City break la Stockholm. Ce poți vizita și unde să te cazezi

Andreea Trifulescu, expert în turism
city break la stockholm
Orașul are o mulțime de obiective turistice, iar în cele mai multe dintre ele accesul copiilor sub 6 ani este gratuit.

City break la Stockholm. Cu toții suntem conștienți de noua realitate care ne înconjoară și care ne supune unor noi provocări, atât în viața de familie, cît și la locul de muncă. Acum ne testăm capacitatea de adaptare la un mod de viață cu o libertate de mișcare limitată. Pentru că stă în firea naturală a oamenilor să exploreze, vă recomand să nu vă lipsiți de acest drept, chiar și în lumina noilor condiții de călătorie din timpul pandemiei de coronavirus, cu respectarea măsurilor de prevenție de rigoare. Stockholm este o destinație accesibilă în această perioadă, iar restricțiile legate de transport, cazare sau vizitarea obiectivelor turistice sunt minime.  

Pentru un city break, cea mai potrivită cale de a ajunge la destinația dorită este transportul cu avionul. Pentru această capitală europeană, unică în felul ei, există zboruri directe din București, Budapesta și Belgrad, astfel că, din orice colț al țării ai fi, după un zbor de cca 3 ore te afli în punctul de sosire.

Rezervă biletul de avion printr-o agenție de turism și vei beneficia de toate sfaturile de călătorie de care ai nevoie, în ceea ce privește procedura de îmbarcare, bagajele acceptate, mijloc de transport de la aeroport către oraș, atracții turistice importante, dar și recomandări în ceea ce privește cazarea.

City break la Stockholm cu bani puțini

Daca îți dorești o vacanță low budget în Stockholm, poți opta pentru un apartament de închiriat în regim hotelier, care îți asigură tot confortul de acasă. Îți poți pregăti singur micul dejun sau acesta poate fi inclus deja în prețul cazării, depinde cum ți se pare mai potrivit pentru vacanța ta. Prânzul îl vei putea servi la una din terasele/restaurantele din oraș, de pe marginea unui fir de apă sau din mers, de la vânzătorii ambulanți de preparate pe bază de pește, bucătărie internațională sau produse de patiserie variate.

Prețurile la mâncare încep de la cca 10 euro/persoană un meniu cu specific japonez, turcesc, italienesc, indian, grecesc etc și te bucuri și de o băutură inclusă, dacă alegi hala Kungshallen de lângă stația de metrou Hotorget.

De asemenea, poți opta pentru lanțuri hoteliere renumite, cum ar fi Radisson, Best Western, Hilton, Sheraton, dar, din punctul meu de vedere, cel mai important aspect este amplasarea hotelului. Recomand de regulă să aveți în apropiere o stație de metrou sau alt mijloc de transport în comun, dacă nu alegeți un hotel amplasat central care să vă permită vizitarea pe jos, cea care mie îmi place cel mai mult.

Ce poți mânca la Stockholm

Bineînțeles că pentru deplasarea în oraș există acele atât de cunoscute travel card-uri, care oferă acces la transportul în comun pentru 24 până la 72 ore pe orice mijloc de transport, chiar și pe autobuzele turistice Hop on Hop off, la un preț începând de la cca 7 euro/adult/24 ore.

Pentru copiii sub 6 ani accesul este gratuit la majoritatea atracțiilor turistice, la fel și transportul în comun.

City break la Stockholm. Câteva preparate culinare specifice Suediei ar fi:

• Skagen – un antreu sub formă de tartină cu maioneză, creveți, suc de lămâie și mărar, însoțit de icre de pește
• Raggmunk – chiftele vegetariene cu cartofi, morcov și cimbru, potrivite mai ales pentru sezonul rece
• Merișoare de munte – din acestea se prepară gemul lingonsylt sau sunt folosite ca ingredient magic la friptură sau cartofi
• Glögg – o băutură amestec de vin roșu, ghimbir, portocală amară și cardamom. Se poate alege și sub formă non-alcoolică și se găsește în majoritatea restaurantelor, barurilor și tarabelor stradale
• Brännvin – o băutură tipic suedeză, similară coniacului englezesc, care se obține prin distilarea cartofilor, cerealelor și a celulozei.

City break la Stockholm. Obiective turistice

Veți spune că e prea rece în această perioadă în Stockholm, că ziua e scurtă, dar viața de noapte este la ea acasă. Bugetul necesar este redus în extrasezon, iar pentru o vacanță scurtă în care te poți relaxa într-un peisaj tomnatic auriu cred că este destinația potrivită. Dacă îți dorești zile lungi și mai însorite, poți alege să vizitezi orașul în luna iunie.

Câteva din atracțiile capitalei suedeze ar fi:

Muzeul formației ABBA

– s-a deschis în 2011 și include o expoziție interactivă permanentă despre celebra formație. De asemenea, există Pianul lui Benny, care este direct legat de pianul său de acasă și funcționează doar când acesta cântă. Găsești aici expoziția Waterloo, care arată ca orașul Brighton în momentul festivalului Eurovision din 1974, precum și Folkpark, care redă locul în care s-au întâlnit prima oară membrii formației

Muzeul Vasa

– un muzeu maritim, cel mai vizitat din Scandinavia, datorită exponatelor bine păstrate. Muzeul deține singura ambarcațiune intactă din secolul al 17-lea (Vasul Vasa, care poartă și numele muzeului). Muzeul mai deține un spărgător de gheață arctică din 1915, un vas ușor din 1903 și un torpilor (vas militar) din 1966

Muzeul Vasa

Palatul Regal

– cuprinde cinci muzee și a fost reconstruit în secolul al 18-lea în stil baroc, după ce clădirea a ars într-un incendiu în 1697. Este reședința oficială a monarhilor Suediei (cu toate acestea, Regele Carl Gustaf al XVI-lea și Regina Silvia locuiesc în Palatul Drottningholm) și locul în care au loc diverse evenimente regale. Cu peste 600 de încăperi, este unul dintre cele mai mari palate din Europa

Muzeul Fotografiska

– este un muzeu cu patru expoziții permanente de fotografie și alte câteva temporare. Este cel mai mare muzeu de fotografie din lume și promovează artiști internaționali și amatori deopotrivă

Muzeul de Artă Modernă – se află în centrul orașului, pe insula Skeppsholmen. Fondat în 1958, astăzi include opere semnate de Picasso, Dali, Matisse sau Marcel Duchamp. Expozițiile permanente sunt cu acces gratuit

Primăria Stockholm

– una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din Suedia. Clădirea este celebră pentru stilul arhitectural romantic bine păstrat, dar și pentru că este locul în care se organizează banchetul de decernare a Premiilor Nobel

Primăria din Stckholm

Centrul Vechi/ Gamla stan

– unul dintre cele mai bine conservate centre istorice din Europa. Primele cărămizi au fost puse în 1252, iar de atunci până azi s-au construit în zonă muzee, biserici (Riddarholm este remarcabilă), centre comerciale și numeroase cafenele.

Muzeul Skansen

– un muzeu în aer liber, în fapt Suedia în miniatură. S-a deschis în 1891 și reprezintă o parte a țării care a fost atinsă foarte puțin de era industrială. Cu peste 300.000 metri pătrați, tăbăcari, fierari, cizmari și persoane care prelucrează sticla, muzeul atrage anual peste 1,3 milioane de turiști. În luna decembrie, zona centrală este dedicată unui târg de Crăciun cu o tradiție de peste 100 ani

Muzeul Skansen

Parcul de distracții Gröna Lund

– parcul oferă numeroase carusele, restaurante, zone de promenadă și concerte live, mai ales pe timpul verii. Deși este ceva mai mic decât alte parcuri (are “doar” 3.8 hectare), faptul că se află în zona centrală (pe insula Djurgården), compensează pentru acest neajuns

Palatul Drottningholm

– face parte din patrimoniul UNESCO (prima clădire suedeză introdusă pe lista obiectivelor protejate) și este considerat a fi cel mai bine conservat palat din Suedia. A fost construit la mijlocul secolului al 17-lea de către Nicodemul Tessin cel Bătrân la rugămintea Reginei Hedvig Eleonora. Te poți delecta cu saloanele spectaculoase specifice secolelor 17, 18 și 19, grădina botanică, pavilionul chinez precum și teatrul regal. Acesta din urmă este considerat a fi cel mai bine conservat teatru din secolul 18 din întreaga Europă. Încăperile din aripa sudică sunt rezervate familiei regale, în timp ce restul clădirii este deschisă publicului.

Andreea Trifulescu este expertă în turism, are o experiență de peste 15 ani în acest domeniu și este fondatorul agenției de turism CompleTur, axată pe vacanțe de familie, fie ele de relaxare, de aventură sau escapade romantice. Mai multe detalii despre vacanțele personalizate pe care vi le propune Andreea găsiți pe siteul ei, www.completur.ro.

Te-ar mai putea interesa