Conceptul continuum, o revelaţie personală

TOTUL DESPRE MAME

Trecusem prin paginile despre naștere și retrăiam, printr-un mimetism incredibil, ceea ce trăise, probabil, copilul meu.

Ei bine, da, Conceptul continuum este o revelație dureroasă. Cuprinde câteva pasaje care te dor fizic, ca și cum cineva ți-ar frânge carnea. Dor, pentru că ești mamă, pentru că ești femeie și pentru că simți. Citind, simți ceea ce poate simți un copil nou-născut venind aici, într-o lume rece, și găsindu-se nu în brațele mamei, așa cum sute și mii de generații înaintea lui s-au găsit, ci într-un pat de plastic dintr-o sală mare, albă și rece. E crunt, e dureros acel pasaj în care intrăm în mintea nou-născutului lăsat să plângă singur în patul său. Ma doare și acum carnea pe mine amintindu-mi rândurile. Soțul meu m-a întrebat apoi, cu rezerva lui de inteligență inginerească: Dar de unde poate ști Jean Liedloff ce simte un nou-născut în acele momente? Nimeni nu poate ști, nimeni nu poate fi în mintea altcuiva.

Așa e, nimeni nu poate ști cu exactitate că puiul de om, atunci când mama nu răspunde plânsului său, respiră disperare și o împrăștie în fiecare fibră, transformând-o încet în resemnare, neîncredere și dezamăgire. Nu putem ști, dar putem simți. Iar dacă acele rânduri conțin fie și un sfert de adevăr, suntem datori să schimbăm lucrurile. O mamă poate să audă în spatele plânsului copilului ei cât de mare este disperarea sa de a nu fi lângă pielea mamei, în brațele ei. Mama știe instinctiv unde este locul copilului său proaspăt venit pe lume, iar dacă o mamă nu poate asculta liniștită plânsul copilului său este pentru că aude mai mult decât ceilalți – aude nevoia de iubire, de apropiere, de siguranță.

Disperarea pe care am simțit-o citind primele pagini din carte s-au transformat încet-încet într-o revelație. Citind povestea firescului din capitolele următoare, din frustrare a crescut speranța. Oricât am greșit, e timpul să îndreptăm lucrurile, pentru noi și pentru ceilalți. Am terminat cartea cu un regret – că am ajuns la ea un pic cam târziu, și cu o promisiune – că o voi dărui fiecărei prietene care urmează să devină mamă. Așa am și făcut. Cum auzeam că una dintre prietenele mele va avea un copil – pac, îi plasam cartea. Unele dintre prietenele mele au fost impresionate, altele nici măcar n-au deschis-o. Eu am continuat, imperturbabilă.

Am înțeles din cartea asta de unde vine depresia, senzația de inadecvare, ura pentru propriul copil și sentimentele confuze din timpul lăuziei. Am înțeles cât de mult rău ne facem nouă, cât de mult rău le facem copiilor noștri, urmând orbește o cale care contravine atât de profund nevoilor noastre comune, ancestrale. Am înțeles de ce copiii occidentali fac crize, de ce trebuie să fugim după ei prin parc, de ce sunt frustrați și par a nu-și găsi locul. Multe lucruri le-am înțeles instinctiv, din câteva cuvinte. La altele m-am gândit săptămâni în șir. Cel mai mult mi-a plăcut că am înțeles de unde vin adicțiile noastre, teama de fericire, nevoia de a dori mereu altceva, mai mult, de a fi în constantă căutare, de unde vin temerile, frustrările și neîmplinirile noastre, eșecurile relațiilor noastre. Cum afectează nevoile noastre primare, neîmplinite, stabilitatea noastră psihică și capacitatea de a fi fericiți.

De curând s-a lansat varianta în limba română a cărții, iar eu sunt extrem de fericită. Revelația maternității mele, cartea care mi-a schimbat complet viziunea despre ce înseamnă să crești un copil e acum mai accesibilă. Fiind o carte grea, plină de sensuri și de explicații antropologice, sociologice, psihologice, era greu de urmărit în engleză.

Iar cartea asta, atât de cruntă la început, atât de acuzatoare cum pare, e de un optimism nemăsurat. Revelația e că fericirea – despre care noi, cei din secolul 21, credem că nu există – este posibilă. Promisiunea fericirii e în această carte și vă rog să o descoperiți.

Găsiţi acest volum pe rafturile librăriei Cărturești. Momentan, varianta în limba română poate fi găsită aici. Acum nu vă rămâne decât să vă pregătiţi o cană de ceai, să vă aşezaţi în fotoliu şi să citiţi liniştiţi preţ de cinci minute, până când copilul se trezeşte, vrea să facă pipi sau toarnă borcanul de miere pe pisică.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa