Cum am ales diversificarea naturală (aproape fără să vreau)

Andreea Popa
diversificare-naturala-tdm

Avantajele pe care le are diversificarea naturală, după doi ani de testare

Era sâmbătă, eram toţi trei acasă, copilul avea 6 luni şi câteva zile, ambele aparate foto erau încărcate (ce-i sigur e sigur). Eu aveam notiţele lângă mine iar dovlecelul la abur era gata blenduit şi pus într-o farfurioară verde şi veselă, cu ochişori.

I-am întins prima linguriţă şi ne-am ţinut respiraţia. Eram convinşi că urma să se întâmple ceva nemaivăzut.

Diversificam copilul!

Doar că nu s-a întâmplat nimic. Sau, cel puţin, nimic spectaculos. Boţul meu de om a deschis guriţa, a căscat ochii mari şi a scuipat tot. La fel a făcut şi cu a doua şi a treia linguriţă. Las’ că merge şi aşa, ne-am zis, poate nu-i place dovlecelul, bine că pozele au ieşit haioase, încercăm peste trei zile cu altceva. Cu morcov, că-i mai dulce. Dar nu i-a plăcut nici morcovul. Şi nici avocado, alte trei zile mai târziu. Nici o problemă, mi-am zis, mănâncă câinele ce rămâne, iar cel mic nu are decât să stea la sân până când îi vine pofta de alimente solide. Vorba vine solide, că piureurile alea nu aveau nimic solid în ele, dar trecem peste partea asta.

De la diversificarea clasică la frustrare

Şi am dus-o aşa vreo două-trei săptămâni (eu îi tot ofeream, el mă tot refuza), până când m-am frustrat rău de tot şi am decis că eu nu mai gătesc pentru el nimic, niciodată. Da, ştiu, două-trei săptămâni nu e mult, dar nu sunt nici cea mai stoică persoană din lume, nici nu-mi place să fac experimente în bucătărie. Aşa că i-am pus în faţă bucăţi de fructe şi legume, măcar să se joace cu ele până când reuşim noi, cei mari, să mâncăm.

Şi, surprinzător, încă din primele zile, după ce le stroşea în mânuţe şi le întindea bine pe masă, le-a băgat în guriţă şi s-a declarat mulţumit. Adică, chiar a înghiţit mâncarea. Şi a mai cerut!

Şi înapoi, de la frustare la diversificarea naturală

Aşa că, fără să ştiu iniţial prea multe despre diversificarea naturală (autodiversificare sau BLW – baby led weaning), am apucat-o pe acest drum. Care s-a dovedit a fi fără stres, fără frustrări, fără nervi, fără piureuri. Cu emoţii din când în când, atunci când se mai îneca, şi cu incredibil de multă mizerie după fiecare masă. Dar mult, mult mai simplu şi mai amuzant faţă de primele săptămâni.

După doi ani de la autodiversificare

Iar acum, după doi ani şi jumătate de la începerea autodiversificării, nu pot spune decât că puştiul meu a avut dreptate când a refuzat linguriţa şi a luat problema în mâini (la propriu).

La cei trei ani abia împliniţi, ştie să ceară de mâncare atunci când doreşte şi stă cu drag la masă, dar ştie şi să refuze dacă nu îi este foame. Mănâncă uneori mai bine, alteori mai rău şi are preferinţe care i se tot schimbă, în funcţie de nevoile organismului său. Mănâncă singur, îşi taie singur ce are de tăiat în farfurie, dar uneori cere şi să-i dau eu, pentru că are prea multe de explicat şi de gesticulat şi nu le poate face pe toate deodată. Per ansamblu, pot spune că autodiversificarea ne-a uşurat mult viaţa. Şi lui, şi nouă. Iar singurele lucruri de care îmi pare rău acum sunt cele trei săptămâni pierdute cu “avioane” făcute în aer cu linguriţa şi peretele alb pătat cu sfeclă roşie, accident produs după ce am început să-l las să “testeze” de unul singur cum e cu mâncatul.

diversificarea-naturala-cel-mai-bine-pastrat-secret-al-parintilor~8094979
Disponibila pe: shop.totuldespremame.ro

O carte care îţi explică tot

Aşa că, dacă te pregăteşti şi tu de diversificare sau aţi început-o de curând, merită să arunci măcar o privire peste cartea “Diversificarea naturală”, scrisă de Gill Rapley şi Tracey Murkett, pionieri în acest domeniu. Chiar şi dacă acum eşti convinsă că doreşti să urmezi metoda clasică, cu piureuri şi hrănit cu linguriţa, poți descărca GRATUIT un capitol din carte, de AICI, măcar să-ți faci o idee.

Autoarele explică simplu şi clar cum poţi face din diversificare un lucru firesc, uşor şi plăcut, fără conflicte, fără frustări, cu beneficii majore pentru copil.

Ce înseamnă de fapt autodiversificare? Înseamnă să-l pui pe copil la masă cu tine şi să-l laşi pe el să decidă ce vrea să mănânce şi cât. Da, încă de la 6 luni. Potrivit celor două autoare britanice, fiecare copil ar trebui să deţină controlul asupra a ceea ce mănâncă, cât de repede, cât de mult. În plus, este important pentru bebeluşi să aibă ocazia să exploreze mâncarea, să încerce texturi şi gusturi noi, să-şi exerseze coordonarea mână-ochi-gură, să înveţe cum se gestionează diverse consistenţe şi cum să mestece. Singura ta preocupare va fi să pui pe masă mâncare sănătoasă, însă nu doar pentru el, ci pentru toată lumea. De altfel, vei găsi în carte şi idei de mâncăruri sau gustări potrivite vârstei copilului.

O metodă ce poate fi adaptată

Cartea îţi prezintă atât beneficiile, cât şi şi părţile mai puţin uşoare ale autodiversificării şi dă un răspuns întrebărilor sau problemelor cu care te-ai putea confrunta pe parcurs. Inclusiv ce să faci în cazul în care o rudă binevoitoare începe să te bată la cap, îngrijorată că cel mic nu mănâncă nu-ştiu-câte grame de mâncare la fiecare masă, ci doar se joacă cu mâncarea.

Iar cartea mai are un avantaj, spun eu. Autoarele prezintă diversificarea naturală în aşa fel încât îţi lasă libertatea de a adapta metoda după nevoile şi dorinţele vostre. Eu, de exemplu, am preferat să păstrez cele trei zile de pauză între alimentele noi şi nu am adăugat deloc sare în mâncare până mult după vârsta de 1 an a lui. În plus, pentru că noi, adulţii, nu am reuşit să ne schimbăm stilul de alimentaţie chiar de la o zi la alta, am mai mâncat şi lucruri nesănătoase pe ascuns sau i-am explicat de ce un anumit aliment de pe masă nu e potrivit vârstei lui. Nu e varianta ideală, dar pentru noi a funcţionat.

Şi, până la urmă, cred că asta este cel mai important: să găseşti o formulă care să-i ofere copilului control şi încredere, iar ţie zile mult mai liniştite.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa