Diastaza abdominală poate fi micșorată cu ajutorul unor exerciții specifice, fără să ai nevoie de o intervenție chirurgicală. Aceste exerciții întăresc mușchiul transvers, cel mai adânc mușchi abdominal, responsabil de aspectul plat al abdomenului. În plus, cresc stabilitatea trunchiului și închid diastaza.
Poți să vindeci diastaza abdominală mai repede dacă combini aceste exerciții cu cele dedicate zonei pelviene, cum ar fi exercițiile Kegel.
În cazul în care medicul ginecolog nu ți-a contraindicat să faci sport, poți începe să faci aceste exerciții la 6 săptămâni după naștere, indiferent de metoda prin care ai născut.
Recomandări ca să nu mărești și mai mult diastaza:
- Încearcă să nu te forțezi atunci când tușești, strănuți sau îți sufli nasul. Orice astfel de sforțare pune o presiune imensă pe mușchii abdominali și diastaza se poate deschide
- Când stai pe spate și vrei să te ridici, rostogolește-te pe o parte și împinge-te în mâini, ca să nu pui presiune pe abdomen
- Evită să faci abdomene clasice – înrăutățesc și mai mult diastaza
- Evită exercițiile de tip cardio precum săritul sau alergatul și optează pentru mersul pe jos sau înot
- Încearcă să nu ridici greutăți foarte mari