Attachment parentingul, un model de parenting ce pune accent pe îndeplinirea nevoilor copiilor, pe empatie maternă și pe apropierea fizică dintre mamă și copil este una dintre cele mai populare filosofii de creștere a copiilor la ora actuală.
Deși este lăudat de susținătorii săi drept o metodă pentru a crește copii independenți, siguri de ei și empatici, attachment parentingul – numit și parenting sensibil – are critici care consideră că acest model de educație nu face decât să îi răsfețe pe copii și să îi transforme în mici tirani care au pretenția ca dorințe lor să fie îndeplinite pe loc.
Într-un articol publicat pe siteul naturalchild.org, Sarah Sprague, mamă a 3 copii, le oferă mai multe explicații celor care se tem că attachment parentingul are un efect negativ asupra dezvoltării copiilor.
Potrivit acesteia, părinții care îi cresc pe cei mici în spiritul attachment parentingului nu sunt părinți indulgenți: „Acești părinți nu îi „răsfață” pe copii. Răsfățul are loc atunci când unui copil i se oferă orice vrea, indiferent dacă are nevoie de lucrul respectiv sau dacă este vorba de ceva practic. Părinții indulgenți le dau copiilor jucării atunci când au crize de nervi sau înghețată la micul dejun. Părinții atașați nu le dau copiilor tot ce vor ei, le dau tot ceea ce au nevoie. Ei cred că dragostea și grija se oferă gratuit și sunt necesare. Nu dulciurile sau jucăriile”.
În articolul său Sarah Sprague mai arată că părinților atașați nu le este frică de lacrimi: „Copiii noștri plâng. Diferența constă în faptul că noi înțelegem că lacrimile și crizele vin din emoții și nu din manipulare. Iar copiii noștri înțeleg și ei acest lucru. Bineînțeles, plâng și uneori au crize de nervi. Dar ei fac acest lucru deoarece emoțiile lor sunt atât de copleșitoare încât trebuie să le exprime. Nu se așteaptă să fie „răsplătiți” pentru emoțiile lor negative puternice; pur și simplu se așteaptă ca noi să îi ascultăm. Nu îmi amintesc ultima dată când partenerul meu era foarte supărat dintr-un motiv anume și avea nevoie să se exprime, iar eu i-au spus să meargă să stea într-un colț și să vină să vorbim când totul e roz”.
Sarah preciează că părinții care cred în attachment parenting își iau copiii în brațe când cei mici plâng deoarece dragostea și alinarea se oferă gratuit, în mod necondiționat: „Atunci când un copil are nevoie de alinare și de iubire este datoria noastră să îi oferim aceste lucruri. Nu ne este teamă de lacrimi. Nu le evităm. Ne ținem copiii în brațe atunci când plâng și îi învățăm că atunci când ei suferă sau sunt frustrați noi suntem acolo ca să îi alinăm și să îi ajutăm să își gestioneze emoțiile”.
Cu alte cuvinte, attachment parentingul este centrat pe nevoile copilului, mai arată Sarah: „Copiii au nevoie de structură, de reguli și de limite. Attachment parentingul crede pur și simplu că părinții și copiii sunt aliați, nu adversari”.
