Rolul basmelor în copilărie. De ce e bine să le citim povești celor mici

TOTUL DESPRE MAME
cele mai frumoase povești
Foto: Miville Tremblay (Flickr / Creative Commons)

Basmele sunt prezente în copilăria noastră de foarte mult timp: unele dintre cele mai timpurii basme au fost scrise în Italia secolului al XVII-lea („Povestea poveștilor sau distracție pentru cei mici”). Versiunile originale ale poveștilor „Scufița roșie” sau „Cenușăreasa” erau mult mai violente decât versiunile ulterioare, care au luat naștere după ce au fost prelucrate de Frați Grimm în Germania sau de scriitorul Charles Perrault din Franța.

Unele dintre aceste povești – ca de exemplu „Cenușăreasa” – sunt cu adevărat universale și există în toată lumea, în limbi extrem de diverse, de la suedeză la zulu, având doar mici variații: pantoful din sticlă poate fi unul din iarbă. În toate găsim însă dovada umanității noastre, explică romanciera Sheila Kohler într-un articol publicat pe site-ul psychologytoday.com.

Potrivit scriitoarei care trăiește în SUA, în ziua de astăzi mulți părinți se întreabă dacă să le mai citească aceste povești copiilor lor (unele dintre basme sunt înfricoșătoare: Hansel și Gretel se pierd în pădure, iar o vrăjitoare vrea să îi mănânce; lupul cel rău este omorât de vânători pentru ca bunica Scufiței Roșii să iasă din burta lui etc).

Autoarea arată că este important ca aceste basme să le fie citite copiilor în mod repetat: violența prezentată este întotdeauna controlată, iar povestea are mereu un final fericit. Într-o poveste, binele și răul sunt complet separate și nu există zone gri. De asemenea, apariția personajului negativ îi permite copilului să își proiecteze liber propriile sentimente violente asupra acestor ființe rele. Deoarece copilul nu poate să își exprime mânia în mod direct față de adulții de care depinde, el poate să își direcționeze agresivitatea naturală spre ticălosul din poveste, eliberându-se de ea: mama vitregă, lupul cel rău, vrăjitoarea etc.

Întrucât binele și răul sunt complet separate, copilul se poate identifica cu eroul / eroina din basm (copilul străbate curajos pădurea deasă ca să o salveze pe Frumoasa din Pădurea Adormită sau primește prin magie o rochie minunată și pantofi de sticlă pentru a dansa la bal cu prințul).

Prin urmare, poveștile permit atât exprimarea violenței naturale, precum și conservarea unui sentiment extrem de important în viață: speranța.

O astfel de poveste cu final fericit îl bucură foarte mult pe copilul neajutorat și complet dependent: aici, în aceste povești, băiețelul sau fetița poate – prin intermediul eroului / eroinei – să triumfe asupra adulților din jur.

Cele mai frumoase povești

Poveștile cu Cenușăreasa, Scufița Roșie, Motanul încălțat sau Barbă-Albastră – strânse în colecția Cele mai frumoase povești, scrise Charles Perrault – rămân până astăzi un prilej de întâlnire cu o tradiție culturală esențială, cu propria copilărie și, cel mai important, cu micuții cititori de lângă noi, care se vor bucura la rândul lor de aceste povești. Volumul Cele mai frumoase povești de Charles Perrault poate fi găsit AICI.

cele mai frumoase povești

Charles Perrault și-a publicat prima oară poveștile în 1697, dar destinul lor începe cu mult timp în urmă, în tradiția orală a Evului Mediu european, într-o lume în care magicul se împletea firesc cu viața cotidiană, iar povestirea, spusă cel mai probabil la ceas de seară, la lumina focului, însemna comuniune și desfătare.

Colecția Cele mai frumoase povești este însoțită de minunatele ilustrații ale lui Gustave Dore, unul dintre cei mai mari artiști ai vremii sale.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa