Luni, 18 noiembrie, medicul pediatru Ilinca Tranulis și editura ZYX Books lansează „Primele 1000 de zile: un ghid despre sarcină, naștere și primele zile cu bebelușul”, o carte destinată mamelor și viitoarelor mame, ce aduce mai aproape de ele informații de ultimă oră și sfaturi practice.
Mamele și viitoarele mămici se confruntă adresea cu numeroase opinii și opțiuni și au nevoie de informații corecte, accesibile și actualizate pentru a le ghida în fiecare etapă a maternității, de la sarcină până la primii ani ai copilului. Într-o lume în continuă efervescență, ele caută ghiduri și resurse care să le ofere încredere și siguranță în alegerile pe care le fac. Primul volum dintr-o serie dedicată părinților, “Primele 1000 de Zile” oferă o abordare științifică, accesibilă și empatică despre sarcină și primele săptămâni din viața bebelușului.
Cartea se poate precomanda cu 20% reducere de AICI.
Pregătirea academică și experiența vastă de cabinet a autoarei Dr. Ilinca Tranulis transformă această carte într-o adevărată referință de puericultură contemporană, unică pe piața românească. “Ca medic pediatru și mamă, am descoperit pe propria piele că maternitatea oferă lecții pe care cărțile de medicină nu le cuprind complet. Experiența de mamă mi-a îmbogățit în mod semnificativ activitatea, inspirându-mă să ofer sprijin altor mame. Acest prim volum acoperă, cu sfaturi practice și multe informații esențiale, perioada sarcinii, nașterea și primele săptămâni de viață ale bebelușului și devine un ghid deopotrivă practic și accesibil de îngrijire a copilului, cu informații validate științific și aduse la zi”, spune autoarea.
Dr. Ilinca Tranulis este medic pediatru și consultant IBCLC, co-fondatoare a Asociației Consultanților în Lactație și a call-center-ului 07ALAPTARE. Susține cursuri de fomare și promovează alăptarea în rândul cadrelor medicale. Fondatoare a podcastului PediaTalks, Dr. Tranulis este și un companion de încredere pentru părinți, însoțindu-i cu sfaturi, încurajări și o abordare empatică pe drumul complex pe care îl deschide apariția unui copil.
Experiența academică și clinică a autoarei face din această carte o veritabilă referință în domeniul puericulturii moderne, unică pe piața din România. Lansarea ghidului are loc luni, 18 noiembrie, la ora 18.30, la Librăria Humanitas Cișmigiu, în prezența autoarei, alături de Dr. Vlad Dima (medic primar cu experiență clinică în neonatologie de aproximativ 15 ani, autor sau coautor al peste 160 de articole științifice la nivel național și internațional), Otilia Mantelers (psihoterapeut specializat pe traumă, practician de Somatic Experiencing, facilitatoare de Constelații ale Intenției și scriitoare), Cristina-Olivia Găburici (redactor-șef Totul Despre Mame).
Despre ZYX Books
ZYX Books este o editură care se concentrează pe nevoile reale ale comunităților, oferind titluri relevante și de calitate, cărți cu impact social, care deschid conversații, cărți-instrument, cărți-soluție, cu valoare jurnalistică și documentară. . Procesul editorial este riguros, fiecare titlu fiind validat de experți din domeniul științific, asigurând astfel relevanța și impactul social al cărților publicate. Printre colecțiile editurii se numără: Creșterea copiilor, Educație emoțională, Biblioteca de pediatrie, Societate, Reportaj, Memoir, ZYX Kids (Cărți pentru copii).
“Primele 1000 de zile. Un ghid pentru părinții de azi despre sarcină, naștere și primele zile
alături de bebeluș” se poate precomanda cu 20% reducere de AICI.
.