Generația care depinde de Like-uri

Dacă mi-ar fi spus cineva că voi ajunge să mă rog de copil să se JOACE PE CALCULATOR, i-aș fi râs în nas.

Cum adică să-mi doresc așa ceva?! De-o vreme, nu se mai joacă pe calculator și nu, nu aș fi crezut să ajung să regret meciurile de CS Go. Cum am ajuns în halul ăsta eu, cea care era mereu gata să găsească o variantă la jocurile online, cea care prefera să stea cu orele în parc numai să-și vadă copilul roșu în obraji de la alergat și nu de la adrenalina împușcăturilor virtuale?!

Din jucător, privitor

Am observat, inițial, că nu mai duduie boxele a rafale de mitralieră. Și m-am bucurat. Copilul descoperise Youtube-ul. Privește, mai nou, așezat confortabil în scaunul de birou, filmulețe. Cu ”chestii funny”, cu experimente (nu din acelea savante, de chimie, ci, de exemplu, despre cum e să faci baie într-o cadă plină cu bomboane M&M), videoclipuri și, mama absurdului, îi privește pe alții cum se joacă, după ce urcă filmările pe Youtube. De ce, Doamne, de ce?! Măcar atunci când juca el însuși, exista o implicare, o acțiune, o ceva. Apoi am citit statisticile despre comportamentul copiilor din România în mediul online și am văzut că odorul meu nu e singurul care stă în fața ecranului, hipnotizat ca Mowgli de șarpele Kaa. Dacă suntem mai mulți, o fi bine? Și de ce ai prefera să privești pasiv un joc, în loc să te implici?!

Gadgeturile ar trebui interzise pana la vârsta de 12 ani

Consumatorii de conținut

Revelația am avut-o la un spectacol gândit să fie interactiv. Se ținea într-o sală de cinema, unde ne-am afundat în scaunele comode și am așteptat să înceapă acțiunea. La scurt timp, artistul de pe scenă a demarat interacțiunea cu copiii. Mai de voie, mai de nevoie, răspundea și al meu. Cei mai mici, erau evident mult mai entuziasmați și mai vocali. Cei mai mari, erau un pic reticenți și parcă jenați să intre în joc. ”De ce trebuie să dăm noi răspunsurile? Am crezut că e un spectacol normal”, mi-a șuierat printre dinți copilul.

I-a luat 30 de minute să se relaxeze și să râdă pe bune, să răspundă fără să-i fie teamă că greșește și la final a vrut pe scenă, cu alți copii. Dar clipele de frustrare inițiale au demonstrat că avem o generație de copii obișnuiți mai degrabă să consume decât să creeze conținut. Ne așezăm pe canapea și așteptăm să fim ENTERTAINED. Știe Robbie Williams ce știe, iar internetul și jucăriile care fac ceva singure servesc de minune acest obicei consumerist de conținut. Plătești să fii amuzat și să nu faci nimic.

De ce le e teamă copiilor să creeze?

Pentru că generația de copii pe care îi creștem depinde de Like-uri. Numără Like-uri, au nevoie de ele ca să știe că sunt OK. Like-urile îți confirmă valoarea. Numărul de subscriberi îți arată cât contezi, followerii te înalță într-o ierarhie impersonală și periculoasă în care azi ești fruntaș, însă mâine s-ar putea să te trezești pe nicăieri. Nu te raportezi la câțiva prieteni reali, la care ții cu adevărat și cu care, dacă te ciondănești, te poți împăca. Te raportezi la o masă amorfă de fani despre care habar nu ai cine sunt sau ce anume le place la tine. De care îți place pentru că te plac.

Și atunci, e mai sigur să stai pe tușă și să privești, să consumi ceea ce pune cineva pe tavă, fără riscul de a fi judecat. Un fel de pică pară mălăiață virtuală, de care mie mi-e teamă. Inițial, copiii nu urcă în pom după metaforica pară de frică. Mai apoi, de lene. Pentru că oricum pică, până la urmă, ceva. Nu neapărat ceea ce îți dorești, ci ceea ce se nimerește.

La ce duce consumul exagerat de conținut

Indiferent cât de sigur și de comod este să stai degeaba și să te uiți la alții, este o atitudine care te izolează. Și așa descoperim că avem copii triști, copii grași, copii care n-au curaj să se certe cu babele de la bloc pentru că bat mingea pe stradă în orele de liniște. Acem copii atât de cuminți, încât te iei cu mâinile de cap. Deoarece cumințenia lor este una tristă precum o coadă la fast-food.

Când citești o carte, faci un efort. O ții, dai paginile, îți imaginezi personajele, citești cuvintele. Când te joci de-a v-ați ascunselea, cauți locuri de ascuns, îți faci o strategie. Numai că Like-ul ți-l dai singur. Da, se poate să-ți dai Like singur, e cel mai prețios Like și, poate, singurul care contează. Nu se monitorizeaza online, însă te face să te simți bine tu cu tine. Câți dintre copiii aflați în pragul pubertății se simt bine ei cu ei, în pielea lor, fără să aibă nevoie de confirmarea altcuiva? Poate că nici noi nu știam ce pe lume suntem la vârsta asta delicată, însă ne dădeam silința să înțelegem. Când stai pe net și te uiți la alții cum se joacă, nu faci niciun pas spre întâlnirea cu tine însuți. Doar te ascunzi într-o pasivitate confortabilă, nesănătoasă și irosești timpul pe care îl ai aici, pe pământ.

Cum ne motivăm copiii să creeze?

Sportul este o minune inventată pentru puberi și adolescenți. Echipa din care fac parte le dă încredere că nu sunt singuri și că pot avea curaj să reușească sau să rateze un gol fără să se termine lumea. Un cerc de ceva, orice. O activitate la care sunt pricepuți și creează cu mâna lor ceva: muzică, rochițe, desene, roboți, origami. Un ORICE AL LOR. Joacă, pur și simplu. Afară din casă sau în casă, cu prietenii. Chiar și certurile sau supărările iscate sunt mai bune decât leșinatul în fața unui ecran care livrează conținut în neștire.

Punerea în practică a unor experimente văzute pe Youtube este o altă idee. De ce avem nevoie ca să facem singuri slime-ul ăla scârbos, verde și mucilaginos, cu care s-a acoperit vloggerul X? Facem lista, ieșim să cumpărăm cele necesare, facem calcule să vedem cât costă, negociem cât iese din portofelul părintelui și cât din pușculiță. Căutăm oale să amestecăm, experimentăm, creăm. Slime, e drept, dar creăm! Și în tot acest proces, ai un copil care a făcut o listă scrisă, un pic de matematică, un pic de mișcare. Un strop de chimie și un gram de socializare. Apoi, cu slime-ul verzui și imperfect întins prin toată bucătăria, vezi sclipirea aceea prețioasă din ochii lui: ”Eu l-am făcut! Singur!”

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.