Cum îți distrezi copilul când ești obosită. Idei de jocuri

Iulia Mirică
mama obosita

Pofta de joacă a copilului nu ține cont de faptul că nu ți-ai băut cafeaua de dimineață, că ai dormit în reprize scurte noaptea trecută sau că, pur și simplu, ești epuizată sau te încearcă o răceală.

Îți prezentăm câteva idei de jocuri care îți permit să stai întinsă pe canapea sau, cel puțin, să joci un rol pasiv și să-ți poți trage sufletul în timp ce copilul se distrează alături de tine.

Salonul de manichiură

Știm că probabil nu ai mai avut timp în ultima vreme de acest răsfăț, așa că roagă-l pe micul tău manichiurist să te ajute. Dă-i o pilă și niște carioci, închide ochii, întinde mâinile și lasă-l să te aranjeze. Dacă funcționează, mutați-va apoi la salonul de pedichiură.

Atelierul de tatuaje

Ridică-ți mânecile și dă-i frâu liber piticului tău la markeri lavabili. Este recomandat să nu adormi, există riscul ca, în focul creației, să-și mute opera și pe pereți.

La coafor

Stai în fața canapelei și înarmează-l pe cel mici cu perie, pieptene, agrafe de păr și ce mai ai la îndemână, astfel încât să poată crea o capodoperă stilistică demnă de reviste.

De-a v-ați ascunselea

Îl poți lăsa pe cel mic să se ascundă, cât timp tu te culci pe canapea. Până când își va da seama că nu vii să-l cauți…

Cinema

Închiriezi un film, faci niște popcorn și închizi luminile. La fel ca la un cinematograf real!

Frumoasa adormită

Piticul tău probabil că a văzut acest desen animat deja, o iubește pe prințesă, iar acum poate juca rolul acesteia, precum poți și tu. Amintește-i că ar trebui să rămâneți adormiți amândoi până când apare prințul cu sărutul lui.

Ora de artă

Te poți întinde pe canapea, permițându-i micului artist să deseneze un portret al tău- ”Mami, dormind”. Asigură-te că are toate materialele necesare pentru a nu te trezi din când în când să-ți ceară o culoare.

Provocarea treburilor casnice

Acest joc funcționează perfect dacă ai cel puțin doi copii. Fă o listă cu lucruri la care ei te pot  ajuta. Împarte-le între frați și spune-le regulile acestui joc. Cine finalizează cât mai multe dintre treburile de pe listă, fără ajutorul lui mami, câștigă un premiu.

Critic de film

Alături de copiii mai mari, poți să te uiți la câteva episoade ale unui serial. De fapt, ei să se uite, iar tu să dormi. Dar după ce se termină episoadele, regula jocului este că ei trebuie să scrie o cronică de film.

Excursie cu cortul

Nu te gândi că trebuie să mergi prea departe pentru această excursie cu cortul. Poți instala un cort în camera de zi, faci niște sandviciuri și vă odihniți. Dacă aveți curte, plăcerea e și mai mare.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa