Am sentimente contrarii vizavi de această carte. Consider că este cea mai bună carte de parenting pentru când părinții se despart, pe care am tradus-o până acum, dar și citit-o. Și în același timp sper să nu fie nevoie vreodată să aplic sfaturile ei.
”Mortul de la groapă nu se mai întoarce”
În România, una din două căsătorii se termină în divorț. Motivele sunt nenumărate, urmările sunt și bune și rele. Uneori părinții se despart. Însă o diatribă despre moravurile societății moderne nu este vreunul din scopurile autoarei.
Puteți deci răsufla ușurați. Cartea asta nu-i aici să vă tragă de urechi. Punctul de plecare al autoarei este mult după ce această spinoasă decizie, luată uneori în pripă, alteori după ani de suferințe, a fost acceptată și aplicată legal. Autoarea n-are nici cea mai vagă intenție să vă convingă să nu divorțați, sau să vă facă să vă culpabilizați. Parafrazând înțelepciunea populară, cartea asta pornește din momentul “mortul de la groapă nu se mai întoarce”. Ați decis că drumurile voastre se despart, o nouă viață, mai bună, cu mai multe șanse, vă așteaptă pe fiecare dintre voi. Soarele e sus pe cer.
Asta să fie tot?
Noutatea și forța acestei cărți constă de fapt în înșelarea primelor noastre așteptări subiective. Cartea asta nu e despre tine. Spre deosebire de mii de alte articole și cărți despre divorț, cartea asta nu este despre tine, cel/cea care divorțezi. Ci despre copiii tăi și despre ceea ce trăiesc ei când părinții se despart.
Poate părea un truism, dar din nefericire nu e. Divorțul e mai mult decât despărțirea a doi adulți. Este destrămarea unei familii, pentru copii. Este distrugerea iremediabilă a acelui nucleu mama-tata pe care noi suntem programați natural să-l punem la temelia stării noastre de bine și a integrității noastre sufletești. Cartea asta deschide ochi și întoarce suflete, către victimele uitate ale divorțului – propriii noștri copii. E nevoie de o doză de maturitate și de onestitate pentru a ieși, probabil, din acea fază furioasă de negare a răului făcut.
Majoritatea copiilor receptează divorțul drept o traumă
Pentru că, adevărul este că, exceptând cazurile în care celălalt părinte este violent și provoacă rău fizic / psihic restului familiei, majoritatea copiilor de orice vârstă receptează divorțul drept o traumă șocantă, o rană dificil de alinat, un adevărat cutremur al universului lor. În drum spre propria noastră fericire, de multe ori o călcăm în picioare pe a lor. Firește, totul poate fi spre bine, ba chiar doar spre binele lor, firește că anumite păcate ale adulților pot fi incompatibile cu o viață fericită a acestora. Dar copiii asistă neputincioși de pe margine la o dramă pe care n-o pot opri, pe care de multe ori nici nu au dreptul să și-o asume. Ei privesc cum părinții se despart.
Divorțul este o problemă a tuturor oamenilor din familie
Cartea aceasta, în primul rând, ne scoate din cap – cel puțin mie – scuza că divorțul este o problemă între oamenii mari. Nu. Este o problemă a tuturor oamenilor din familia implicată. Când părinții se despart, de la 1 an la 20 de ani, toți copiii sunt afectați. Au dreptul să li se recunoască suferința, în primul rând. Negând trauma, aceasta nu dispare. Iar încercarea de a nega dreptul la suferință, regret, confuzie, este cel puțin inutilă. Ea se adaugă ca factor nociv. Pentru cei mari, Ion se desparte de Maria. Pentru cei mici însă, tata pleacă de acasă. Tata nu o mai iubește pe mama. Tata preferă să nu mai locuiască cu mama și cu noi. Este un șoc enorm, o durere care contorsionează suflete mari în inimi mici, dar la fel de simțitoare.
Citiți cartea aceasta pentru a ști cum puteți gestiona cât mai bine aceste momente de cumpănă. Și lunile și anii în care mama și tata vor deveni entități separate, cu vieți distanțate și ore de vizită.
Aflați cum se raportează copiii la divorț
Autoarea oferă soluții, sfaturi, idei, planuri de ajutor pentru când părinții se despart. Cartea e presărată de citate din discuțiile și afirmațiile copiilor. Cred că acestea sunt mai grăitoare decât orice studiu și orice afirmație savantă.
E uluitor de exemplu, să afli cum copiii de vârstă preșcolară tind să se învinovățească, și e dureros să citești cum un băiețel de 4 ani consideră că tatăl său a plecat de acasă pentru că el făcea prea multă gălăgie, sau nu s-a conformat când i s-a spus să înceteze. Însă adevărul pe care totuși trebuie să avem maturitatea să-l privim este că fiecare copil, la fiecare etapă de vârstă, caută o rezoluție, un motiv al acestei drame care-l învăluie. Într-una din etape, găsește vina în el – mama vrea să plece pentru că el nu mănâncă suficient de repede, tata s-a mutat pentru că el, copilul, nu adoarme niciodată la timp. Ulterior, suferința ajunge să se exteriorizeze poate prin negare, prin comportamente distructive. Amărăciunea din suflet poate ieși la suprafață sub forma unei exigențe față de sine sau de alții. Părintele cu care a rămas ajunge să fie învinovățit.
De multe ori, copilul se interpune în locul părintelui de același sex – să fi fost în locul tău, nu-l cicăleam atât pe tata, și astfel poate nu pleca de acasă. Să fi fost eu tata, o ajutam mai mult pe mama, și astfel am fi fost încă împreună.
Când părinții se despart cum arată noua familie?
Cartea mai abordează și altă fațetă a despărțirii familiei – noile familii și mecanismele de adaptare ale copilului la structuri care pot fi pe cât de complexe, pe atât de volatile. Noua soție a tatălui devine o a doua mamă? Dar părinții acesteia, pot ajunge în timp să preia rolul de bunici? Și dacă se despart din nou, ce se întâmplă cu aceste relații? În ce moment este mai bine să menționeze mama că acel coleg care iese cu ei în parc de luni bune de zile poate fi mai mult decât un coleg? Și oare când își poate aroga noul soț al mamei anumite responsabilități sau o autoritate paternă? Ce facem cu frații vitregi, cum ne raportăm la ei?
Ce facem de sărbători? Cum sărbătorim ziua copilului? Cum împărțim toate ocaziile care înainte ne uneau? Care este vârsta potrivită pentru ca un copil să rămână un weekend întreg la tatăl său sau întreaga vacanță? Cum facem când părintele non rezident se mută prea departe? Cum gestionăm dreptul la vizită? Dacă relațiile dintre părinți s-au deteriorat iremediabil, ce compromisuri și soluții există, pentru a le fi alături copiilor în momente importante pentru aceștia?
Divorțul este mult, mult mai mult decât o problemă a adulților
Vrem sau nu să recunoaștem, de multe ori lovim mult mai puternic copiii, în drumul nostru spre fericire sau libertate. Dacă vrem ca aceste răni să se vindece curat, și să nu le infecteze viitoarele lor vieți și relații adulte, trebuie să fim onești și educați în privința deciziei luate. Indiferent dacă ați avut de gând să divorțați vreodată, ați trecut prin asta, urmează să treceți, aveți prieteni sau elevi care trec prin așa ceva, eu cred că această carte, cu limbajul ei onest, curat, cu logica și exemplele clare și cu pertinența dublată de dovezi și sfaturi, vă va fi de un mare folos. Vă urez și vouă ce-mi urez și mie – să nu-i aplicăm sfaturile prea curând.
Dar dacă va fi să fie, dincolo de mângâieri condescente pe creștet sau degete acuzatoare și dramatizări absurde, mergeți către cartea lui Penelope Leach ca spre limanul de corectitudine și pertinență care vă poate salva copiii.
Citiți cartea pentru a parcurge aceste etape dinainte să ajungeți să vă confruntați cu ele. Repet – nu este o carte care să minimizeze trauma divorțului, dar nici una care să vă incrimineze. Penelope Leach este aici pentru a vă preveni despre reacțiile posibile și pentru a vă ajuta să treceți cu toții (cu accentul pus pe copii) pe cât de bine se poate prin despărțire.
Aceasta este disponibilă AICI.
http://shop.totuldespremame.ro/produs/cand-parintii-se-despart/?utm_source=recenziedivort&utm_medium=recenziedivort&utm_campaign=recenziedivort&utm_term=recenziedivort
