinit 82 de ani anul acesta) și probabil nu voi ajunge niciodată să o cunosc. Sunt sigură că este o persoană fascinantă.