Ce învaţă copiii atunci când se joacă

Adriana Moscu
ce-invata-copiii-cand-se-joaca-totul-despre-mame

Copiii învață cel mai bine jucându-se. Joaca este cea mai la îndemână formă de experimentare a vieții. Lăsați-i să învețe!

Adesea, învățătorii și profesorii ne trag de urechi pe noi, părinții, pe la ședințe, pârându-ne copiii că nu au răbdare, se plictisesc, nu sunt atenți și fac gălăgie la ore. Că, ce să vezi, nu-i respectă! Parol? Țintuiește un copil pe scaun patru ore minimum pe zi și acesta va fi rezultatul. Ajută-i să învețe prin joacă și nici nu vor bănui când trece timpul.

De ce e atât de important jocul pentru copii?

Joaca nu înseamnă doar distracție și consumarea energiei statice, joaca relaxează copilul, îi dezvoltă aptitudinile sociale, cum ar fi concentrarea și cooperarea, sporește imaginația, încurajează abilitățile motorii și îl ajută să-și îmbunătățească modalitățile de expresie. Majoritatea celor mici par să aibă înclinații native, firești, spre joc, dar sunt și câțiva copilași mai introvertiți, care trebuie ajutați să învețe cum să se joace, și aici intervine rolul părinților. Așadar, atât joaca neprogramată, cu persoane de vârsta lor, cât și joaca alături de un adult iubitor, sunt experiențe la fel de benefice, din care copilul are o grămadă de învățat! Iată câteva dintre ele:

Prin joacă și joc, copilul învață să-și respecte partenerii, să-și aștepte rândul, să comunice civilizat. Învață că viața nu este doar despre câștiguri, ci și despre pierderi. Jocul nu îl învață pe copil resemnarea, ci perseverența. Și, prin repetiție, îl transformă dintr-un amator într-un campion.

Joaca este limbajul copilăriei, munca de zi cu zi a copilului și relaxarea lui. Copiii trebuie să se joace pentru a se dezvolta armonios, pentru a-și descoperi abilitățile.

Copilul decide ce și cum vrea să se joace. Joaca este momentul lor de libertate, momentul când se simt cel mai bine și când se distrează potrivit vârstei. Prin joacă, cei mici învață să-și imagineze situații și să le rezolve, învață elemente despre stil (da, atunci când cotrobăie prin șifonierul tău), învață cum să ia decizii și când să tacă. Jocul e la fel de instructiv și dacă e jucat de unul singur, și dacă e jucat în echipă.

Joaca e modalitatea prin care copiii își exteriorizează sentimentele.

Atunci când creează sau construiesc lucruri, copiii își consolidează propriile aptitudini și își dezvoltă încrederea de sine.

Joaca îi ajută să devină empatici față de ceilalți, să învețe să împartă ce au cu prietenii lor. Prin joc, învață să conducă și să urmeze, învață cum să aibă grijă unii de ceilalți.

Prin jocacă, micuții învață cum să-și îndrepte greșelile și știu că se pot simți bine după ce le-au reparat.

Joaca, fie că este afară, în aer liber, fie că se desfășoară în casă, într-un mediu sigur și controlat, îi ajută pe copii să scape de stres (da, stresul pate să apară și să se manifeste la orice vârstă).

Jocul îi ajută pe copii să înțeleagă lumea în care trăiesc, să-și proiecteze viitorul, să se imagineze în rolul de mamă sau tată, de părinți grijulii, de adevărați specialiști în diverse domenii ale muncii (medic, șofer, constructor etc.)

Joaca îi ajută să se concentreze, frumusețea jocului le captează atenția mai mult decât orice. De aceea, anumite sisteme de învățământ alternativ (Waldorf, Montessori) pun accentul pe învățare prin joacă. Până și matematica este mai distractivă și mai ușor de asimilat prin versuri, sau dacă o înveți aninat de crengile unui copac.

Cum îl ajuți să se joace

Joaca este acel lucru care le aparține cu totul copiilor, într-o lume guvernată de regulile adulților. Iată cum le poți facilita acest moment de libertate, sau, mai mult, cum poți intra în jocul lor:

  • Amenajându-le locuri sigure pentru joacă, afară sau în casă;
  • Făcând loc jocului în programul său zilnic, și neîngrădindu-l prea mult cu un program fix;
  • Dăruindu-i jucării care să-i dezvolte creativitatea, adecvate vârstei lui – păpuși, jocuri lego, plastilină, seturi de pictură);
  • Dându-i voie să găsească el singur alte modalități de-a se juca: materiale textile, cutii, frunze, ghinde sau bălți;
  • Citindu-i o poveste la culcare;
  • Jucându-vă împreună când ești “invitat” s-o faci și retrâgându-te când ți se cere asta;
  • Lăsându-l pe el să conducă jocul și încercând să te abții de la critici sau să transformi jocul într-o  predică plicitisitoare.

Citește cartea ”Cum să crești un copil energic”, de Mary Sheedy Kurcinka, și află cum poți ține pasul cu un copil plin de energie și cum poți dezvolta o relație armonioasă cu el fără nervi, crize de furie și frustrări. Aceasta este disponibilă AICI.

Citește și:
Jocuri simple care rezolvă probleme mari
Jocuri senzoriale de toamnă
Jocuri şi activităţi care îi pregătesc pe copii pentru clasa 0
Să dăm în mintea copiilor!

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa