1 Iunie, zi liberă națională aprobată de Guvern

TOTUL DESPRE MAME
1 iunie

Guvernul României a aprobat propunerea legislativă pentru modificarea articolului 139 din Legea nr.53 / 2003 – Codul Muncii, care vizează declararea zilei de 1 Iunie, Ziua Copilului, drept sărbătoare legală. Astfel, după ce va trece de votul celor două Camere,1 Iunie va deveni zi liberă la nivel național.

Potrivit acestui proiect, de Ziua Copilului, cei mici vor putea petrece mai mult timp de calitate cu părinții, aceștia beneficiind de o zi liberă în plus.

Propunerea legislativă este susținută de campania derulată de grupul de inițiativă format din Itsy Bitsy FM, lideri de opinie – Andreea Marin, Virgil Ianțu și Tili Niculae -, parlamentari, specialiști psihologi, asociații de părinți, cărora li s-a alăturat  Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.

În continuare, după ce inițiativa legislativă va ajunge în Senat, unde va primi avizul comisiei de fond, va fi supus dezbaterii și aprobării plenului Senatului.

Apoi, conform procedurii parlamentare, va fi trimis la Camera Deputaților spre dezbatere și aprobare”.

Campania care susține inițiativa legislativă a fost demarată în urma semnalelor de alarmă ridicate de numeroase studii, care arată că 6 din 10 copii simt nevoia să petreacă mai mult timp cu părinții, deși doar 24% din părinți cred că timpul petrecut cu cei mici este prea puțin. Pe măsură ce copilul crește, timpul petrecut cu părinții în timpul săptămânii și în weekend scade. Conform experților, timp de calitate nu înseamnă timp petrecut în aceeași cameră, ci ca părinții să fie prezenți 100% în relație, oferindu-le copiilor întreaga atenție.

Pentru că știm cât de importantă este prezența părinților în viața copiilor, am lansat deja de anul acesta provocarea ca părinții să petreacă 1 iunie doar cu copiii, chiar dacă nu a fost zi liberă din punct de vedere oficial. Părinții ne-au spus ca le-a fost greu să își ia o zi liberă de la serviciu, dar au insistat și a meritat efortul! Astfel, ne-am bucurat să ne jucăm împreună cu ei în parc, la cel mai mare eveniment de joacă părinți – copii. Cel mai prețios cadou pe care un părinte îl poate oferi copilului este timpul acordat și sper ca toți copiii să aibă cât mai multe amintiri plăcute împreună cu părinții lor”, a afirmat  Nadia Tătaru, Director General Itsy Bitsy FM.

Decalogul părintelui modern și ocupat

Pentru a ajuta părinții să petreacă timp de calitate cu copiii, specialiștii din grupul de inițiativă le-au pus la dispoziție primul decalog de soluții concrete pentru sănătatea emoțională a celor mici:

  1. Petrece o oră de calitate pe zi împreună cu copilul, fără tehnologie.
  2. Oferă-i 100% din atenția ta copilului în această oră.
  3. Cere părerea copilului tău de măcar 2 ori pe zi.
  4. Oferă-i cel puțin 1 încurajare pe zi.
  5. Poartă minimum 3 conversații pe zi cu copilul.
  6. Timp de 30 de minute pe zi, implică-ți copilul în activitățile casnice.
  7. Întreabă copilul măcar 1 dată pe zi cum se simte. Încurajează-l să își exprime emoțiile.
  8. Învață-ți copilul cel puțin 1 lucru nou pe zi, pe limba lui, folosind povești și desene.
  9. Învață 10 jocuri ale copilului tău.
  10. Pregătește-ți bebelușul de mic: citește-i, vorbește-i, arată-i lumea din jur, chiar dacă nu îți răspunde.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Foto: Guliver

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa