Activități pentru copiii cu ADHD

Daniela Ghiorghe
activitati pentru copiii cu adhd

După o zi lungă petrecută în clasă, activitățile de după școală sau din weekend îi pot ajuta pe copiii cu ADHD să scape de energia în plus  și să le crească încrederea în sine. În timp ce artele marțiale sunt de obicei recomandate pentru ei, unii părinți împărtășesc că au avut succes și cu o mulțime de alte preocupări. Totul depinde de copilul tău și de pasiunile acestuia – dar sporturile sunt cele mai bune activități pentru copiii cu ADHD, conform parenting.com.

Sporturile în natură

Majoritatea copiilor, cu sau fără ADHD, adoră să petreacă timp afară. Exercițiile precum mersul cu bicicleta sau drumețiile sunt în special benefice pentru copiii cu multă energie. Iar spre deosebire de alte sporturi de echipă precum baschetul, voleiul sau fotbalul, nu există timp de repaus. Copilul tău se va mișca în continuu, folosindu-și multe grupe de mușchi, care îl vor menține concentrat.

Muzica

În comparație cu alte activități care activează fie partea stângă, fie cea dreaptă a creierului, muzica stimulează ambele părți, în același timp. Acest lucru îl va ajuta pe micuț să se organizeze mai bine. Dacă cel mic face parte dintr-o trupă, orchestră sau cor, va învăța să lucreze în echipă – un lucru foarte important pentru copiii cu ADHD.

Înotul

A funcționat de minune pentru americanul olimpic medaliat cu aur Michael Phelps, care a fost diagnosticat cu ADHD  la vârsta de 9 ani. Mișcarea continuă folosește toată energia suplimentară a celui mic, iar autodisciplina de care este nevoie în acest sport este de asemenea benefică.

Actoria

Memorarea replicilor, repetițiile dese, emoția de a fi pe scenă, toate aceste lucruri asigură rutina, sporește concentrarea și îi ajută pe copiii cu ADHD să facă parte dintr-un grup.

Alergatul

Fie că face atletism sau aleargă singur prin parc, mișcarea constantă și sentimentul de împlinire atunci când copilul tău vede ce distanțe a reușit să parcurgă face ca acest sport să fie unul dintre cele recomandate pentru copiii cu ADHD. De asemenea, puterea alergatului de a te calma reprezintă o modalitate bună de relaxare după școală.

Jocuri simple

Adu-ți aminte că jocurile simple sunt bune pentru copiii cu deficit de atenție, iar micile, dar frecventele victorii pot spori încrederea în sine. În cele din urmă, copilul tău va avea destulă încredere în el încât să vrea să se joace mai multe jocuri de strategie.

Ce nu este recomandat: uitatul la televizor și jocurile video

Fără doar și poate, majoritatea copiilor preferă să se uite la televizor și să se joace pe calculator. Însă aceste activități nu le canalizează energia și îi pot distrage de la responsabilități precum temele. În schimb, încurajează-ți copiii să se dea jos de pe canapea și să se ducă afară și limitează-le timpul petrecut în fața ecranelor.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa