Pentru părinții ai căror copii abia descoperă alimentele solide, dar și pentru cei puțin mai mari, mesele în familie din această perioadă a anului vin la pachet cu un set de norme sociale și etichete pe care adulții, mai ales cei din din familia extinsă, le pun sub lupă. Dar copiii mici sunt încă departe de momentul în care pot asimila bunele maniere, așa că așteptările ca ei să nu se joace cu mâncarea sau să stea cuminți până termină toată lumea sunt nerealiste. Acolo unde relația cu mâncarea e deja complicată, bunele maniere sau o anumită etichetă moștenită nu fac decât să complice și mai tare lucrurile și să frustreze atât copiii, cât și părinții.
Înainte de a hotărî că un comportament alimentar e problematic, e important să explorăm propria relație cu hrana. Sarah Ockwell-Smith, autoarea cărții Poftă bună, consideră că felul în care ne hrănim, ca adulți, nu e unul instinctiv: mâncăm în funcție de oră, nu de senzația de foame și mâncăm după reguli sociale, nu în funcție de apetit. Problema reală apare atunci când ne așteptăm ca și copiii să urmeze aceste practici alimentare nenaturale.
Tiparele noastre nu au nicio legătură cu instinctul
O altă regulă nescrisă se referă la orarul meselor și la cantitatea de mâncare care trebuie consumată la fiecare masă. Ca adulți, avem tendința de a ne hrăni de trei ori pe zi (la micul‑dejun, la prânz și la cină) și, poate, de a lua mici gustări între aceste momente. Aceste tipare nu sunt însă conștiente și nu au neaparat legătură cu instinctul.
Realitatea tristă e că totuși noi suntem cei anormali, nu copiii, care mănâncă atunci când le e foame (indiferent când apare senzația) și se opresc când sunt sătui, chiar dacă starea de sațietate coincide cu ora mesei. Noi, ca adulți, ignorăm semnalele pe care ni le transmite corpul, mâncând la ore fixe și după reguli sociale vechi și necontestate.
Am avea de învățat din felul în care mănâncă copiii noștri, atent și instinctiv, în loc să încercăm să îi cuprindem în tiparele noastre alimentare, lipsite de atenție.
Regulile sociale pot inhiba procesul diversificării
Una dintre întrebările pe care formulează cel mai adesea părinții care își diversifică bebelușii este cum să încurajeze bunele maniere la masă. Totuși, presiunea acestor norme de etichetă asupra bebelușilor care abia învață să mănânce e un pic bizară. Au destul timp să deprindă bunele maniere în viitor, acum e suficient pentru un bebeluș să se concentreze asupra mâncatului. De fapt, unele dintre regulile sociale legate de masă ar putea să inhibe procesul diversificării și să genereze comportamente agitate la masă.
Care sunt principalele motive de îngrijorare ale părinților legate de manierele bebelușilor?
- Jucatul cu mâncarea
Ca adulți, știm că e nepoliticos să ne jucăm cu mâncarea. Bebelușii, pe de altă parte, au nevoie de asta. Au nevoie să o strivească, să o rostogolească, să o miroasă, să o împrăștie, să o șteargă apoi. Deși pare că fac vreo năzbâtie, e, de fapt, o parte esențială a procesului de învățare. Experimentarea senzorială a mâncatului prin atingere este aproape la fel de importantă ca aceea a gustului.
- Aruncatul alimentelor
Aruncatul alimentelor e, adesea, o extensie a timpului de joacă. Se poate întâmpla și dacă semnalele de sațietate ale bebelușului sunt ratate sau ignorate. E maniera lor de a arăta unui adult că a terminat de mâncat. Bebelușii mai aruncă în mod repetat lucruri și pentru a le observa traiectoria – de exemplu, mâncarea trântită din scaun sau apa azvârlită în aer. E un stadiu normal de dezvoltare și va trece în mod natural.
- A Rămâne la masă până termină toată lumea
Deși mâncatul împreună ca familie e una dintre cele mai bune căi de a crește un adult fericit și sănătos în relație cu mâncarea, așteptarea adulților ca toată lumea să rămână nemișcată la masă până când ultima persoană a terminat e nerealistă când vine vorba de bebeluși. Dacă micuțul a terminat masa și nu mai vrea să stea, nu aveți nimic de câștigat silindu‑l să rămână.
Copiii mici nu au același control al impulsurilor ca adulții, iar bebelușilor li se va părea imposibil să stea liniștiți la masă când nu mai au niciun interes să mănânce. A respecta acest fapt și a le da voie să se joace sau să plece de la masă nu e lipsit de politețe. E o înțelegere și o acceptare a capacităților neurologice ale vârstei. Mai rău, a‑i încuraja să continue să se hrănească pentru că alții fac încă asta îi învață să ignore semnalele de sațietate și să mănânce în exces.
Așadar, cea mai bună cale de a transmite bunele maniere la masă și, în general, o relație sănătoasă cu hrana copiilor este să fim noi înșine, adulții, conștienți de relația noastră cu hrana, cu orele de masă, cu comportamentul în jurul mesei, de relația cu corpul și imaginea despre propriul corp.
Cartea nou lansată în România – „Poftă bună. Soluții practice pentru mesele copiilor și pentru cele mai frecvente probleme alimentare” – este o achiziție excelentă în orice familie. Este disponibilă pentru precomandată AICI, iar transportul este gratuit.
