Cum ajunge laptele ecologic din fermă până în magazin? (P)

Raluca Dumitrică
lapte-ecologic-totul-despre-mame

Curiozitatea copiilor nu se stinge niciodată, iar întrebările despre cum ajunge laptele ecologic în magazine sunt fireşti!

Pentru mine şi pentru alţi părinţi ca mine, care ne-am petrecut o mare pare din copilărie la ţară, printre animalele blajine şi prietenoase lângă care ne era tare drag să stăm, informaţiile despre laptele ecologic pe care îl găsim cu toţii pe rafturile magazinelor nu sunt chiar un mister.

Pentru copilaşii noştri, însă, poate fi o dilemă totală întregul proces prin care laptele lor preferat ajunge de la văcuţă fix pe rafturile magazinelor. Asta pentru că mulţi dintre ei cred că laptele este ceva foarte gustos, dar fabricat în totalitate de mâna omului, din ingrediente magice, dar şi pentru că mulţi dintre ei nu au văzut niciodată o văcuţă în carne şi oase. Din fericire, aceste mistere sunt acum dezlegate de Olympus, care vine în întâmpinarea tuturor părinţilor ce se poticnesc puţintel în a le explica celor mici cum ajunge laptele ecologic din fermă până în magazin. Dacă şi voi vă număraţi printre aceşti părinţi, iată câteva explicaţii clare şi concrete despre acest subiect, pe care le pot pune şi oamenii mari în practică, atunci când primesc întrebări de la micuţii lor!

O poveste reală despre văcuţe, lapte şi ferme

Copiilor le plac poveştile, dar când poveştile sunt nişte istorisiri reale, cu atât mai mult vor fi ei captivaţi de conţinutul lor. De aceea, ca să le explicaţi exact cum ajunge laptele ecologic din fermă până în magazin, puteţi să recreaţi chiar la voi în sufragerie un decor asemănător cu cel de la o fermă, folosindu-vă de decorul casei voastre. Luaţi o jucărie mare de pluş, pe care să o folosiţi pe post de văcuţă, şi amplasaţi-o într-o anumită zonă a camerei. Aşezaţi lângă ea o altă jucărie de pluş, care să fie pe post de fermier şi care să simbolizeze personajul ce se asigură că laptele este muls de la văcuţa cea blajină. Pornind de la acestea, creaţi mai departe un traseu prin care un pahar cu lapte real se deplasează pe fundalul sonor al cuvintelor voastre explicative către fabrica de lapte în care va fi ambalat.

Învăţarea prin joacă este cea mai bună metodă de a deprinde informaţii

Ştim sigur că întreaga joacă va fi o distracţie garantată pentru copii. Când în acţiune intră tatăl, pe post de şef de fabrică, care preia paharul cu lapte şi îl duce spre o altă zonă din cameră, unde are loc verificarea atentă a laptelui, veselia şi curiozitatea celor mici vor fi la cote înalte. Pasul următor va consta în prezentarea unei sticle goale în care va fi introdus laptele pasteurizat şi gata de consum, sticlă pe care copiii pot lipi o etichetă colorată de ei înşişi. Ca să continuaţi atmosfera de învăţare prin joacă, un alt pas pe care îl puteţi face este să vă transformaţi în maşina care poartă laptele către magazin, acolo unde sticla cu etichetă colorată se va aşeza frumuşel pe raft, gata de a fi cumpărată de părinţi. Pe rafturile frigiderului sau, dacă vreţi să fie totul cât mai transparent, pe cele ale bibliotecii. Bineînţeles, nu trebuie uitată ultima etapă a acestui proces explicativ, cea în care toată lumea primeşte câte un pahar mare cu lapte, îl savurează pe îndelete şi le oferă celorlalţi prilejuri de râs cu gura până la urechi la vederea mustăţilor din lapte pe care le au cu toţii!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa