Kendama ajută copilul să își îmbunătățească coordonarea mână-ochi, atenția, precizia, perseverința, concentrarea, ceea ce îl va ajuta să devină mai bun și la activitățile de fiecare zi sau sporturi. Devine periculos doar dacă reprezintă singura preocupare a copilului
Kendama, un joc poate nou pentru români, inventat de japonezi și jucat în Europa sub diverse forme de sute de ani, este un instrument excelent pentru dezvoltarea abilităților copiilor. Jocul este în mare vogă printre copiii din marile orașe din România în ultima perioadă. Prețurile variază de la câteva zeci de lei la câteva sute, iar diferența de bani vin din materialele din care este realizată. Pe lângă faptul că îi ajută să petrecă timp departe de electronice, kendama îi ajută să se coordoneze mai bine. Dacă, la noli, copiii abia acum fac cunoștință pe scară mai largă cu kendama, în alte țări se organizează competiții periodice: în Japonia, spre exemplu, țara de origine a kendamei, există o competiție națională pentru copii de școală primară, care este organizată anual. În 2008, Asociația Britanică de Kendama, BKA, a organizat primul Open european, repetând evenimentul în 2009. Privind la dezvoltarea recentă, se poate vorbi de un boom internațional, sunt site-uri Kendama care se înmulțesc peste tot în lume: China, Taiwan, Polonia, Rusia, Cehia, SUA, UK, Franța, etc. În vremuri în care copiii învață să joace fotbal pe PlayStation înainte de a învăța să joace în realitate, jocuri precum Kendama reprezintă o rază de speranță.
Cum funcționează
Jocul japonez de abilități este construit dintr-o minge de lemn (în japoneză: dama) care este atașată unui mâner de lemn (ken) printr-o sfoară. Are trei cupe de dimensiuni diferite în care trebuie prinsă mingea și un vârf ascuțit care poate intra într-o gaură din mingea de lemn. Kendama este mai mult o combinație de jucării similare din mai multe culturi. Aproape oriunde pe glob a existat la un moment în timp un joc similar. De exemplu în Franța bilboquet, în Marea Britanie cup-and-ball, în Germania s-a numit Kugelfang și în multe țări vorbitoare de spaniolă, pentru sute de ani, balero. Toate aceste jocuri au același principiu: trebuie să prinzi un obiect cu ajutorul altuia, ambele obiecte fiind legate între ele cu o sfoară.
Psiholog: ”Dezvoltă abilități motorii și sporește motivația de performanță”
Kendama este un joc care combină exercițiul fizic cu dezvoltarea cognitivă. Inteligența manuală și imaginația sunt exersate, lansează și sporește posibilitatea de a crea noi combinații de joc, dezvoltând noi abilitati motorii și sporind motivația de performanță. „Precizia, dexteritatea, coordonarea mână –ochi – echilibru ajută copilul și la alte activități cotidiene. Formarea și întărirea unor reflexe îl vor ajuta indubitabil. Poate să fie jucat individual, dar și în grup, ceea ce determină crearea unor reguli și respectarea lor, atenția către acțiunea altui copil și respectul pentru prestația celuilalt, comportament care îi va ajuta în relațiile interumane”, comentează câteva dintre beneficiile acestui joc Keren Rosner, psiholog și psihoterapeut.
Bazat pe autoînvățare, periculos doar dacă devine singura preocupare
Cum se explica din punct de vedere psihologic fenomentul în care se transformă kendama?„Avem un gen de admirație amestecată cu convingerea că ceea fac japonezii este demn de a fi imitat. Disciplina și capacitatea lor de munca ne inspiră. Acest joc, cu toate că este simplu, formează aceste calități pentru că provoacă individul la performanță, distrage mintea de la gânduri colaterale făcându-l să trăiască intens prezentul. Incita latura afectiva pe masura reusitelor sau performantei, este distractiv si nu necesita lectii speciale ci se bazeaza pe autoinvatare. Acest joc nu are părți negative, dezavantaje, doar dacă în mod excepațional devine singura preocupare”, mai spune psihologul.
Mai recent și mai complex decât Yoyo
La întrebarea dacă un astfel de joc este mai util psihologic pentru un copil față de Yoyo, spre exemplu, psihologul Keren Rosner spune că este un joc mai recent si mai complex decat Yoyo. „Atenția, precizia, concentrarea, perseverența sunt mult mai solicitate. Avantajul acestei jucării este că se poate juca de orice copil, nu este o jucărie scumpă sau voluminoasă. Kendama necesită multe exerciții care implică nu numai abilități manuale, atenție, precizie, concentrare ci și exercitiu fizic. Este consumator de energie pentru că nu este un joc pasiv, static, comod, aduce și antrenament fizic pe lângă provocare”, mai adaugă psihologul Keren Rosner.
Originile
Kendama nu poate fi urmărită în timp până la o origine unică. Principiul de joc e atât de natural și universal că încă de la începuturile umanității au existat jocuri similare în toate civilizațiile bazate pe vânătoare, unde aptitudinile pentru vânătoare cum ar fi coordonare mână-ochi trebuiau antrenate încă din copilărie. Inuiții aveau un joc, Pommawonga (înțeapă peștele), acesta fiind unul dintre ccele mai vechi variante cunoscute ale jocului. Ei confecționau jucăria din oase de animale. Probabil că la început jocul a fost folosit în ritualuri de vânătoare, de exemplu pentru a întreba un oracol despre rezultatul unei vânători.
La o parte din nativii americani, de pe teritoriul SUA de azi, un joc asemănător era folosit pentru un fel de joc de noroc precum și pentru antrenarea aptitudinilor necesare vânătorii. Origini atestate mult mai recent, merg până în Franța secolului al XVI-lea, unde jocul numit bilboquet era un amuzament larg răspândit la curtea regelui Henri III. Un aristocrat scrie în jurnalul său: „în vara ui 1585 copiii se distrau pe străzi jucând bilboquet”. Se presupune ca varietatea de Kendama din zilele noastre a fost dezvoltată din bilboquet. În Europa, Kendama sau predecesorii săi, au avut anii de glorie în ultima jumătate a secolului 19 și prima jumătate a secolului 20.
Kendama japoneză
Chiar dacă populația nativă japoneză Anui deja inventase propriul joc de tip Kendama, versiunea pe care o cunoaștem în zilele noastre a fost probabil importată din Europa. Se presupune că jocul Kendama a ajuns în Japonia în jurul anului 1777, în timpul dinastiei Edo (1603-1868), pe Drumul Mătăsii la Nagasaki, singurul oraș deschis comerțului la acea dată. Kita Muranobu, în al său „eseu despre jocuri amuzante și distractive”, descrie jocul de Kendama în anul 1830. Pe atunci jocul se numea „Sukuitamaken” (kendama-lingura) și pentru a câștiga, jucătorul trebuia să prindă mingea din cinci sau trei încercări. Jocuri ca acesta erau larg răspândite ca jocuri de cârciumă în cartierele de distracții din Japonia spre sfârștiul dinastiei Edo. Jucătorii încercau pe rând să prindă mingea și cine nu reușea trebuia să bea.
În timpul dinastiei Meji (1868-1912) Kendama era mai ales jucată de femei ca remediu împotriva plictiselii. În anul 1876 a fost menționată în „Cartea de distracții pentru fete” sub numele de „Sakazukioyobidama” (ceașcă de sake și minge).
Kendama modernă
Kendama din zilele noastre derivă din „Nichigetsuboru” (Minge-Soare-și-Lună). Prima dată a apărut în perioada Taisho (1912-1926) și numele vine de la bila roșie care amintește de Soare și de la cupele care au formă asemănătoare cu secera Lunii. Între 1919 și 1920, Hamaji Egusa din Hiroshima a îmbunătățit Kendama din perioada Meji și a înregistrat noul mode sub numele „Nichigetsuboru”. Era un mâner cu un vârf ascuțit de care era atașată o bilă, precum și trei cupe: mică, medie și mare, cu care puteai prinde bila. Atunci a fost inventată Kendama zilelor noastre. Pe atunci erau confecționate manual cu un strung de picior și doar un mic număr putea fi produs. După introducerea strungului motorizat, producția de Kendama a crescut rapid și curând „Nichigetsuboru” s-a răspândit în toată Japonia. La sfârșitul perioadei Taisho, în 1926, magazinele de jucării din toate orașele mari vindeau versiuni în alb și roșu ale Kendama. Pentru a-și face reclamă, vânzătorii organizau competiții și ofereau jocuri Kendama supradimensionate câștigătorilor.
După Al Doilea Război Mondial, Kendama a căzut în uitare, nemaifiind suficient timp pentru joacă, dar a rămas jucăria tradițională a majorității familiilor japoneze. La mijlocul anilor 60, jocul de îndemânare a fost redescoperit, de această dată de adulți care formau cluburi și au răspândit Kendama încă o dată. Ei au ridicat nivelul tehnicilor de joc, dezvoltând trucuri noi și punând bazele unei noi explozii Kendama în epoca târzie post-război. Pentru prima dată Kendama a fost abordată într-o manieră profesională, sportivă.
Kendama acum
Pe măsură ce timpul a trecut, numărul jucătorilor, numărul trucurilor și numarul competițiilor a crescut. Astfel, în 1975, Issei Fukiwara a fondat Asociația Japoneză de Kendama, JKA. El a standardizat dimensiunile și forma și a licențiat Kendama produsă după aceste dimensiuni. A definit un set de trucuri standard și plecând de la ele a dezvoltat un regulament pentru a putea obține titluri asemănătoare celor din Judo sau Karate. A creat de asemenea regulamentul pentru competiții oficiale. Datorită experienței lui profesionale ca autor de cărți pentru copii a fost hotărât să popularizeze cât mai mult jocul între tineri. Aceste inovații au au transformat repede Kendama într-un joc pe care îl apreciază oameni de toate vârstele și pe care oamenii îl joacă de-a lungul întregii vieți.
Deoarece există o mare varietate de trucuri și combinații ale lor, zona „freestyle” crește și se dezvoltă noi trucuri, sunt integrate trucuri din alte jocuri, cum ar fi jongleriile. De aceea există un număr în creștere de trucuri Kendama.
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.
