Ce este terapia ocupațională și ce copii au cele mai mari beneficii în urma ei

Terapia ocupațională are ca scop principal îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități. Se centrează pe nevoile individuale.

Psiholog Miruna Jovin
terapia ocupațională le oferă copiilor metode variate, activități plăcute, distractive, pentru a-și îmbogăți deprinderile cognitive, fizice și motorii și pentru a spori încrederea în sine Foto: Shutterstock
terapia ocupațională le oferă copiilor metode variate, activități plăcute, distractive, pentru a-și îmbogăți deprinderile cognitive, fizice și motorii și pentru a spori încrederea în sine Foto: Shutterstock

Pentru părinții copiilor cu dizabilități, terapia ocupațională este doar una dintre formele de terapie pe care copilul lor le poate urma mult timp.

Profesia de terapie ocupațională este nouă în România. Aceasta se află în stadiul incipient al dezvoltării sale, în comparație cu țările cu tradiție în această profesie. (America definește profesia în 1920, iar în 1930 în Anglia, la Bristol, dr. Elizabeth Casson pune bazele primei școli din Europa) (APTOR 2017) 

Conform AOTA (American Occupation Therapy Association), terapia ocupațională se ocupă cu menținerea stării de bine și îmbunătățirea ariilor în care o persoană înregistrează deficiențe.

Terapia ocupațională se recomandă mai ales copiilor cu nevoi speciale

Terapia ocupațională îmbunătățește calitatea vieții

Terapia ocupațională are ca scop principal îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități. Acest lucru are loc prin abordarea, într-un mod terapeutic, a activităților cotidiene. Terapia ocupațională este centrată pe nevoile particulare ale fiecărui individ. Prin urmare, in domeniul pediatriei, terapia ocupațională le oferă copiilor metode variate, activități plăcute, distractive, pentru a-și îmbogăți deprinderile cognitive, fizice și motorii și pentru a spori încrederea în sine.

Terapia ocupațională o șansă în plus la o viață independentă

În cazul copiilor neurotipici, dezvoltarea de la naștere începând are loc ca într-un continuu: bebelușul urmărește cu privirea, apoi gângurește, uneori încearcă să prindă cu mâna ceva ce îi atrage atenția. Peste încă ceva timp o să stea în fund, apoi poate o să meargă în patru labe și în jurul vârstei de 1 an va începe să meargă și să vorbească.

Nu la fel se întâmplă și în cazul copiilor neuro-diverși. Pentru acești copii terapia ocupațională înseamnă o șansă în plus la o viață independentă. O mai bună calitate a vieții și uneori o posibilitate de adaptare la lumea înconjurătoare. 

Cui se adresează terapia ocupațională? 

Tulburarea din spectrul autismului, Sindromul Down, Sindromul X Fragil, hiperkinetismul, ADHD, tulburarea de procesare senzorială sunt doar câteva din diagnosticele care pot să aducă și o serie de tulburări în dezvoltarea copilului.

În acest context, terapia ocupațională are rolul de a compensa  (în stadiul inițial) și de a dezvolta (pe termen lung) ceea ce nu funcționează la capacitatea maximă a individului. 

Terapeutul poate lucra atât la dezvoltarea coordonării motrice fine, cât și la cea a coordonării dintre mână și ochi. Poate face asta prin implicarea în jocurile de aruncat la țintă fixă, jocul cu mingea, scrisul.

Ce înseamnă terapie ocupațională?

Recuperarea prin terapie ocupațională îmbracă mai multe forme: terapia prin învățare, ludoterapia și ergoterapia.

Terapia prin joacă începe să ocupe un loc din ce în ce mai bine definit în categoria metodelor care dezvoltă capacitatea de observare, de analizare și de operare cu operatori logici. 

Activitățile ergoterapeutice pun accentul pe re-educarea gestualității, a îndemânării, învățarea unor deprinderi noi și utile, dezvoltarea expresivității, readaptarea/adaptarea la efort. Activitățile precum desenul, pictura, sau modelajul sunt foarte importante în dezvoltarea proceselor gândirii, pentru o mai bună coordonare oculară și manuală, pentru dezvoltarea motricității fine.

Ariile principale de dezvoltare pe care terapia ocupațională le adresează sunt:

  • Zona senzorial – motrică: se referă la postura, la planificarea motorie și la maturitatea reflexelor. Anumite dizabilități îi fac pe copii să nu se miște așa cum și-ar dori. Ca urmare a acestui lucru, ei vor avea dificultăți în a-și planifica și a răspunde adecvat la informațiile pe care le primesc din afară.
    Terapia ocupațională va lucra prin tehnici specifice pentru a îmbunățăți capacitatea de mișcare a individului. Odată cu această îmbunătățire va fi posibilă o mai bună planificare și secvențiere. 
  • Zona senzorială: cuprinde acele dificultăți pe care copilul le întâmpină în a procesa informațiile primite din lumea înconjurătoare prin simțurile sale: văz, auz, tactil, miros, gust, simțul echilibrului, simțul perceperii mișcării și capacitatea de a-și conștientiza propiul corp.

    Terapia ocupațională adresează în acest caz atât dificultățile care apar în caz de sub-reactivitate (copilul procesează mai puțin sau mai încet decât un copil neurotipic aceste informații) cât și de suprareactivitate (copilul procesează fie toate aceste informații, fie o parte din ele, mult mai intens sau mai repede decât un copil neurotipic).
  • Zona percepției motrice: cuprinde partea de coordonare mână-ochi, ajustarea posturii, controlul ocular, etc. Copilul poate avea dificultăți în a înțelege datele senzoriale pe care le primește.

    De exemplu, auzul unui copil poate funcționa normal, dar este posibil ca el să nu poată distinge sunetele din prim plan de sunetele din fundal.
  • Zona cognitivă: cuprinde diferitele comportamente, activitățile zilnice și învățarea academică. Pentru a înregistra progrese în această zonă, toate celelalte arii menționate anterior trebuie să se afle în echilibru.

Pe ce arii se concentrează terapia ocupațională?

Practic, terapia ocupațională le privește ca pe o piramidă la baza căreia se află zona senzorială iar la vârf zona cognitivă. Pe scurt, dacă un copil va avea probleme de integrare a informațiilor pe care le percepe prin intermediul unuia din simțuri, atunci îi va fi mai greu să înregistreze progrese/achiziții în aria senzorial – motrică, în cea a percepției și ca urmare și în cea cognitivă. 

În mod concret, terapia ocupațională pune accentul pe lucruri precum: motricitatea fină, motricitatea grosieră – partea implicată în menținerea echilibrului, atenție și putere de concentrare, reglare emoțională, integrare socială, îngrijire personală, controlul propriului comportament, probleme de alimentație etc. 

Terapie ocupațională acasă sau la centru?

Înainte de a începe terapia ocupațională terapeutul va face o evaluare personalizată și amănunțită a copilului. Va discuta cu părinții și va observa cu atenție copilul. În urma acestei evaluări se va elabora un plan de intervenție personalizat de terapie ocupațională. 

Terapia ocupațională se face în centre specializate sau acasă la fiecare copil. Dacă în centrele specializate copiii au parte de echipamente și materiale specifice și de un mediu propice învățării, acasă, atât terapeuții cât și părinții trebuie să se adapteze cât mai bine situației.

Cel mai des ei vor folosi echipamente sportive din magazinele de specialitate precum și alte materiale care să servească scopurilor stabilite.

Părinți și specialiști

„Fiul meu iubește sesiunile de terapie ocupațională. Îi plac leagănele, mingile și cam toate materialele cu care a lucrat până acum. Pentru noi asta contează foarte mult, dar nu este suficient. Ceea ce ne-a convins să continuăm cu terapia ocupațională au fost progresele pe care le-am remarcat destul de repede. Chiar după primele ședințe Andrei a reușit să își țină mai bine echilibrul pe un picior și să mănânce singur folosind corect lingurița. A devenit mai atent și a reușit să mențină atenția o perioadă  mai lungă de timp. Iar la scurt timp reușea să mute un obiect dintr-o mână în alta. Pentru un copil normal toate astea vin în mod natural și nu par mare lucru. Andrei însă nu este un copil neurotipic,” povestește Andra, mama lui Andrei, diagnosticat cu TSA și întârziere în dezvoltare.

Precum este cazul în multe alte profesii din domeniul medical sau educațional, pentru a putea atinge obiectivele profesionale, accesul la echipamente este o necesitate ce ține atât de siguranța clientului cât și de acuratețea intervenției oferite. Echipamentele și dotările trebuie alese cu grijă. Asta asigură dezvoltarea sistemului neurologic în vederea procesării senzoriale optime, care stă la baza dezvoltării motrice și cognitive, respectând standardele internaționale de siguranță.

Așa cum unul din fondatorii profesiei de terapie ocupațională a declarat <<prin folosirea mâinilor, co-ordonate de minte și voință, o persoană își poate influența prin ocupație starea propriei sale sănătăți>>, în cazul copiilor cu care lucrăm, una din ocupațiile lor primare sunt explorarea, cunoașterea și dezvoltarea capacității de a se juca. În consecință, accesul la echipamentele adecvate intervenției în cadrul terapiei prin joacă este primordial atât pentru terapeut cât și pentru copil”, spune Andreea Grigore, terapeut ocupațional,

Andreea, este terapeut ocupațional cu studii în Irlanda și experiență de muncă în Irlanda și Anglia timp de mai mulți ani. S-a întors în țară, deși aici meseria ei este aproape necunoscută ținând cont de modul în care ea este înțeleasă și se practică în afara țării, cu gândul că poate aduce o schimbare în bine în țara ei de origine. În România ea își practică meseria cu drag pentru copiii cu nevoi speciale în cadrul Centrului ASPERA, care a reușit să doteze sălile de terapie cu echipamente necesare cu ajutorul DECATHLON.

Dotarea sălilor cu echipamentele necesare desfășurării programelor de terapie ocupațională s-a realizat in parteneriat cu Decathlon Romania, susținător al Centrului ASPERA, prin intermediul programului “Sănătate și recuperare prin sport”.

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa