Diversificare sau autodiversificare. Cum alegi ce e mai bine pentru copilul tău?

Pe ce criterii alegi între diversificare si autodiversificare? Poate copilul să se înece mai ușor dacă mănâncă singur? Găsește răspunsurile în acest articol.

Veronica Guzun, redactor
bebelus inconjurat de fructe si legume
Diversificare sau autodiversificare. Care e diferența între ele și cum să alegem ce e mai bine pentru copilul nostru? Foto: Shutterstock

La ce te gândești când spui diversificare? La triou-ul: bol, linguriță, blender sau bucățele de mâncare solidă numai bune de luat cu o mână de bebeluș? Altfel spus, înclini spre diversificare sau autodiversificare? Care e diferența între ele, în ce situații e mai bine să folosim una sau alta dintre metode și cum influențează fiecare dintre acestea relația pe termen lung a copilului cu mâncarea am încercat să aflăm din cartea ”Diversificarea Naturală – cel mai bine păstrat secret al părinților relaxați” din magazinul virtual Totul despre mame.

Ați scris împreună deja câteva capitole. Ai fost acolo când a depășit icterul neonatal, când i-a căzut bontul ombilical, când au apărut și în sfârșit au dispărut colicii, iar recent bebe a bifat și șezutul în funduleț. Următoarea în listă e, inevitabil, diversificarea. E o nouă piatră de hotar, care vine însoțită cu îngrijorări: dacă va refuza mâncarea, va fi oare masa o bucurie sau o corvoadă pentru copil și implicit pentru toată familia? Acestor întrebări se mai adaugă una: ce să aleg pentru copilul meu, diversificare sau autodiversificare? Iar răspunsul la cea din urmă ar putea să rezolve și celelalte neliniști.

Diversificare sau autodiversificare. Ce înțelegem prin fiecare termen?

Gill Rapley și Tracey Murkett în cartea ”Diversificarea naturală – cel mai bine păstrat secret al părinților relaxați” definesc diversificarea astfel:

”Tranziția treptată a alimentației bebelușului de la laptele matern sau laptele praf ca unic aliment la hrană solidă. Această schimbare durează cel puțin șase luni, dar poate dura și câțiva ani în cazul copilului alăptat. Primele alimente solide, numite uneori hrană complementară, nu au rostul de a înlocui laptele matern sau praf, ci de a-l suplimenta pentru a varia treptat dieta bebelușului.”

Gill Rapley și Tracey Murkett

Putem spune că un bebeluș este diversificat după metoda clasică atunci când procesul este ghidat de părinte. El decide când introduce alimentele, cu care începe, cât timp să ofere cu lingurița mâncare pasată, când să treacă la alimente mai solide. Toată această organizare presupune că bebelușul ia masa separat de părinți și mănâncă altă mâncare decât ceilalți. Rolul copilului în acest proces este de a accepta sau, spre groaza părinților, de a refuza mâncarea.

În cazul autodiversificării, controlul este la copil. El dă semnalele de interes față de mâncare, se hrănește singur, are acces la masa adulților și i se permite să apuce bucăți de o mărime și formă pe care să le poată mânui cu ușurință și tot el decide cât mănâncă sau cât de des încearcă alimente noi.

Într-o singură frază, la diversificarea clasică procesul este condus de părinte, iar la autodiversificare de copil.

Plusurile și minusurile diversificării clasice

Dacă vorbim despre diversificare, părinții se simt mai confortabil atunci când dețin controlul, sunt celebre tabelele cu alimentele potrivite la 6, 9, 12 luni, cantitatea în lingurițe la fiecare masă de început, numărul de zile până la introducerea unui aliment nou etc. Apoi, deoarece lingurița este în posesia părintelui, procesul este cât de cât unul curat, cel puțin, la început până copilul nu încearcă să preia controlul. Nu în ultimul rând, un avantaj aparent care de fapt este un dezavantaj serios pentru toată familia constă în faptul că la acest tip de diversificare copilul mănâncă separat de părinți, ceea ce le permite să pună pe masa adulților orice doresc, fără să țină cont dacă alimentele sunt sănătoase sau nu, dacă au conținut excedentar de zahăr, sare sau grăsimi sau sunt puternic procesate.

În ceea ce privește dezavantajele, acestea sunt legate de consistența mâncării pasate. Mai exact, piureul nu cere să fie mestecat, așadar acest exercițiu lipsește în timpul hrănirii. Bebelușii care nu primesc bucățele de mâncare până la un an pot rata fereastra de oportunitate și să nu reușească să învețe prea bine să mestece hrana solidă. Or mestecarea nu este importantă doar pentru digestie, ci și pentru dezvoltarea musculaturii feței și a vorbirii.

O altă problemă este rolul minim al bebelușului în această ecuație. Când e hrănit cu lingurița de altcineva, el nu controlează cât anume mănâncă sau cât de repede. Adăugăm aici tradiționalele jocuri precum lingura pe post de avion, care ”aterizează vrum-vrum” în gura copilului sau ”una pentru mama, încă una pentru tata” și tot așa pentru pentru tot neamul. Aceste jocuri interferează cu capacitatea copilului de a simți când este sătul și poate duce la probleme pe termen lung cu supraalimentația.

Avantajele și dezavantajele diversificării naturale

În șirul avantajelor autodiversificării enumerate de Tracey Murkett și Gill Rapley amintim învățarea. Copiii care se hrănesc singuri învață de timpuriu cum arată mâncarea, textura ei, consistența diverselor alimente și pot recunoaște astfel destul de devreme gusturile care le sunt pe plac. De aici un alt mare avantaj, care elimină momentul frustrant în care copilul întoarce capul din fața linguriței pline, chiar la începutul mesei, și anume copilul alege ce-i place de pe masă, nu refuză mâncarea în întregime. De asemenea, mânuind mâncarea își dezvoltă motricitatea fină și descoperă culorile și formele.

Copilul care mănâncă la masă cu adulții îi determină și pe părinți să fie mai atenți la alegerile lor alimentare. Aceștia vor evita mult mai des mâncarea de tip fast-food, prăjelile, grăsimile și alte produse nocive la orice vârstă. În lista avantajelor se pot adăuga și dezavantajele menționate la diversificarea clasică.

Un minus al diversificării naturale este dezordinea care se instalează mai devreme decât în cazul copiilor alimentați cu lingurița. De asemenea, amintim îngrijorarea altor persoane, care pot pune presiune pe părinții ce au decis să lase controlul din propriile mâini și să ofere un bețișor de morcov fiert copilului de șase luni sub privirea îngrozită a bunicilor care spun ”Doamne! O să se înece!!!”.

Dacă mănâncă singur, nu se va îneca?

Aceasta este probabil principala îngrijorare a părinților atunci când aleg între diversificarea cu lingurița și cea naturală. Adesea grijile pornesc de la faptul că părinții observă declanșarea reflexului de vomă la copil în timpul mesei și îl confundă cu înecatul. Reflexul de vomă este un mecanism de respingere care îndepărtează hrana de căile respiratorii dacă e prea mare pentru a fi înghițită, deci practic este un mecanism de apărare al organismului care împiedică înecarea. Când unui bebeluș i se declanșează acest reflex de câteva ori pentru că și-a pus o bucată de mâncare prea mare în gură, sau pentru că a împins-o prea departe învață să nu o mai facă și astfel descoperă singur cât de mari trebuie să fie îmbucăturile încât să le poată înghiți.

Regula de siguranță nr. 1 este neschimbată atât în cazul diversificării, cât și al autofiversificării și merită amintită cu fiecare ocazie:

Bebelușul trebuie să stea bine în șezut, așa încât orice bucățică care i-a ajuns prea departe în spatele gurii să se întoarcă în față, nu să o ia spre căile respiratorii, datorită acestui reflex.

Când un bebeluș își duce singur o bucățică de mâncare în gură, el deține controlul. Dacă o poate mesteca, o va face. Dacă o poate duce în spatele gurii, o va înghiți. Dacă nu poate face încă aceste lucruri, câtă vreme stă în fund, mâncarea pur și simplu va cădea din gură. A-i permite bebelușului să se hrănească înseamnă că el deține controlul și deci este în siguranță

Gill Rapley, asistentă medicală și una dintre autoarele cărții ”Diversificarea naturală”.

Cui îi este contraindicată autodiversificarea?

Deoarece diversificarea naturală se bazează pe dezvoltarea abilităților normale la bebeluși, cei care au diverse întârzieri vor avea dificultăți în a mânui și mesteca mâncarea. Este vorba despre copiii cu musculatură atrofiată, anomalii ale musculaturii gurii, mâinilor, brațelor sau spatelui. De asemenea, unii bebeluși cu tulburări digestive pot avea nevoie de mâncăruri speciale.

În cazul bebelușilor prematuri, este recomandat să cereți sfatul medicului, al nutriționistului și al terapeutului de limbaj (dacă e cazul) înainte de a hotărî dacă autodiversificarea ca metodă unică de introducere a alimentelor solide este o idee ce poate fi pusă în aplicare în cazul copilului dumneavoastră.

Autodiversificarea simplifică într-adevăr tot procesul de acceptare a alimentelor noi și aduce noul membru al familiei la masa mare. Toate detaliile legate de adoptarea acestui mod de introducere a hranei solide la bebeluși sunt acoperite în cartea ”Diversificarea Naturală – cel mai bine păstrat secret al părinților relaxați” semnată de Gill Rapley, asistentă de pediatrie cu peste 20 de ani de experiență și Tracey Murkett, scriitoare și jurnalistă.

Te-ar mai putea interesa