Premieră românească la KINOdiseea

TOTUL DESPRE MAME
la-drum-cu-tata la KINOdiseea

La drum cu tata, filmul de debut al regizoarei Anca Miruna Lăzărescu, cunoscută pentru scurtmetrajul Apele Tac, cel mai premiat scurtmetraj românesc din toate timpurile, cu peste 80 de premii câştigate la festivalurile internaționale, va avea premiera la KINOdiseea.

Acțiunea filmului se întâmplă în 1968, la Arad. Frații Mihai și Emil, de origine româno-germană, au un singur lucru în comun: îngrijorarea pe care o simt față de tatăl lor bolnav. Mihai, fratele mai mare, pare să se fi împăcat cu soarta în România ceaușistă, unde este medic și, cu inima îndoită, informator al securității. Emil însă, luptă cu înfocare împotriva amprentelor staliniste, intrând astfel în situații din care numai prudența fratelui său mai mare îl poate salva. Într-o zi, sosește vestea că tatăl lor poate fi operat la Dresda. Ne aflăm însă în anul 1968, iar ei întâlnesc, în calea lor spre destinatie, tancurile care aveau să fie implicate în Primăvara de la Praga. De vreme ce România refuză să se alieze cu Uniunea Sovietică, cei trei ajung într-o tabără temporară in RDG. Din cauza interventiei granița germano-cehoslovacă se inchide, iar cei trei nu se mai pot întoarce înapoi în România.

Negăsind o altă soluție pentru apatriere, celor trei li se oferă o viză de tranzit și le este, astfel, îngăduit accesul în Republica Federală Germană. Complet nepregatită, familia trece peste hotare: întâlnire neașteptată cu dușmanii de clasă – poate această situație să se termine cu bine?

Filmul va avea premiera duminică, 13 noiembrie, de la ora 19:30 la CinemaPro și va fi reluat luni, 14 noiembrie, de la ora 17:00, la Cinema Elvira Popescu. La ambele proiecții ale filmului vor fi prezenți regizoarea filmului Anca Miruna Lăzărescu și actorii Alex Mărgineanu și Răzvan Enciu.

Focus Germania și filme de Oscar la KINOdiseea

Printre premierele KINOdiseea de anul acesta se află și filmul german Heidi, cea mai nouă ecranizare a celebrei cărți scrisă de Johanna Spyri.  Tot în premieră în România va fi difuzat și filmul Rico, Oskar și piatra misterioasă, povestea a doi prieteni ce pleacă într-o aventură la mare, împreună cu cățelul Porsche. Povestea extrem de personală a Annei Frank, văzută dintr-o perspectivă diferită față de cea din 1945, de la Amsterdam este spusă în Fiica mea, Anne Frank. Aceste trei filme fac parte din secțiunea Focus Germany .

Tot din Germania, în premieră națională vine Fortune Favors Brave, povestea a două fetițe care trebuie să aibă grijă de un restaurant, după ce mama lor trebuie să se întoarcă, pe neșteptate, în Vietnam pentru a avea grijă de bunica lor grav bolnavă. De acest lucru nu trebuie să afle nimeni din afara comunității vietnameze și cu atât mai mult protecția copilului. Proiecția este realizată în parteneriat cu Institutul Goethe, alături de filmul Aventurile lui Nelly.

Printre filmele prezentate la KINOdiseea se numără filme-cult, filme necesare, care au scris istorie. Cu Palme d’Or la Cannes în 2008 și nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun film strain, “În clasă / Entre les Murs” prezintă un an din cariera tânărului profesor de limba și literatura franceză, Francois (interpretat de Francois Begaudeau), care predă elevilor de 14 ani, la o școală publică de cartier din Paris, populată majoritar de imigranți.

O proiecție specială o va avea și filmul Cinema Paradiso câștigătorul premiului Oscar și al Globului de Aur, cu 3 premii BAFTA în 1990.

Povestea ascensiunii lui Bugsy Malone, faimos gangster al New York-ului anilor ’20 este spusă în celebrul Bugsy Malone, din 1976, nominalizat la Premiul Oscar pentru Cea mai bună coloană sonoră, nominalizat la 3 Globuri de Aur, câștigător al premiilor BAFTA pentru Cel mai bun scenariu, Cea mai bună scenografie, Cea mai bună coloană sonoră.

Cel mai vechi  lungmetraj de animație, din 1926, Aventurile prințului Achmed / The Adventures of Prince Achmed are la bază povești din „O mie și una de nopți”.

Cu o nominalizare la Globurile de Aur pentru cel mai bun film de comedie în 2000, și nominalizat la European Film Awards și BAFTA, Evadarea din Coteț / Chicken Run spune povestea unor colocatari la ferma de ouă Tweedy unde orice găină care nu furnizează micul dejun poate sfârși pe post de cină.

Mai multe detalii despre filmele din competiție și programul festivalului, pe site-ul http://www.kinodiseea.ro/.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa