De-a fizicienii și chimiștii. Experimente simple pentru copii de 6-7 ani

Veronica Guzun, redactor
Experimente simple pentru copii
Am colecționat câteva experimente simple pentru copii pentru a satisface curiozitatea celor mici. Foto: Shutterstock

După ce băiatul meu a descoperit reacția dintre bicarbonat și oțet și mi-a consumat câteva plucuri din unul și câteva sticle din celălalt, a început să amestece orice substanță din casă cu altele și mereu aștepta să-i iasă ceva spectaculos. Nu-i ieșea. De aceea, am colecționat câteva experimente simple pentru copii pe care să le facem împreună și astfel să-i satisfac curiozitatea și să-l încurajez în continuare să încerce. Drept rezultat, a decis că va deveni inventator.

Fizica și chimia nu au fost niciodată punctele mele forte, dar nevoia ne învață. De ceva vreme, m-am văzut în situația de a căuta experimente simple pentru copii pe care să le fac împreună cu băiatul meu și să descoperim ce fenomen sau reacție se întâmplă în spatele acestora.

Moduri neobișnuite de a stinge o lumânare

Din aceste experiemente, am învățat despre condițiile de care are nevoie o flacără pentru a arde (căldură și oxigen) despre greutatea diferitelor gaze, despre dinamicitatea fluidelor. Din cele cinci experimente prezentate am putut sa le reproducem pe primele patru. Încântarea maximă a fost la experiementul care a conținut și reacția între bicarbonat și oțet când lumânarea a fost stinsă cu nimic. Un alt experiemnt pe care mi l-a arătat fiul meu a fost stingerea unei lumânări cu capac metalic (candelă) dacă pui câteva picături de apă rece pe capacul încins. Exercițiul demonstrează că o flacără are nevoie de căldură pentru a se minține aprinsă.

Magie cu ajutorul apei

Experiemntele cu apă sunt foarte diverse și din ele poate învăța foarte multe fenomene fizice cum ar fi: cromatografia (primul experiement), circulația apei prin fibre (al doilea experiemnt prezentat mai jos). În acest context puteți povesti că fenomenul pe care îl vede este asemănător cu cel prin care urcă apa în plante, tot aici, folosind culorile de bază (galben, albastru, roșu) puteți crea un curcubeu căci în paharele intermediare se amestecă culorile din paharele cu apă în culorile de bază. În plus va descoperi informații despre presiunea atmosferică, densitatea diferitelor lichide, optică, polaritatea apei și mulgte altele. Dintre toate cele zece experimente, nu l-am încercat doar pe al optulea, cel cu electroliza, care presupune ceva mai multă logistică.

Totuși, trebuie să menționez că am decis să nu facem mai mult de două experimente în aceeași zi, pentru a-mi da timp să formulez explicații pe înțelesul copilului despre fenomenele ce stau în spatele acestor exerciții. Altfel, dacă optați ca activitatea să fie doar distractivă și încărcată de mister puteți încerca mai multe în aeeași zi, dar s-ar putea să fie frustrant pentru cei mici când vor pune multe întrebări (și sigur vor pune) să nu știți să le răspundeți măcar aproximativ.

Experimente simple pentru copii – înapoi la oțet și bicarbonat

Pe lângă clasicul experiement cu vulcanul care erupe, există multe variațiuni ce se bazează pe aceeași reacție dintre un acid (oțetul, sucul de lămâie, acid citric) și o bază (bicarbonatul de sodiu). Unul dintre ele este crearea unei bărcuțe cu propulsie. Pe lângă cele două substanțe avem nevoie de o sticlă de plastic, un pai, foarfece și pistol cu silicon. În fundul sticlei facem o gaură mică prin care să intre paiul și pe care să o izolăm foarte bine cu silicon topit. Rotiți sticla astfel încât paiul să fie în partea de sus și turnați acum oțetul. Puneți în capac bicarbonat și înfiletați sticla. Bicarbonatul va începe să intre în reacție cu oțetul. În acest moment puneți sticla în cada plină cu apă paiul fiind sub nivelul apei. Sticla se va mișca asemenea unei bărcuțe cu motor.

Un alt experiment este punga care explodează. Dacă la bărcuță gazul format a propulsat sticla de plastic prin apă, în acest caz rezultatul reacției va crea presiune în pungă până aceasta va face ”BUM!”. Pentru reușită aveți nevoie de o pungă etanșabilă (tip zip-lock). Puneți în ea oțetul, opțional puteți adăuga și colorant  apoi adăugați bicarbonat ascuns într-un șervețel și sigilați. Țineți punga de un colț în timp ce agitați amestecul. Recipientul se va umfla până va exploda.

Dacă aces gaz poate umfla o pungă, atunci ar trebui să reușească să umfle și un balon. Pentru experiement avem nevoie de o sticlă de plastic, un balon și cei doi protagoniști implicați în reacția chimică. Oțetul se toarnă în sticlă. Bicarbonatul se pune în balon, apoi îmbrăcăm balonul pe gura sticlei și  scuturăm conținutul balonului în oțet. Cu cât agităm mai mult sticla cu atât se va umfla mai tare balonul.

Un ou, trei experimente

Cu ajutorul unui ou, putem învăța copiii despre osmoză – difuziaunea apei printr-o membrană semipermeabilă. Mai întâi, punem un ou într-un pahar plin cu oțet și îl lăsăm acolo pentru 48 de ore. Procesul poate dura mai mult de atât sau mai puțin. Oul este gata atunci când coaja s-a dizolvat și conținutul este acoperit doar de o membrană subțire. Senzația este că ținem în mână o bilă de cauciuc care poate chiar să sară dacă îi dăm drumul oului pe masă de la o distanță mică. De la distanțe mai mari oul se va sparge. În prima etapă a experimentului vom observa că oul subțiat este mai mare decât atunci când l-am pus în oțet, aceasta deoarece apa din oțet a trecut prin membrană și a intrat înăuntru.

Aici este momentul potrivit să arătăm copiilor și ce se întâmplă cu dinții lor care conțin calciu, la fel ca și coaja oului, când întră în contact cu alimente acide. Dacă nu se spală la timp pe dinți acidul mănâncă din calciu și stratul de protecție al dinților se subțiază iar dinții se strică mai repede.

Al doilea pas din experiment este să plasăm același ou într-un sirop concentrat de zahăr. Este imprtant ca el să fie in totalitate scufundat în lichidul vâscos. După un timp, oul se va deshidrata și va deveni foarte mic. Aceasta deoarece apa va trece din nou prin memabrană, dar de această dată din ou către sirop.

În final, vom plasa același ou într-un pahar cu apă și vom urmări cum se umflă la loc recuperând apa pierdută în sirop.

Ce am obținut după atâtea experimente încercate se poate sumariza într-un dialog pe care l-am avut recent cu băiatul meu. Într-o zi, după ce a fost la teatru îl întreb.

– Cum a fost la spectacolul ”Alba ca zăpada”, ți-a plăcut?

– Da, dar mama vitregă a făcut doar un experiment, cel cu mărul otrăvit.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa