Vaccinarea antigripală este gratuită pentru femeile gravide și copiii cu vârste între 6 luni și 18 ani. La fel și pentru persoanele trecute de 65 de ani. Adulții cu vârste între 45 și 65 de ani care nu suferă de boli cronice vor beneficia de o compensare de 50%. În privința copiilor, medicul de familie Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie al Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei, atrage atenția părinților că micuții între 6 luni și 8 ani împliniți, cărora li se administrează vaccinul antigripal pentru prima oară, ar trebui să primească două doze de vaccin la distanță de cel puțin 4 săptămâni.
Gripa sezonieră este mai mult decât o simplă răceală – poate afecta serios sănătatea, în special în rândul copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice. În fiecare an, virusurile gripale cauzează milioane de îmbolnăviri, spitalizări și chiar decese. De aceea, prevenirea gripei nu este doar o opțiune, ci o responsabilitate pentru protejarea sănătății personale și a celor din jur. În acest articol, îți vom oferi răspunsuri clare și detaliate la toate întrebările despre vaccinarea antigripală. Vei descoperi cum funcționează vaccinul, cine ar trebui să îl facă, care sunt miturile și adevărurile legate de el și, mai ales, cum te poate proteja eficient în sezonul rece.
Vaccinarea antigripală în 2025. Ce este vaccinul antigripal
Vaccinul antigripal este o soluție injectabilă sau administrată nazal (intranazal), concepută pentru a proteja organismul împotriva virusurilor gripale. Acesta stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi care luptă împotriva virusurilor. Vaccinurile sunt actualizate anual pentru a include cele mai recente tulpini de virus gripal, pe baza recomandărilor OMS.
Există două tipuri principale de vaccinuri după numărul de tulpini de virusuri pe care le conțin:
- Trivalente: protejează împotriva a trei tulpini de virus gripal (două de tip A și una de tip B).
- Tetravalente: protejează împotriva a patru tulpini (două de tip A și două de tip B), oferind o protecție mai extinsă.
Vaccinul antigripal intranazal
Spre deosebire de cele injectabile, care conțin un virus inactiv (mort), vaccinul antigripal intranazal conține tulpini de virus vii atenuate. Vaccinul gripal nazal pentru copii și adolescenți are în compoziție patru tulpini de virus gripal (tetravalent): o tulpină A/(H1N1, o tulpină A/(H3N2) și două tulpini B. Avantajul este că se obține o imunitate foarte bună și de lungă durată. „Cel mai mare dezavantaj este acela că trebuie să lăsăm o lună distanță între două vaccinuri cu virusuri vii atenuate”, spune dr. Sandra Alexiu, medic de familie și președintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.
Vaccinul antigripal intranazal (Fluenz), recomandat copiilor și adolescenților cu vârste între 2 și 17 ani, poate fi achiziționat din farmacii și nu beneficiază de compensare prin programul de vaccinare antigripală al Ministerului Sănătății. Oricât de simplu pare de administrat, vaccinul intranazal NU SE ADMINISTREAZĂ ACASĂ!
Cum funcționează vaccinul antigripal?
Vaccinul antigripal ajută organismul să se pregătească pentru a lupta împotriva virusurilor gripale prin stimularea sistemului imunitar. Acesta conține fragmente inactive sau proteine din tulpinile virusurilor gripale care circulă în sezonul respectiv.
Odată administrat:
- Stimulează sistemului imunitar. Vaccinul determină organismul să producă anticorpi specifici împotriva tulpinilor de virus conținute în vaccin.
- Creează o memorie imunologică. Sistemul imunitar „învață” să recunoască virusul. Dacă o persoană vaccinată intră în contact cu virusul activ, anticorpii îl vor neutraliza rapid, prevenind îmbolnăvirea sau reducând severitatea simptomelor.
- Oferă o protecție adaptată. Vaccinurile sunt actualizate anual pentru a corespunde celor mai recente tulpini de virus gripal prevăzute de experții în sănătate publică.
Cine ar trebui să se vaccineze?
Vaccinarea antigripală este recomandată tuturor persoanelor cu vârsta de peste 6 luni, dar este esențială pentru anumite categorii cu risc crescut de complicații:
Vaccinul antigripal la copii
Copiii mici, cu vârsta între 6 luni și 5 ani, au mare nevoie de vaccinul antigripal deoarece sistemul lor imunitar este mai vulnerabil. Pentru copiii de la 6 luni la 18 ani, vaccinul antigripal este compensat 100%. El poate fi procurat din farmacii cu rețetă de la medicul de familie. Într-un interviu acordat Totul Despre Mame, medicul de familie Gindrovel Dumitra, atrage atenția părinților că micuții între 6 luni și 8 ani împliniți, cărora li se administrează vaccinul antigripal pentru prima oară, ar trebui să primească două doze de vaccin la distanță de cel puțin 4 săptămâni.
„Aceasta pentru că este nevoie de o maturare a sistemului imun pentru a oferi protecție împotriva gripei, iar aceste două doze îi sunt necesare”, spune medicul. La copii, vaccinarea antigripală oferă protecție și copilului, dar și comunității, mai spune medicul. Asta pentru că, spre deosebire de adulți, un copil este contagios o perioadă mai lungă.
Spre exemplu, dacă adultul este contagios timp de 7 zile, o săptămână, în general, copilul poate să fie contagios până la 14 zile. Prin vaccinare, copilul se protejează și pe el, dar și comunitatea. Reîntoarcerea la școală este mai rapidă, iar formele pe care le dezvoltă sunt mult mai ușoare.
Gindrovel Dumitra, medic de familie
Vaccinul antigripal la gravide
În cazul gravidelor, vaccinul antigripal oferă protecție atât femeii, cât și fătului în primele luni de viață. Sarcina schimbă modul în care organismul răspunde la orice fel de infecții. „Persoanele însărcinate au o hiper-reacție care determină o reacție exagerată din partea organismului și care poate duce, în final, la apariția unor forme severe de insuficiență respiratorie”, spune Gindrovel Dumitra. Vaccinul antigripal pentru femeile însărcinate este sigur în orice stadiu se află sarcina, din primele câteva săptămâni până la naștere.
Vaccinul gripal inactivat, cel care se administrează injectabil, este recomandat copiilor care au împlinit vârsta de 6 luni și femeilor însărcinate. Vaccinul antigripal intranazal este recomandat copiilor care au împlinit vârsta de 2 ani. Indiferent de forma de administrare, copiii aflați la prima imunizare antigripală vor face două doze.
Vaccinul antigripal la vârstnici și persoane cu boli cronice
Vârstnicii peste 65 de ani, având un risc crescut de complicații severe, precum pneumonii, fac parte dintre persoanele care ar trebui să-și administreze vaccinul antigripal. De asemenea, vaccinarea antigripală este recomandată persoanelor cu boli cronice – diabet, boli cardiovasculare, pulmonare sau alte afecțiuni care afectează sistemul imunitar, dar și personalul medical, profesorilor, angajaților din transporturi, servicii de urgență etc. În felul acesta se reduce riscul de a răspândi gripa și se protejează comunitățile.
Cum păstrăm vaccinul cumpărat și cine îl poate face
După ce am intrat în posesia vaccinului la farmacie, trebuie să ne deplasăm la medicul de familie sau la un medic care are competență de vaccinologie, spune Gindrovel Dumitra. „Nu trebuie să mergem la o asistentă, la o vecină sau la altcineva să ni-l administreze, ci trebuie mers la un medic care are contract cu Direcția de Sănătate Publică pentru ca vaccinarea să poate fi înregistrată în registrul electronic național de vaccinare. Este foarte important acest aspect. Este unul dintre mecanismele prin care cunoaștem acoperirea vaccinală și, în caz de epidemie, putem redirecționa mecanismele de intervenție”, ne sfătuiește medicul.
Vaccinul ar trebuie să fie ne administrat în aceeași zi după ce l-am cumpărat. El trebuie transportat într-o geantă izotermă, alături de o baterie cu gheață. „Dacă durează mai mult de când ridicăm vaccinul din farmacie până ajungem să ne fie administrat – dar eu nu recomand acest lucru! – este bine să ținem vaccinul în frigider, la o temperatură între 2 și 8 grade Celsius, undeva în mijlocul frigiderului, nu neapărat pe ușă”, spune medicul de familie.
Întrebări frecvente
Vaccinarea antigripală în 2025. Ne putem vaccina în farmacii?
Conform protocolului emis de Ministerul Sănătății, vaccinurile antigripale pot fi administrate la medicul de familie, la pediatru, epidemiolog sau la un medic de boli infecțioase precum și la medicii de altă specialitate cu competență de vaccinologie. „Pentru cei care primesc vaccinul compensat, este recomandată vaccinarea la medicul de familie dintr-un motiv foarte simplu: numărul de farmacii care au posibilitatea acum de a vaccina este, totuși, foarte redus. Ori aici vorbim despre o acțiune care trebuie aplicată într-o lună, două, pe o foarte mare grupă populațională”, precizează medicul.
Este eficient și sigur?
Vaccinul nu provoacă gripă, deoarece conține virusuri inactivate sau componente virale.
- Este eficient în prevenirea infecțiilor severe și a complicațiilor grave, chiar dacă protecția nu este 100%.
- Vaccinul contribuie și la imunitatea colectivă, reducând răspândirea gripei în comunitate.
Prin administrarea vaccinului antigripal, oferi corpului tău o șansă în plus de a rămâne sănătos în timpul sezonului gripal.
Cât durează protecția oferită de vaccin?
Protecția oferită de vaccinul antigripal începe să se dezvolte la aproximativ 2 săptămâni după administrare și durează între 6 și 12 luni. Totuși, nivelul de protecție poate scădea treptat, de aceea este important să te vaccinezi anual, mai ales că virusurile gripale evoluează constant.
Este eficient vaccinul dacă am deja simptome de gripă?
Vaccinul antigripal nu are efect terapeutic, așa că nu este eficient dacă ai deja simptome de gripă. Totuși, dacă simptomele tale sunt cauzate de altceva (cum ar fi o răceală), vaccinarea te poate proteja de o posibilă infectare cu virusuri gripale în viitorul apropiat. Este recomandat să discuți cu un medic pentru a stabili dacă vaccinarea este sigură în cazul tău.
Pot face vaccinul antigripal dacă sufăr de alergii?
Dacă ai alergii, informează medicul înainte de vaccinare. Cele mai frecvente preocupări sunt legate de:
- alergia la ou: Majoritatea vaccinurilor antigripale sunt produse folosind ouă, dar cantitatea de proteine din ou este foarte mică. Persoanele cu alergii ușoare pot fi vaccinate în siguranță, dar cele cu reacții severe trebuie să primească vaccinuri fără proteine din ouă (dacă sunt disponibile).
- alte alergii: Informează medicul despre orice reacție alergică severă la vaccinuri anterioare sau alte substanțe.
Medicul sau personalul medical poate recomanda vaccinuri alternative sau poate lua măsuri speciale pentru siguranța ta.
Mituri și adevăruri despre vaccinul antigripal
Vaccinarea antigripală este un subiect înconjurat de numeroase mituri care pot descuraja oamenii să se protejeze. Iată cele mai comune mituri, dezmințite cu explicații bazate pe dovezi științifice:
Mit: Vaccinul antigripal provoacă gripa.
Adevăr: vaccinul conține virusuri inactivate sau fragmente virale care nu pot provoca infecția. Dacă cineva se îmbolnăvește după vaccinare, este posibil să fi fost expus la virus înainte ca vaccinul să își facă efectul complet (aproximativ 2 săptămâni) sau să fie vorba despre o altă infecție respiratorie.
Mit: Dacă sunt sănătos, nu am nevoie de vaccin.
Adevăr: chiar dacă ai un sistem imunitar puternic, vaccinarea te protejează și reduce riscul de a transmite gripa celor vulnerabili, precum copii, vârstnici sau persoane cu boli cronice. Gripa poate provoca complicații grave chiar și la persoane altfel sănătoase.
Mit: Vaccinul antigripal nu este eficient.
Adevăr: eficacitatea vaccinului variază anual (în general între 40-60%), în funcție de potrivirea dintre tulpinile din vaccin și cele care circulă. Totuși, chiar dacă nu previne complet infecția, vaccinul reduce severitatea simptomelor și riscul de complicații.
Mit: Vaccinul antigripal este periculos și are multe efecte adverse.
Adevăr:
Efectele adverse sunt, în general, ușoare, cum ar fi durerea la locul injectării sau febra ușoară. Reacțiile severe sunt extrem de rare. Vaccinul este testat riguros pentru siguranță înainte de a fi aprobat.
Mit: Nu are rost să mă mai vaccinez târziu în sezon.
Adevăr: deși este ideal să te vaccinezi înainte de începutul sezonului gripal (octombrie-noiembrie), vaccinarea rămâne utilă chiar și mai târziu, deoarece sezonul gripal poate dura până în primăvară.
De ce este important să te vaccinezi împotriva gripei?
Este recomandat ca vaccinarea antigripală să se efectueze în lunile septembrie și octombrie, pentru a asigura protecția pe durata întregului sezon gripal. Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) recomandă vaccinarea antigripală pentru toată lumea, cu atât mai mult pentru persoanele aflate în grupele de risc. „Este important ca grupurile prioritare să fie vaccinate împotriva gripei. Accentul ar trebui pus pe vaccinarea persoanelor în vârstă, a celor cu sistem imunitar slăbit și afecțiuni subiacente, indiferent de vârstă, dar și a celor însărcinate”, se arată în declarația directorului ECDC cu privire la starea actuală a gripei, a virusurilor respiratorii și a COVID-19 în acest an.
Vaccinarea antigripală are multiple beneficii:
- Protecție individuală și colectivă: reduce riscul de a contracta gripa și de a o transmite altora, protejând în special categoriile vulnerabile.
- Prevenirea complicațiilor severe: reduce riscul de spitalizări și afecțiuni grave, precum pneumoniile.
- Eficacitate adaptată: actualizarea anuală a vaccinului îl face eficient împotriva tulpinilor circulante, oferind protecție optimă în fiecare sezon.
Vaccinarea nu doar că te protejează, dar ajută și la reducerea presiunii asupra sistemului medical în timpul sezonului gripal.