Alfie Kohn despre copiii „răsfățați”

„Mitul copilului răsfățat”, o carte manifest pentru părinți

„Mitul copilului răsfățat” este un corolar al lucrărilor anterioare publicate de Alfie Kohn și o carte manifest. La aproape zece ani după ce publicase „Parenting necondiționat”, reputatul teoretician revine pentru a readuce în discuție conceptele cheie din cărțile anterioare, pe care le nuanțează, oferind interpretări ale celor mai recent vehiculate concepte sau reproșuri aduse părinților. În același timp, prin analiza ideologiilor contemporane, abordează creșterea copiilor dintr-o perspectivă socială mai extinsă, pentru a încheia cu un adevărat manifest în pur spirit activist.

Adulții au fost dintotdeauna critici la adresa tinerelor generații

Într-o încercare de a înțelege și de a explica nemulțumirea istorică a adulților față de tinerele generații, Alfie Kohn recurge în prima parte din volumul „Mitul copilului răsfățat”, publicat de Editura Herald, la o expunere a prejudecăților referitoare la creșterea copiilor, la educație sau la natura umană, în general, prin prisma principalelor ideologii politice cu care se identifică cetățenii de astăzi. Poate reprezenta un exercițiu fascinant, atât pentru părinți, cât și pentru specialiști, să pună în balanță, din această perspectivă, opțiunile parentale sau profesionale cu cele politice sau civice. Nu este greu de ghicit care sunt cele mai comune arii vizate de aceste prejudecăți universale: permisivitatea, răsfățul, părinții „elicopter” (sau „cloșcă” (, printr-un termen mai românesc), atitudinea deosebit de protectoare a părinților sau implicarea excesivă a acestora în viața copilului lor la toate vârstele, performanțele școlare și cum îi pregătim optim pentru această societate, care se pare că este considerată dură și neprimitoare de la Dunăre pân’ la Mississippi. În oglindă, „Mitul copilului răsfățat” examinează îndeaproape cele mai recente studii și statistici care încearcă să afle în ce măsură relațiile apropiate și protectoare ale părinților afectează copiii în calitate de viitori adulți. Nu numai că rezultatele acestora ar liniști orice părinte atașat, însă Alfie Kohn explică inclusiv de ce concluziile unor astfel de studii au fost interpretate greșit în presă sau chiar de către specialiști.

În aceeași măsură, Alfie Kohn simte nevoia să clarifice și să nuanțeze teoria referitoare la pedepse și recompense în urma interpretărilor greșite pe care le-a primit de-a lungul timpului, regăsind cu stupoare dezaprobarea sa față de recompense și laude citată în lucrări cu o perspectivă diametral opusă cu a sa.

Cum măsurăm iubirea necondiționată

Dacă mai este necesară o astfel de precizare, afirmația cea mai tulburătoare marca Alfie Kohn este că mai important decât iubirea părintească este modul în care copilul percepe această iubire. Dar cum putem cartografia, evalua și cuantifica ceva atât de abstract și imaterial cum este percepția pe care o au copiii asupra sentimentelor pe care le purtăm pentru ei? Pentru a ne edifica în acest sens, autorul ne trece prin conceptele-instrument de analiză a personalității din ultimii douăzeci de ani: stima de sine, disciplina, autodisciplina și controlul, cumpătarea, independența, autonomia, gândirea pozitivă ș.a.m.d.

Deși dezavuase conceptul de stimă de sine în cărțile sale anterioare, Alfie Kohn își revizuiește în „Mitul copilului răsfățat” perspectiva acestei noțiuni până recent foarte la modă și promovat extensiv în SUA. Stima de sine devine acum măsura percepției pe care copiii o au asupra iubirii parentale necondiționate.

Să creștem copii rebeli!

Acesta este titlul ultimului capitol din „Mitul copilului răsfățat” și cred că ar trebui tipărit pe voi volante și împărțit în piețele publice. Pentru ca astfel toți părinții să se întrebe dacă doresc mai degrabă viitoare generații obediente sau adulți ce vor schimba lumea în care trăim; dacă vor să cultive în copiii lor supunerea sau, mai degrabă „spiritul critic, nonconformism prosocial, scepticismul cumpănit, revolta reflexivă, opoziția selectivă și argumentată”.

Exemplul cel mai proeminent pe care îl poate oferi autorul este revolta studențească din anii 1960. La vremea respectivă, presa acuza părinții și educația de acasă pentru aceste revolte. Însă Alfie Kohn ne amintește că „activismul politic și cultural din anii 1960 s-a definit prin lupta împotriva instituțiilor opresive și a prejudecăților restrictive, pentru drepturi egale pentru femei și persoanele de culoare, prin opoziția împotriva războiului și prin încurajarea conștientizării costurilor de mediu inerente creșterii economice”.

Nu în ultimul rând, ultimele pagini din „Mitul copilului răsfățat” oferă un scurt ghid de educație mediatică. Nu ne putem izola copiii pentru a-i feri de pericolul televizorului, internetului și al publicității, dar le putem oferi instrumentele de a interpreta critic informațiile pe care aceste medii încearcă să le inoculeze.

Lectură plăcută!