Vocea ta. ”Copilul meu este cocoșat, iar după trei ani de chin am găsit, în sfârșit, soluția”

Carmen Preotesoiu, redactor
copil cocosat
Un copil cocoșat necesită atenție specială din partea părinților. Poziția lui trebuie corectată în permanență, iar activitățile trebuie adaptate pentru remedierea problemei.

Se întâmpla pe la vârsta de 3 ani. Atunci, medicul pediatru ne-a spus pentru prima dată că sternul copilului nostru este înfundat, mult adâncit în interior, că poziția umerilor este inegală, coloana, strâmbă, iar masa musculară lipsește cu desăvârșire.

Pe lângă vitaminele indicate și alimentația bogată în carne, am început abitir câteva ședințe de kinetoterapie. De două ori pe săptămână ajungeam în cabinetul specialistului pentru exerciții de îndreptare a coloanei, care să-l ajute să aibă o postură corectă, să reușească să meargă cu pieptul în față și cu privirea înainte. Am realizat că poziția aceea ghemuit, pe care o adopta atât de des la joacă, chiar și în activitățile de grădiniță, când, așezați pe pernuțe, arareori le era corectată poziția corpului, a dăunat enorm.

Un copil cocoșat tinde să stea în așa fel încât să evite durerile

Corpul îi devenise extrem de inflexibil, oricât ar fi încercat să își îndrepte spatele și să ducă umerii în spate, nu reușea pe deplin. Sunetele de durere și grimasele de pe fața sa ne spuneau fără doar și poate că drumul nu va fi deloc ușor. ”Dar eu așa pot să stau! Ce, vrei să mă doară?” Exercițiile trebuiau exersate și acasă. Făcute cât mai corect și mai conștiincios.

O perioadă ne-am ținut temeinic de treabă. A venit însă vara, serile ne prindeau prin parcuri, la plimbare prin tot felul de locuri înmiresmate și atractive, că seara nici gând ca cineva să mai facă exercițiile. Și, cu cât îl atenționam să stea drept, să meargă cu privirea înainte, nu ca și cum ar fi căzut cu fața în pământ, cu atât parcă era mai rău. Spatele lui se înconvoia și mai rău, iar el, printre lacrimi îmi spune nervos: ”Dar eu așa pot să stau! Ce, vrei să mă doară?”

Școala online agravează problemele unui copil cocoșat

De-ndată ce a început școala, totul a devenit și mai complicat. De dimineață până la prânz stă pe scaun, cocoșat, fără să-i fi intrat în reflex că trebuie să își îndrepte spatele. Din contră, o dată cu școala online, și-a format și obiceiul de a-și băga picioarele sub fund, ba unul pe scaun, unul atârnând, o mâna pe masă, cealaltă pe lângă el, un umăr mai sus, unul mai jos.

O totală lipsă de atenție asupra poziției corpului, de aici și o agravare a problemelor sale legate de postura corpului: apar dureri de cap, amețeli, lipsa de concentrare, oasele se fixează pe o structură strâmbă și, cu cât trece mai mult timp, cu atât sunt mai inflexibile și mai greu de corectat.

CITEȘTE MAI MULT: Când să-ți dai copilul la înot? Un ghid pe vârste, de la 6 luni

Înotul, soluția salvatoare

Care era soluția? Acea soluție care să i se potrivească mănușă, să o îmbrățișeze, fără urlete, chin și o lipsă totală de interes? Înotul. Era atât de entuziasmat de idee, că am mers împreună să cumpărăm echipamentul pentru bălăceală, a povestit tuturor cât de încântat este și cu câtă nerăbdare așteaptă marea întâlnire cu apa. Pe marginea bazinului, de-ndată ce s-a văzut singur cu instructorul (nu ni s-a permis să intrăm cu el), entuziasmul, dorința, curajul, bucuria, toate i-au dispărut ca și cum nu ar fi fost niciodată.

Toate planurile noastre de a dovedi cocoașa aceea care se întrezărea atât de urât, au eșuat. Am tras aer în piept și am regândit planul. Să profităm la maximum de zilele de vară. Bălăceala împreună cu tatăl lui în râul de lângă casa bunicilor, piscine, apele izvoarelor de munte nu au rămas nici ele neîncercate.

Avantajele înotului pentru un copil cocoșat

Decisivă însă, a fost plecarea la mare, unde a reușit, ajutat de curajul verișorilor lui mai mari, să se lase purtat de apă, cu mâinile strâns ținute în jurul plutei sau a colacului. Iar bazinele cu apă sărată din preajma salinelor l-au făcut să iubească și mai mult apa aceea ce-l ținea la suprafață și-i dădeau o plăcută senzația ca nu este deloc greu sa înoți.

Am decis în toamna să reluăm încercările de a-l lăsa singur cu instructorul. De data asta, împreună și cu sora sa. Cu blândețe și grijă, doamna instructor i-a făcut pe amândoi să uite de teama despre care îmi tot spusese că îl încearcă. După prima oră de înot, amândoi s-au arătat extrem de încântați.

CITEȘTE MAI MULT: Prima lecție de înot

Mai avem mult de lucrat până trunchiul lui va fi drept, iar el va reînvăța să stea în poziție corectă. Simt însă că suntem pe cel mai bun drum pe care-l puteam lua vreodată. Nu vă temeți! Fie vara, fie iarna, duceți copiii la înot! Îi învață să fie independenți, îi relaxează, îi bucură, le întărește organismul, le dezvoltă un corp armonios. Îi poate face fericiți.

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa