Cum îmbraci copilul pe pârtie ca să se miște ușor, să nu înghețe și să nu stea transpirat

Poate fi o treabă descurajantă, mai ales când dai ochii cu prețurile, dar e o sarcină pe care nu ar trebui să o neglijezi. Ce articole vestimentare trebuie să poarte copiii la schi?

Laura Udrea, redactor
îmbrăcămintea copiilor la schi
Îmbrăcămintea specială pentru schi le asigură copiilor confortul de care au nevoie pentru a petrece un timp minunat pe pârtie. FOTO: Shutterstock

Îmbrăcămintea copiilor la schi sau la săniuș influențează direct timpul pe care îl pot petrece copiii afară, precum și distracția și ușurința cu care se pot mișca pe pârtie. Pentru a vă asigura că se simt confortabil, că nu se încălzesc prea tare sau că nu le va fi frig, alegeți cu grijă îmbrăcămintea pentru schi sau săniuș, urmând indicațiile de mai jos:

Menținerea corpului cald și uscat este cel mai important lucru când vorbim despre îmbrăcămintea copiilor la schi. Purtarea mai multor straturi subțiri de haine, pe care le pot scoate sau adăuga pe parcursul zilei pe măsură ce vremea se schimbă (așa cum se întâmplă atât de des!) este ceea ce le va oferi copiilor confortul de care au nevoie pentru a schia. Așadar, regula nr. 1 este să avem un strat de bază (termic, pe piele), un strat mediu și unul exterior (impermeabil și anti-vânt). Alături de alte piese vestimentare importante, cum ar fi șosete de calitate, mănuși călduroase sau mănuși speciale (cu un deget și confecționate din nailon) și ochelari de protecție.

Șosetele de schi pentru copii

Șosete speciale pentru schi. FOTO: Shutterstock

Șosetele sunt un obiect vestimentar important în îmbrăcămintea copiilor la schi. Șosetele de schi sunt mai înalte decât cele obișnuite și sunt croite în așa fel încât să asigure confort fiziologic optim. Spre deosebire de șosetele clasice din bumbac sau de cele de trekking, modelele de șosete de schi au un design care se adaptează formei piciorului. Aceste tipuri de șosete dispun de căptușeală plasată în zone cheie, cum ar fi pe tibii, și au o construcție fără cusături, care nu numai că va contribui la performanța efortului, dar crește și durabilitatea. Căptușeala de pe tibii oferă o amortizare suplimentară pentru a reduce riscul de vânătăi, în timp ce căptușeala din jurul zonei degetelor de la picioare oferă un plus de căldură și ameliorează presiunea exercitată de pantofi. Întăririle de pe călcâi și zonele profilate se mulează pe picior și mențin șosetele la locul lor pentru a evita alunecarea sau frecarea accidentală, care ar putea irita pielea.

De obicei, sunt disponibile în diferite greutăți (ușoare, medii și grele). Șosetele de schi și snowboard de greutate și grosime medie sunt o alegere care asigură un echilibru între confort, căldură și performanță. Cele groase sunt excelente pentru începători, pentru schiorii și snowboarderii de agrement sau pentru persoanele care au, de obicei, picioarele reci. Șosetele de schi din lână merinos și amestec sintetic sunt o opțiune foarte bună pentru copii.

Stratul de bază – cu rol de absorbție

FOTO: Decathlon

Acesta este un articol vestimentar care se poartă direct pe piele. Îl vei găsi sub denumirea de lenjerie termică sau chiar așa, prim strat. Este vorba despre o pereche de colanți și un tricou la baza gâtului, cu mâneci lungi. Un strat de bază bun nu numai că menține cald corpul, dar ar trebui să-i permită să și respire, și în același timp să absoarbă și să îndepărteze umezeala (transpirația). Cele mai bune straturi de bază sunt cele din materiale sintetice sau merinos, niciodată bumbac. În plus, acestea nu ar trebui să stea strânse pe corp, ci să fie confortabile.

Stratul intermediar – cu rol de izolație

FOTO: Decathlon

Hainele care reprezintă stratul de mijloc în echipamentul de schi al copiilor sunt necesare doar în partea de sus. Este vorba de jachete ușoare sau hanorace fleece, capabile să mențină căldura corpului. Sunt ușor de găsit, în diverse modele și culori, și pot fi o modalitate foarte accesibilă de a menține corpul cald în timp ce copilul schiază sau se joacă în zăpadă. În zilele foarte reci se recomandă un pulover subțire suplimentar.

Stratul exterior – cu rol de protecție

Aici vorbim despre jacheta și pantalonii de schi. Acest al treilea strat are rolul de protecție în fața umidității externe (ploaie, ninsoare) și a vântului. Deci acest ultim strat trebuie să fie rezistent la vânt și impermeabil. Adevărata investiție aici este! Pentru că nu sunt ieftine, dacă ai un copil care schiază, geaca de iarnă ar trebui să fie geaca de schi.

Geaca de schi. 5 sfaturi de care să ții cont

Geacă de schi pentru copii. FOTO: Shutterstock

Iată la ce să fii atent când achiziționezi geaca de schi pentru copil:

  • să fie colorată sau să aibă un model imprimat care să fie ușor de reperat. Acest lucru te ajută să supraveghezi mai ușor copilul pe pârtie, unde toată lumea poartă echipamente asemănătoare de schi;
  • să aibă o glugă suficient de mare ca să poate fi trasă peste casca de protecție. Devine, în felul acesta, o protecție suplimentară atunci când vremea este foarte urâtă;
  • cusăturile și fermoarele să fie acoperite cu material pentru a fi etanșe;
  • schiorii cu experiență sugerează ca geaca de schi să aibă un grad de impermeabilitate de 10,000 sau mai mare. Și în același timp să treacă și testul de respirabilitate. Cu cât materialul rezistă la presiunea unei coloane de apă mai mare, cu atât impermeabilitatea este mai ridicată.

Sistemul I-Grow ori OUTGROW (în funcție de firmă) este o inovație care permite folosirea hainelor de schi pentru copii mai mulți ani. Hainele tehnice pentru schi sunt destul de costisitoare, iar acest sistem te ajută să scazi costurile investiției.

Pantalonii de schi. Musai cu bretele!

Pantalonii de schi cu bretele. FOTO: Decathlon

Copiii petrec mult timp stând în zăpadă, așa că au nevoie de pantaloni cu un grad ridicat de impermeabilitate. Variantele cu spate înalt sunt perfecte pentru joaca în zăpadă, în timp ce costumele întregi sunt de evitat. iar costumele întregi sunt de evitat, în special din cauza dificultății de dezbrăcare rapidă în caz de vreo urgență fiziologică. Cele mai practice variante sunt cele cu bretele, care se desprind ușor din față, iar pantalonii pot fi coborâți fără a scoate jacheta sau alte straturi.

Țesătura softshell – haine 2 în 1

Softshell a fost creat ca să îndeplinească rolurile a două straturi – cel intermediar și cel extern. Cu toate acestea, când vorbim de țesătura softshell, vorbim, de fapt, de trei straturi de materiale diferite, care garantează performanțe excelente:

  1. Stratul exterior, realizat din poliester hidrofob de înaltă intensitate, care asigură îmbrăcămintei o bună rezistență la acțiunea factorilor externi (respectiv ploaie, zăpadă sau vânt).
  2. Stratul intermediar, reprezentat de o membrană care se ocupă de evaporarea umezelii – împiedicând, deci, migrarea acesteia către celelalte straturi.
  3. Stratul interior, din microfleece, al cărui rol este de a asigura o bună izolare termică și care este foarte plăcut la contactul cu pielea.

Mănușile de schi

La săniuș, între mănușile speciale de schi (cu degete, izolate termic) și mănușile tip mittens (cu un singur deget, la fel de izolate) alege ultimul tip pentru copii. Mănușile cu un deget țin cel mai bine de cald, deoarece degetele pot genera mai multă căldură atunci când sunt ținute mai aproape unul de celălalt. Mănușile de schi ca avantaj o mai bună dexteritate. Există și varianta mănușilor cu 3 degete, o combinație de mănuși de schi și mittens. Unele dintre ele au o funcție în plus, respectiv cea de tip touch screen. În magazinele de specialitate, mai găsești ceva interesant și util: mănuși de zăpadă cu propriile sisteme de încălzire.

Ce le punem pe cap copiilor la schi

Căciulițele sunt drăguțe, dar nu au ce căuta în peisaj când ducem copiii la schi. Pe cap, pentru a-i proteja de frig și vânt, este nevoie de o cagulă de schi care acoperă atât capul, cât și gâtul, lăsând ochii liberi. Cagula este obligatorie și se poartă sub casca de protecție, fără de care nu se poate schia.

Și tot în zona capului, mai exact a feței, trebuie să mai spunem de ochelarii de schi. Aceștia sunt indispensabili. Cei de soare, oricât de mari ar fi, nu îndeplinesc toate criteriile. Ochelarii de schi protejează și de soare, dar și de frig în zona pomeților. Ba mai mult, protejează de vânt și de zăpadă, inclusiv în cazul în care se întâmplă vreun accident.

Dacă ți-a plăcut acest articol despre îmbrăcămintea copiilor la schi, citește și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa