Incontinență urinară înseamnă să ai scăpări de urină pe care nu le poți controla. Alte simptome includ și – senzația că faci pipi pe tine, durere când faci pipi sau treziri dese noaptea ca să mergi la baie.
Incontinența apare pentru că după sarcină și naștere, mușchii din zona pelviană se întind și se slăbesc și, astfel, nu mai pot să controleze la fel de bine urinarea.
Incontinența este o problemă comună în perioada post-partum, însă multe femei se simt rușinate când li se întâmplă, așa ca evită să vorbească despre asta.
Poți să ai pierderi de urină mai ales când râzi, strănuți, îți sufli nasul, te ridici în picioare, te apleci, iei bebelușul în brațe sau faci activități care pun presiune pe vezică.
Incontinența ar trebui să dispară pe măsură ce corpul se vindecă. Poți să grăbești vindecarea cu ajutorul unui exercițiu care tonifiază mușchii pelvieni.
Poți începe să faci aceste exerciții după 6 săptămâni de la naștere, dacă nu ai contraindicație de la medic să faci sport.
Incontinența urinară este o afecțiune des întâlnită, însă multe femei evită să spună că au această problemă.
Iată ce trebuie să știi despre incontinență urinară:
- Incontinența urinară nu este un lucru rușinos, este o realitate – 1 din 3 femei se confruntă cu incontinența urinară
- Femeile care nasc natural au un risc mai mare cu 50% de a avea incontinență urinară decât cele care nasc prin cezariană
- Exercițiile Kegel te pot ajuta să scapi de incontinența urinară mai repede
- Daca te confrunți cu incontinență, mergi pe jos, fă genuflexiuni și exercițiul Kegel în fiecare zi
- Poți adăuga exercițiul Kegel ca și parte complementară în alte exerciții de tonifiere. De exemplu, poți să faci exercițiul Kegel când faci genuflexiuni, podul sau când te ridici de pe scaun