Când copiii devin iritabili, este ușor să dăm vina pe o zi proastă sau pe somnul insuficient. Dar dacă e mai mult de atât? Iritabilitatea și stările de nervozitate la copii pot fi o problemă complexă, cu rădăcini mult mai adânci decât starea de spirit schimbătoare pe care o vedem la suprafață. Iată când și de ce apar stările de nervozitate la copii și care sunt diferiții factori care ar putea influența starea lor emoțională.
Când apar stările de nervozitate la copii
Descoperirea cauzelor iritabilității la copii nu înseamnă doar să înțelegi ce îi deranjează, ci și să te asiguri că aceștia vor fi bine pe viitor. De la influențe de mediu la factori fiziologici, există mulți potențiali factori declanșatori. Ar putea fi vorba despre alimentație, factori psihologici sau poate altceva cu totul diferit? Îți observi des copilul irascibil sau având stări de nervozitate? Semnele constante de nervozitate pot indica probleme mai profunde, așa că este esențial să faci diferența între schimbările ocazionale de dispoziție și iritabilitatea continuă, care poate afecta bunăstarea generală a copilului.
Unul dintre semnele cheie la care trebuie să fii atent este reacția excesivă la mici neplăceri. Copilul tău se supără excesiv din cauza unor inconveniente minore sau a unor schimbări de plan? Acesta ar putea fi un semnal de alarmă. Un alt indicator este frecvența acestor schimbări de dispoziție. Dacă starea de nervozitate apare în majoritatea zilelor și durează o mare parte a zilei, ar putea fi momentul să investighezi mai profund. Un copil care este persistent nervos poate avea dificultăți și în relațiile de la școală și de acasă, întâmpinând greutăți în a-și face prieteni sau intrând frecvent în conflicte, conform healtreatmentcenter.
Lipsa somnului îi face pe copii irascibili
Simptomele fizice pot însoți, de asemenea, iritabilitatea cronică; durerile de cap, durerile de stomac și chiar schimbările în tiparele de somn. Observarea și înregistrarea acestor evenimente pot fi de mare ajutor dacă iei în considerare să ceri sfatul unui profesionist. Înțelegerea cauzelor comune ale iritabilității și stărilor de nervozitate la copii poate fi o adevărată revelație pentru mulți părinți. Nu este vorba doar de o stare proastă; există mai mulți factori care pot declanșa iritabilitatea la cei mici. Recunoașterea acestor factori declanșatori poate ajuta la gestionarea eficientă și la susținerea nevoilor emoționale ale copilului.
Dar ce anume face ca un copil să fie nervos? Stresul de mediu este un factor major. Acesta poate include orice, de la o clasă zgomotoasă până la o casă supraaglomerată. În plus, lipsa somnului joacă un rol crucial. Copiii, în special cei mici, au nevoie de suficient somn pentru a funcționa corespunzător, iar lipsa acestuia îi poate face neobișnuit de irascibili. Apoi, există aspectul emoțional. Supraîncărcarea emoțională — sentimentul de a fi copleșit de emoții și de a nu avea instrumentele necesare pentru a face față — se poate manifesta și sub formă de iritabilitate la copii. În final, nu trebuie subestimată importanța problemelor de sănătate fizică. Afecțiuni precum alergiile, infecțiile sau chiar durerea cronică pot duce la iritabilitate și stări de nervozitate.
Copiii care au o predispoziție spre iritabilitate pot bloca (se pot apăra împotriva conștientizării) emoțiile negative și dureroase și, în schimb, devin perturbatori. Ei pot țipa, se pot enerva, pot arunca obiecte sau își pot lovi famililia, prietenii și educatorii. Cu alte cuvinte, simptomele perturbatoare le permit să evite să-și simtă emoțiile dureroase. Este mai ușor să fii supărat decât să te simți trist. Acest tip de reacție defensivă este foarte neadaptativă, deoarece duce la mai mult rău pentru copil. De exemplu, astfel de comportamente pot duce la răspunsuri punitive severe din partea familiei, a personalului grădiniței sau a altor persoane, scrie psychologytoday.
