Legătura dintre reciclarea creativă și dezvoltarea emoțională a copiilor
Cândva, rețeaua mea de prieteni era pe stradă. Mai știți cum arăta lumea copilăriei noastre? Eu îmi amintesc cu dor de umbra nucului sub care am făcut năzbâtiile copilăriei mele. Nucul era cel care ne-aștepta să ne întoarcem de la gradiniță, apoi de la școală, de la liceu, și, acum, de la casele noastre. Spun „ne aștepta” pentru că eram eu și toți copiii de pe strada mea. Nucul era locul sub care făceam castele de nisip, tunele și serpentine, ne confruntam în jocurile de-a pirații, jucam pititea, rațele și vânătorii , iar toamna era locul în care ne certam pe nuci.
Astăzi, preocupările copiilor sunt foarte diferite. Ei se împrietenesc pe mess, Facebook, fac parte din comunități de joc gen counterstrike. Copiii noștri par să interacționeze tot mai puțin unii cu alții și tind să fie tot mai mult expuși unei stimulări mai mari decât pot ei gestiona.
Când eram noi copii, computerul, jocurile video, internetul erau mai degrabă povești decât experiențe personale. Făceam parte dintr-un grup de copii, ieșeam afară, aveam echipe, făceam mișcare, eram aproape de apă și pământ, scormoneam copacii și ne cataram. Eram cumva mai aproape de natură…
Nu vreau să zic numai de bine despre modul în care am fost crescuți noi, generațiile actuale de părinți, și nici să pun într-o lumină negativă prezentul. Aș fi ipocrită. Sunt prima care accesează Internetul la nevoie. La fel noi, și copiii noștri au acces la telefoane mobile, la www, au tablete, iphone și jocuri pe calculator. Noi le oferim toate acestea. Cu apreciere pentru sfântul Internet și cu recunoștință pentru domnul Google, cu stimă pentru nivelul tehnologiei, dar cu drag de vremurile apuse vreau să trag un semnal de alarmă. Cât timp oferim copiilor pentru mișcare, cât timp petrec cu tine, cu alți copii sau cât timp se joacă în aer liber?
Echilibrul dezechilibrului emoțional
Observațiile mele, precum și ale altor colegi psihologi cu experiență în lucrul cu copiii, arată că astăzi cei mici par să se dezvolte mult mai rapid din punct de vedere cognitiv. Tumultul de informații și stimuli, dorința cadrelor didactice și a părinților de a-i face „mai performanți” sunt factorii care îi fac pe copiii noștri poate cu mult mai ageri și isteți decât generațiile anterioare. Din păcate, istețimea lor crescândă lasă în urmă dezvoltarea lor emoțională. Pare să se creeze un dezechilibru între cele două mai arii psihice: cea cognitivă și cea emoțională.
Pentru mine, ca mamă, a-i oferi copilului meu echilibrul de care are nevoie devine o provocare pe care mi-o asum zi de zi. Întrebarea pe care adesea mi-o pun este: într-o societate cu dezvoltare alertă, oare cum putem să ținem pasul, păstrându-ne armonia cu noi înșine?
Nu cred în rețete!
Fiecare dintre noi are, încă de la concepție, o anumită energie vitală. Aceasta, cumva, ne ajută să traversam perioade foarte diferite ale dezvoltării noastre. De asemenea, avem și foarte multe resurse care ne ajută să facem față diferitelor etape, provocări, întâmplări din viață. În urma experiențelor sale, fiecare își dezvoltă un anumit mod de a fi în lume. Uneori acest mod de a fi are nevoie de o reajustare la condițiile din prezent. Acela este momentul în care eu, ca persoană, am nevoie să mă autoreglez, să-mi activez resurse despre care știam că le am, dar și resurse despre care poate n-aș fi aflat dacă ceva din mediu nu m-ar fi provocat să mă descurc.
Așadar, ce pot face eu – părinte să-mi sprijin copilul să facă față unor contexte pe care poate nici nu le bănuiesc?
Îl susțin și îl ghidez spre a-și descoperi propriile resurse. Astfel, el va găsi propriul răspuns la întrebările sale, dar și propriul drum în viață.
Având încredere că acest obiectiv este unul sănătos, modalitatea pe care am găsit-o și pe care am elaborat-o împreună cu prietena mea este Lukico. Un proiect dedicat copiilor care vizează dezvoltarea personală prin ateliere de reciclarea creativă, folosind instrumente de educație nonformală, noțiuni de conduită ecologică și joc.
