Cum să crești un copil deștept și fericit lăsându-l să se joace. Modelul danez

Ramona Dinescu
copii care se joaca afara

Părinții danezi consideră că nu trebuie să se joace cu copiii lor deoarece în felul acesta cei mici pot avea mai multă libertate, pot învăța să-și gestioneze singuri timpul și situațiile și vor fi mai pregătiți pentru viață.

Rachel Norman este jurnalistă, mamă a patru copii născuți în trei ani (nu are gemeni sau tripleți) și are un blog extrem de apreciat în SUA, amotherfarfromhome.com. Ea a stat și a studiat comportamentul părinților danezi și a realizat o serie de materiale extrem de interesante despre felul în care aceștia își cresc copiii. Una dintre cele mai fascinante teme este aceea legată de felul în care părinții danezi le acordă timp și atenție copiilor lor atunci când vine vorba de joacă, sau, mai bine zis, cum nu le acordă.

Conform filosofiei daneze, mamele din această țară sunt extrem de apropiate de copiii lor atunci când vine vorba de a se juca cu ei. Ele consideră că cei mici au nevoie să se joace singuri cât de mult posibil fără ca ele să intervină (un joc liber, nerestricționat). Mamele se vor juca ocazional cu ei board games, le vor citit povești și eventual îi vor ajuta atunci când au de rezolvat un puzzle foarte greu.

Nu este nevoie să-i ducă la locuri de joacă acoperite sau să organizeze întâlnire de joacă în grup cu activități bine stabilite. Doar o mulțime de timp pentru ca cei mici să se joace și să se plictisească. Ele consideră că jocul liber este foarte important pentru copii, lucru susținut și de cercetările științifice.

De ce jocul liber este important?

Multe studii au demonstrat că jocul este crucial pentru învățarea și procesarea experiențelor zilnice pentru copii. Dr. John Medina, specialist în dezvoltarea biologiei moleculare și autor al unei cărți best seller peste ocean, „Regulile creierului pentru copii: Cum să crești un copil deștept și fericit de la 0 la 5 ani”, descrie pe larg avantajele jocului liber:

–          Copiii sunt mult mai creativi și pot găsi tot felul de soluții neașteptate pentru a folosi obiectele.

–          Aptitudinile limbajului copiilor sunt în creștere datorită jocului nerestricționat.

–          Îți dezvoltă mai bine aptitudinile de a rezolva problemele.

–          Copiii care se joacă cât mai des sunt tot mai puțin stresați.

–          Își antrenează memoria

–          Copiii învață mai bine cum să socializeze mai ales dacă sunt expuși unor medii orientate către joacă.

Desigur, calitatea jocului are un rol extrem de important în această ecuație. Așadar, cum fac mamele daneze să-și lase copiii să se joace singuri?

Părinții danezi crează spațiu pentru joc nerestricționat

A te juca singur este ceva ce orice copil poate învăța. Astfel, părinții danezi își lasă copiii să se joace singuri sau cu frații lor începând cu vârsta de 1 an. Pe măsură ce copiii cresc, felul lor de a se juca devine tot mai independent și vor avea tot mai puțină nevoie de ajutorul părinților.

Este important ca noi să le punem la dispoziție jucării ce se potrivesc vârstei lor și jocului pentru o zi întreagă. De aceea, în multe case din Danemarca, se găsesc nenumărate seturi de construcții, LEGO, Playmobile și jucării de lemn, păpuși, dulăpioare cu haine de păpuși, bucătării de jucărie. Jucăriile electronice sunt cele mai puțin populare deoarece nu contribuie foarte mult la dezvoltarea copilului. Televizorul este extrem de limitat deoarece atunci când copilul se uită la televizor are tot mai puțin timp pentru a beneficia de pe urma jocului.

Părinții danezi păstrează un program flexibil

În aceste vremuri în care suntem tot mai ocupați și copiii au tot mai puțin timp pentru a se bucura de jocul liber. Din acest motiv, părinții danezi limitează activitățile de afterschool și nu-și înscriu copiii la cluburi și alte activități extrașcolare. Regula este că fiecare copil are nevoie de minimum două ore pentru a se juca liber în fiecare zi. Un alt motiv pentru care nu aleg astfel de activități de grup mai este și acela că mamele daneze nu vor să fie șoferi de taxi și le place să aibă un program flexibil.

Întâlnirile între copii la școală sunt organizate chiar de copii. Ei aleg cu cine vor să se joace, cu ce și unde. Au nevoie, evident de aprobarea părinților.

Părinții danezi își lasă copiii să se joace afară singuri

Cam asta făceam și noi, când eram mici dacă vă amintiți și am fi putut să ne jucăm în fața blocului cât era ziua de lungă.

În Danemarca, copiii mai mari de 7 ani au voie să iasă afară din casă, pe stradă și să se joace fără supravegherea unui adult. Copiii învață să meargă pe biciclete, să se joace în ploaie sau zăpadă, să facă castele de nisip și cuiburi pentru păsărele. Se joacă V-ați ascunselea și desenează trotuare întregi cu cretă.

Jocul în exterior are extrem de multe beneficii. Este benefic pentru sănătatea psihică și mentală a copilului. Jocul în iarbă sau cu nisip ajută extrem de mult dezvoltarea senzorială. Faptul că merg pe bicicletă și aleargă de colo colo, le dezvoltă abilitățile motorii, iar faptul că se joacă cu vecinii, pe cele de socializare. Desigur, pentru asta e nevoie și de un cartier sigur, însă părinții danezi sunt norocoși la acest capitol.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa