Kendama a devenit, aproape peste noapte, fenomenul care a cucerit generația tânără. Magazinele fizice sunt luate cu asalt, formându-se cozi încă de la primele ore ale dimineții, iar stocurile din magazinele online se epuizează într-un ritm amețitor. Copiii nu se mai despart de jucăria din lemn — o duc la școală, se antrenează în pauze și transformă trotuarele cartierelor în adevărate spații de competiție. Cei mari își filmează schemele și le pun pe TikTok, pentru că și acolo interesul e maxim. Fie că e vorba de trucuri simple sau mișcări spectaculoase, dincolo de hype, jucăria japoneză readuce joaca „analogică” într-o lume a ecranelor și promite exact ce le lipsea multor copii: îndemânare, concentrare, răbdare.
Jocul este în mare vogă printre copiii din România în ultima perioadă, însă la fel a fost și în 2016-2017. Dacă la noi fenomenul este relativ recent, în alte țări există o adevărată cultură și se organizează competiții periodice. În Japonia, spre exemplu, considerată țara de origine a kendamei, există o competiție națională pentru copiii de școală primară, care este organizată anual.
În 2008, Asociația Britanică de Kendama, BKA, a organizat primul Open european, repetând evenimentul în 2009. Astăzi, sunt competiții aproape în fiecare țară, iar cel mai mare este European Kendama Championship (EKC) cu probe de Open și Freestyle și transmisii live. Pe lângă acesta, cei mai buni mânuitori de kendama se mai întrec la concursuri în Franța, Cehia, Polonia, Germania. Pentru părinți, în vremuri în care copiii învață să joace fotbal pe PlayStation înainte de a învăța să joace în realitate, jocuri precum kendama reprezintă o rază de speranță.
Cum funcționează
Jocul japonez de abilități este construit dintr-o minge de lemn (în japoneză: dama) care este atașată unui mâner de lemn (ken) printr-o sfoară. Are trei cupe de dimensiuni diferite în care trebuie prinsă mingea și un vârf ascuțit care poate intra într-o gaură din mingea de lemn.
Kendama este mai mult o combinație de jucării similare din mai multe culturi. Aproape oriunde pe glob a existat la un moment în timp un joc similar. De exemplu, în Franța bilboquet, în Marea Britanie cup-and-ball, în Germania s-a numit Kugelfang și în multe țări vorbitoare de spaniolă, pentru sute de ani, balero. Toate aceste jocuri au același principiu: trebuie să prinzi un obiect cu ajutorul altuia, ambele obiecte fiind legate între ele cu o sfoară.
Ce kendama să îi cumperi copilului
Când intri în magazin cu copilul după o kendama, cere o mărime standard. E varianta pe care se bazează majoritatea tutorialelor și îl va ajuta să prindă repede ritmul. Spune-i vânzătorului că vrei o bilă „care nu alunecă” (finisaj sticky/cushion) și roagă-l să lase copilul să încerce două-trei mișcări. Dacă bila stă ușor pe cupă și nu „fuge” mereu de pe vârf, sunteți pe drumul bun. Țineți în mână câteva modele și alegeți-o pe cea care se simte stabilă fără să fie grea. Întreabă dacă bila și mânerul sunt apropiate ca greutate, pentru control mai bun.
La sfoară, varianta cu rulment (bearing) face jocul mai fluid, dar nu e obligatorie. Dacă bugetul e strâns, investiți prioritar în finisajul aderent. Lemnul nu trebuie să te sperie: fagul sau arinul sunt perfecte la început, arțarul ține mai bine în timp. Important este să fie bine finisată, fără așchii și cu muchii curate.
Încheiați cu detalii practice: sfoară de rezervă în cutie/ cum se schimbă dacă se tocește/ cum păstrați kendama departe de căldură sau umezeală.
Pe piața din România cele mai căutate mărci sunt:
KROM (Danemarca) – seriile POP/LOL, Pro Mods
• entry-level: 120–170 lei (POP)
• mid/pro: 220–420 lei (LOL/Pro Mod)
SWEETS (SUA) – Radar/AMPT/Pro Mods
• entry-level: 140–190 lei (Radar/Prime)
• mid/pro: 220–450 lei (Amped, Cushion Clear, Pro Model)
Kendama USA (SUA) – Kaizen, Tribute/Pro
• entry-level: 120–180 lei
• mid/pro: 200–300 lei (Kaizen 2.0/3.0, Pro)
PLAY / Kendama Europe (Germania) – Play Pro K, Street
• entry-level: 60–110 lei (foarte populară la începători)
• mid: 120–180 lei (versiuni sticky/bearing)
OZORA / TK16 (Japonia, certificate JKA)
• mid: 220–350 lei (clasice, foarte echilibrate)
• ediții premium: 350–600 lei+
TERRA (Canada)
• pro/premium: 350–600 lei (modele de competiție, unele hand-turned)
Premium/colecție – Mugen Musou (Japonia), KROM 1%, Sweets Legend
• 700–1.500+ lei, în funcție de ediție, lemn și finisaj.
Psiholog: ”Dezvoltă abilități motorii și sporește motivația de performanță”
Kendama este un joc care combină exercițiul fizic cu dezvoltarea cognitivă. Sunt stimulate dexteritatea și imaginația (jocul are opțiunea de a crea noi combinații), abilitățile motorii, atenția și dorința de performanță. „Precizia, dexteritatea, coordonarea mână –ochi – echilibru ajută copilul și la alte activități cotidiene. Formarea și întărirea unor reflexe îl vor ajuta indubitabil. Poate să fie jucat individual, dar și în grup, ceea ce determină crearea unor reguli și respectarea lor, atenția către acțiunea altui copil și respectul pentru prestația celuilalt, comportament care îi va ajuta în relațiile interumane”, comentează câteva dintre beneficiile acestui joc Keren Rosner, psiholog și psihoterapeut.
Bazat pe autoînvățare, periculos doar dacă devine singura preocupare
Cum se explica din punct de vedere psihologic fenomentul în care se transformă kendama? „Avem un gen de admirație amestecată cu convingerea că ceea fac japonezii este demn de a fi imitat. Disciplina și capacitatea lor de munca ne inspiră. Acest joc, cu toate că este simplu, formează aceste calități pentru că provoacă individul la performanță, distrage mintea de la gânduri colaterale făcându-l să trăiască intens prezentul. Incită latura afectivă pe măsura reușitelor sau performanței, este distractiv, nu necesită lecții speciale, ci se bazează pe autoînvățare. Acest joc nu are părți negative sau dezavantaje, doar dacă în mod excepațional devine singura preocupare a copilului”, mai spune psihologul.
Mai util decât Yoyo
La întrebarea dacă un astfel de joc este mai util psihologic pentru un copil față de Yoyo, spre exemplu, psihologul Keren Rosner spune că este un joc mai recent si mai complex decat Yoyo. „Atenția, precizia, concentrarea, perseverența sunt mult mai solicitate. Avantajul acestei jucării este că se poate juca de orice copil, nu este o jucărie scumpă sau voluminoasă. „Kendama necesită multe exerciții care implică nu numai abilități manuale, atenție, precizie, concentrare ci și exercițiu fizic. Este consumator de energie pentru că nu este un joc pasiv, static, comod, aduce și antrenament fizic pe lângă provocare”, mai adaugă psihologul Keren Rosner.
Originile kendama
Kendama nu poate fi urmărită în timp până la o origine unică. Principiul de joc e atât de natural și universal încât încă de la începuturile umanității au existat jocuri similare în toate civilizațiile bazate pe vânătoare, unde aptitudinile precum coordonarea mână-ochi trebuiau antrenate încă din copilărie. Inuiții aveau un joc, Pommawonga (înțeapă peștele), acesta fiind unul dintre ccele mai vechi variante cunoscute ale jocului. Ei confecționau jucăria din oase de animale. Origini atestate mult mai recent merg până în Franța secolului al XVI-lea, unde jocul numit bilboquet era un amuzament larg răspândit la curtea regelui Henri III.
Un aristocrat scrie în jurnalul său: „În vara ui 1585 copiii se distrau pe străzi jucând bilboquet”. Se presupune că varietatea de Kendama din zilele noastre a fost dezvoltată din bilboquet. În Europa, Kendama sau predecesorii săi au avut anii de glorie în ultima jumătate a secolului 19 și prima jumătate a secolului 20.
Kendama japoneză
Chiar dacă populația nativă japoneză Anui deja inventase propriul joc de tip Kendama, versiunea pe care o cunoaștem în zilele noastre a fost probabil importată din Europa. Se presupune că jocul Kendama a ajuns în Japonia în jurul anului 1777, în timpul dinastiei Edo (1603-1868), pe Drumul Mătăsii la Nagasaki, singurul oraș deschis comerțului la acea dată. Kita Muranobu, în al său „eseu despre jocuri amuzante și distractive”, descrie jocul de Kendama în anul 1830. Pe atunci, jocul se numea „Sukuitamaken” (kendama-lingura) și, pentru a câștiga, jucătorul trebuia să prindă mingea din cinci sau trei încercări. Jocuri ca acesta erau larg răspândite ca jocuri de cârciumă în cartierele de distracții din Japonia spre sfârștiul dinastiei Edo. Jucătorii încercau pe rând să prindă mingea și cine nu reușea trebuia să bea. În timpul dinastiei Meji (1868-1912) Kendama era mai ales jucată de femei ca remediu împotriva plictiselii. În anul 1876 a fost menționată în „Cartea de distracții pentru fete” sub numele de „Sakazukioyobidama” (ceașcă de sake și minge).
Kendama modernă
Kendama din zilele noastre derivă din „Nichigetsuboru” (Minge-Soare-și-Lună). Prima dată a apărut în perioada Taisho (1912-1926) și numele vine de la bila roșie care amintește de Soare și de la cupele care au formă asemănătoare cu secera Lunii. Între 1919 și 1920, Hamaji Egusa din Hiroshima a îmbunătățit Kendama din perioada Meji și a înregistrat noul mode sub numele „Nichigetsuboru”. Era un mâner cu un vârf ascuțit de care era atașată o bilă, precum și trei cupe: mică, medie și mare, cu care puteai prinde bila. Atunci a fost inventată Kendama zilelor noastre. Pe atunci erau confecționate manual cu un strung de picior și doar un mic număr putea fi produs.
După introducerea strungului motorizat, producția de Kendama a crescut rapid și curând „Nichigetsuboru” s-a răspândit în toată Japonia. La sfârșitul perioadei Taisho, în 1926, magazinele de jucării din toate orașele mari vindeau versiuni în alb și roșu ale Kendama. Pentru a-și face reclamă, vânzătorii organizau competiții și ofereau jocuri Kendama supradimensionate câștigătorilor.
După Al Doilea Război Mondial, Kendama a căzut în uitare, nemaifiind suficient timp pentru joacă, dar a rămas jucăria tradițională a majorității familiilor japoneze. La mijlocul anilor 60, jocul de îndemânare a fost redescoperit, de această dată de adulți. Ei au ridicat nivelul tehnicilor de joc, dezvoltând trucuri noi și punând bazele unei noi explozii Kendama în epoca târzie post-război. Pentru prima dată, Kendama a fost abordată într-o manieră sportivă.
- CITEȘTE ȘI: Cum să îți ții copilul departe de ecrane (P)
Kendama acum
Pe măsură ce timpul a trecut, numărul jucătorilor, al trucurilor și al competițiilor a crescut. Astfel, în 1975, Issei Fukiwara a fondat Asociația Japoneză de Kendama, JKA. El a standardizat dimensiunile și forma și a licențiat Kendama produsă după aceste dimensiuni. A definit un set de trucuri standard și, plecând de la ele, a dezvoltat un regulament pentru a putea obține titluri asemănătoare celor din Judo sau Karate. A creat, de asemenea, regulamentul pentru competiții oficiale. Datorită experienței lui profesionale ca autor de cărți pentru copii, a fost hotărât să popularizeze cât mai mult jocul între tineri. Aceste inovații au transformat repede Kendama într-un joc pe care îl apreciază oameni de toate vârstele, iar pentru că există o mare varietate de trucuri și combinații ale lor, zona „freestyle” crește în permanență.
