Tu știi cum să-ți înțelegi copilul? Eu mărturisesc că de multe ori nu știu. El este de foarte multe ori vesel și binedispus, dar și când nu este….nici nu știu ce să fac. Și se pare că nu sunt singura. Una dintre principalele preocupări ale părinţilor este legată de cum să își înțeleagă copiii.
Cum să-ți înțelegi copilul când el se poartă nepotrivit? Ce are în minte? Dar în suflet?
Răspunsul pare să fie unul simplu: vrea atenția noastră. Iată un prim pas pentru cum să îți înțelegi copilul mai bine.
Și de ce are comportamente nedorite atunci când vrea atenția noastră? De ce nu spune pur și simplu? Pentru că reacționăm mai prompt la comportamentele lor negative. Iată deci un prim motiv pentru care merită să știi și tu cum să-ți înțelegi copilul. Conștient fiind de asta ai putea să elimini o serie de astfel de comportamente nedorite.
1. Ne învăţăm copiii să nu fie direcţi
Dacă vrei să știi cum să-ți înțelegi copilul este bine să privești puțin în jur. Și uneori să te uiți în oglindă. Da, doar acolo poți să îți vezi propria reacție. Dacă te strigă sau te trage blând de mânuță ești tentat să amâni să îi răspunzi. Dacă însă își va lovi cu putere partenerul de joacă vei reacționa prompt.
Societatea are tendinţa să considere că nevoia copiilor de atenţie este un deranj. Nici nu e de mirare că ei caută atenţie şi merg aşa de departe că pot să rănească doar ca să fie băgaţi în seamnă.
2. Cheia pentru cum să-ți înțelegi copilul – nevoile de bază
Înțelege-i nevoile de bază. Cum să-ți înțelegi copilul altfel de cât înțelegând ce simte? Atenția și afecțiunea sunt printre nevoile de bază. Adică sunt la fel de importante precum hrana. Vrem nu vrem să acceptăm, din punct de vedere antropologic, oamenii au nevoie de atenție.
Copiii cărora li se neagă afecţiunea şi atenţia ajung să facă orice pentru a o obține.
Dacă le acordăm atenţie copiilor, ei vor deveni mai repede autonomi. Iar partea bună este că, pe măsură ce cresc, ei cer mai puţină atenţie. Studiile arată că acei copii care primesc mai multă atenție și afecțiune devin mai repede autonomi și independenți.
3. Cum să-ți înțelegi copilul și să nu îi pedepsești emoțiile
Haideţi să stabilim un lucru: emoțiile sunt emoții. Nu există emoții pozitive sau emoții negative. Există doar emoții. De atât de multe ori copiii sunt certaţi pentru că plâng sau pentru că sunt furioşi. Un alt pas important spre a-ți înțelege copilul este să știi că emoţiile nu fac rău nimănui. Suprimarea emoţiilor însă răneşte. În plus, dacă suprimarea continuă, ea poate să deregleze chimia creierului, să streseze sistemul imunitar şi digestiv.
Cenzura emoţională începe devreme. Cel mai banal lucru pe care îl spunem copiilor este: „şşşş” ca să-l consolăm. Gândește-te că toate cântecele de leagăn încep aşa. Se pare că tot ce ne dorim este să nu mai plângă copiii. Ceea ce trebuie să facem este să îi lăsăm să își exprime emoțiile. Dar noi ne simţim de obicei iritaţi şi împovăraţi de emoțiile lor puternice. Retrăim, fără să știm, propria experiență.
4. Cum să-ți înțelegi copilul dacă nu îl asculți?
Ascultarea adevărată este despre sentimente. Ascultarea nu este numai despre a primi şi a oferi informaţii. Dacă vrei să știi cum să faci să-ți înțelegi copilul trebuie să te intereseze lumea lui interioară. Copilul simte interesul în tonul vocii. Vede și descifrează limbajul corpului şi privirea. Ştii că asculţi când simţi compasiune. Și când te simți mândru de realizările lui. Uneori e uşor să asculţi, e un lucru natural.
Alteori ascultarea este dificilă. Ne simțim copleșiți de emoţiile copiilor. Și atunci suntem tentați să le cenzurăm emoţiile precum furia, tristeţea sau frica. Devenim și noi niște copii neînțeleși și pe care nu i-a ascultat nimeni.
5. Oricine poate fi un bun ascultător
Capacitatea de ascultare e o trăsătură umană. Este eluzivă, uneori o pierdem apoi o recâştigăm. Uneori este greu să-i ascultăm pe copiii noştri cu adevărat în aşa fel încât să se simtă ascultaţi. Alteori credem că ascultăm, dar evităm contactul şi apoi ne mirăm că avem copii „sălbatici”. Propriile blocaje ne împiedică să ne conectăm.