- CITEȘTE ȘI: Tantrumul, o invenție a parentingului de azi? De ce nu făceau copiii crize „pe vremea noastră”?
Răbdarea adulților, pusă la încercare
Este imposibil ca părinții și profesorii să își păstreze mereu calmul. Acest lucru este valabil mai ales atunci când un copil este furios, iritabil, sfidător și/sau opoziționist. Totuși, este esențial ca adultul să încerce să devină conștient de faptul că atunci când un copil iritabil devine perturbator, s-a întâmplat ceva care l-a făcut să se simtă foarte rău. Poate fi dificil pentru adult să empatizeze cu durerea copilului în momentul unei asemenea perturbări severe.
Totuși, după ce evenimentul se liniștește, adultul poate încerca să descifreze, chiar împreună cu copilul, ce a fost atât de greu de suportat pentru acesta. În acest fel, poți ajuta copilul să înțeleagă că ești conștient că i-a fost greu să își exprime direct sentimentele negative. În timp, părintele/profesorul și copilul pot găsi modalități mai eficiente de a face față emoțiilor dureroase și pot vedea că un comportament perturbator este o modalitate ineficientă de a evita durerea. Acest lucru este mai ușor gestionat cu copiii mai mari, dar ce facem când vine vorba de copii de 3-4-5 ani?
Ce se întâmplă cu copilul la 3 ani
Copiii mici fac adesea crize de furie pentru că își doresc ceva, dar nu știu cum să obțină acel lucru. Un copil de 3 ani poate deveni furios atunci când întâmpină o provocare, nu poate comunica ceea ce își dorește sau nu îi este îndeplinită o nevoie de bază. Situațiile care declanșează furia pot fi:
- incapacitatea de a comunica nevoile sau emoțiile;
- o jucărie sau o activitate este greu de înțeles;
- senzația de foame sau oboseală;
- schimbări în rutina zilnică obișnuită și așteptată;
- interacțiunea cu un frate sau un alt copil;
- refuzul de a primi ceva ce își doresc.
Anumiți factori îi pot face pe copiii mici mai susceptibili la furie și crize de nervi, inclusiv:
- stresul;
- diferențele temperamentale;
- genetica;
- mediul;
- dinamica familială;
- abordările de parenting.
Între vârstele de 1 și 3 ani, copilul va dezvolta mult mai multe abilități de adaptare și de comunicare. Acest lucru poate ajuta la atenuarea unora dintre factorii declanșatori ai furiei. Până la vârsta de 4 ani, majoritatea copiilor se pricep mai bine să împărtășească, să-și exprime emoțiile și dovedească mai multe abilități motorii fine și grosiere, scrie healthline. Deși nu poți grăbi procesul de creștere, există mai multe strategii pe care le poți folosi pentru a-ți ajuta copilul mic să gestioneze și să reducă frecvența crizelor de nervi. Unele pot fi mai eficiente pentru copilul tău decât altele. Și metodele care au funcționat pentru un alt copil al tău sau pentru un alt părinte s-ar putea să nu funcționeze. De asemenea, metodele care au funcționat în timpul unei crize anterioare pot să nu continue să funcționeze pentru crizele viitoare, conform studiilor.
Dacă copilul tău are o criză de nervi, primul lucru pe care ar trebui să-l faci este să te asiguri că nu este în pericol de a se răni pe sine sau pe alții. Copiii mici au adesea un control redus asupra corpurilor lor în timpul unei crize de nervi. Poate vrei să-l muți într-un loc mai sigur sau o zonă liniștită, departe de mașini și de mulțimea de oameni (dacă ești afară). Încearcă să-i ții mâinile copilului tău și să respirați adânc împreună. Spune-i copilului: „Simți puțină furie acum și eu simt la fel. Hai să respirăm adânc amândoi ca să ne calmăm, astfel încât să putem afla ce se întâmplă.”
Pe lângă respirațiile adânci, părinții pot învăța alte strategii de reglare emoțională, spune doctorul psiholog clinician Carolyn Webster-Stratton, conform AmericanPsychologicalAssociation. Totodată, ea recomandă următoarele acțiuni: Oferă niște fraze ajutătoare pe care copiii le pot spune singuri atunci când se simt frustrați: „Pot să fac asta. Pot să rămân calm și răbdător.”
Atunci când copiii învață să observe și să explice cum se simt, pot folosi cuvinte pentru a exprima frustrarea în locul comportamentelor agresive. Părinții pot învăța copiii cuvinte emoționale — răbdător, calm, fericit, frustrat, furios, trist — și îi pot ajuta să asocieze fiecare termen cu senzațiile fizice care însoțesc emoția respectivă, a spus, conform sursei citate, Mark Greenberg, profesor de psihologie la Universitatea Penn State. Apoi, validează-i atitudinea pozitivă: „Ești foarte răbdător și calm. Este un lucru greu de făcut, dar văd că încerci în continuare.”
Ține cont că izbucnirile ocazionale sunt normale în rândul copiilor de vârstă preșcolară. Dacă comportamentul agresiv persistă, părinții pot cere sfaturi de la profesioniști pentru a putea face diferența dintre un comportament normal și un tipar care ar putea fi problematic.
De ce fac copiii crize de furie
S-ar putea să te simți epuizat și frustrat când copilul tău face o criză de nervi, dar de obicei crizele de furie nu sunt motive de îngrijorare. Copiii, în special cei mici, au crize de furie ca parte a dezvoltării lor normale. Copiii de obicei depășesc aceste crize până când intră la grădiniță, în jurul vârstei de 4 ani.
O criză de furie sau un tantrum este atunci când un copil are o izbucnire neplanificată de furie și frustrare. Crizele pot fi fizice, verbale sau ambele. De obicei, se comportă așa pentru că își dorește sau are nevoie de ceva pe care nu poate să-l exprime în cuvinte. Crizele sunt adesea disproporționate față de circumstanțe. Cu alte cuvinte, copiii reacționează foarte puternic la ceea ce este probabil o situație minoră. De exemplu, îi poți spune copilului să pună o jucărie la loc sau să refuzi o cerere de dulciuri. Acest lucru poate duce la zbateri, țipete și lovituri.
Crizele de furie fac parte din dezvoltarea normală a copilului tău. Ele apar pe măsură ce copilul învață să devină mai independent. Crizele de furie se întâmplă cel mai frecvent între vârstele de 1 și 4 ani, cu o medie de până la una pe zi. De obicei, scad în frecvență atunci când copilul începe școala. La această vârstă, copiii vorbesc mai mult, așa că își pot exprima nevoile verbal, scrie myclevlandclinic. De obicei, crizele de furie durează între două și 15 minute. Crizele violente care durează mai mult de 15 minute pot fi un semn al unei probleme mai serioase. Dacă copilul tău are izbucniri violente și de lungă durată, discută cu medicul tău.
Cauzele crizelor de furie pot include:
- Frustrare.
- Dorința de atenție.
- Dorința de a obține ceva (cum ar fi o gustare sau o jucărie).
- Evitarea de a face ceva (cum ar fi să strângă jucăriile sau să plece din parc).
- Foame.
- Oboseală.
Un motiv major al crizelor de furie ale copilului mic este conflictul pe care îl simte. Ei caută independența, dar încă doresc atenția părinților. Și nu și-au dezvoltat abilitățile de a face față emoțiilor puternice sau dezamăgirilor. De multe ori le lipsesc abilitățile verbale pentru a explica cum se simt, așa că reacționează agresiv în schimb. Crizele apar din cauza personalității copilului și a situației curente. Ele sunt o parte normală a dezvoltării copilului.
