Bebe doarme mult? Tot ce trebuie să știi despre somnul nou-născutului

Alexandra Constantin
bebe doarme mult
Bebe doarme mult? Urmărește cu atenție numărul de ore necesare de somn în vârsta copilului tău și scapă de orice grijă!

Bebe doarme mult, mai mult decât tine, mai mult decât un copil de grădiniță; pentru că somnul îi favorizează creșterea. Privarea de somn este unul dintre aspectele dificile când vine vorba de meseria de părinte. Descoperă în rândurile de mai jos 5 lucruri importante despre somnul la nou născut, care ar putea aduce liniștea și în casa ta.

Îți recomandăm și cartea Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și al copiilor

Dacă doarme – de ce bebe doarme mult?  Dacă nu doarme – de ce nu doarme? Ce are copilul? Unde e greşeala? Ce să fac? Ce să nu fac?”. Of! Atâtea întrebări! Stai liniştită. Să le luăm pe rând, iar tu vei alege ceea ce se „potriveşte“ mai bine copilului tău.

Bebe doarme mult ziua? Iată de ce

Știai că există bebeluși care au ritmul zi/noapte total inversat atunci când vin pe lume?

Bebelușul tinde să se trezească din oră în oră pe timpul nopții pentru a mânca, a se întinde și a se juca, după care adoarme destul de dificil la loc pentru că este activ. În schimb, după ce se luminează el devine tot mai liniștit, iar episoadele de somn sunt mai lungi. Iar acest lucru poate să fie extenuant pentru părinte, mai ales că organismul are nevoie de somn.

Charles Shubin, directorul Centrului de Pediatrie de la Mercy Family Care din Baltimore, SUA.

Vestea bună e că acest ritm este doar unul temporar. Pe măsură ce sistemul nervos central și creierul micuțului se dezvoltă el va avea perioade mai lungi de somn și își va regla singur ciclul noapte/zi, arată www.babycenter.com.  Și tu poți apela la câteva trucuri care îl pot ajuta pe bebeluș: menține lumină pe timpul zilei în încăperea în care el doarme, iar spre seară încearcă să faci liniște și să reduci treptat din luminozitate.

Bebe doarme mult? Iată graficul de somn

  • În primele săptămâni, orice bebeluş doarme câte 16-18 ore pe zi, poate ție îți pare mult, dar pentru un nou născut este normal. Bebe se va trezi la 2-3 ore ca să-şi bea laptele. După „orarul“: papa-nani, papa-nani şi tot aşa. Nu uita: după ce a mâncat, îl ţii în braţe, cu capul pe umărul tău, ca să eructeze (să dea aerul afară). Dacă bebe doarme mai mult de 18 ore pe zi, discută cu medicul pediatru.

Operaţiunea durează cel puţin 15 minute, timp în care s-ar putea ca el sau ea să adoarmă. Îl vei trezi cu gingăşie şi îl vei aşeza în pătuţ. Dacă reuşeşti (trebuie să perseverezi!) îşi va forma reflexul de somn şi nu va mai plânge după tine.

  • De la 3 luni somnul se face după un anumit orar impus de bebe.  Mai exact, trebuie să te ţii cu dinţii de „orarul“ lui. Va fi agitat, plângăcios, obosit tot timpul dacă programul de somn nu este respectat cu stricteţe. Ca să nu ajungi să te întrebi unde e greşeala, specialiştii recomandă să-l înveţi, încă de acum, cu „tabieturile“.
  • Respectă acelaşi ritual, de culcare, în fiecare seară: băiţa, masajul,  hăinuţele de noapte, papa, nani (eventual cu un cântecel sau chiar o poveste, citită cu vocea ta cea mai… caldă). 2. Creează-i o atmosferă cât mai plăcută: lumină  blândă, camera aerisită, temperatura nu mai mare de 22 de grade.
  • Dacă, după 4-5 luni, nu se trezeşte la ora de mâncare, vei recurge la trezirea delicată a micuţului. Trebuie neapărat să apelezi la acest gest. Altfel, „orarul“ va fi dezordonat şi, evident, nopţile tale se vor colora în… alb.

Un program odihnitor de somn nu este esenţial doar pentru starea de sănătate a copilului, ci şi pentru buna lui dispoziţie. Specialiştii de la Academia Americană de Pediatrie sunt de părere că ,,odihna sporeşte atenţia copilului, îmbunătăţeşte comportamentul, îl ajută să înveţe mai uşor, să aibă o memorie mai bună, să poată faţă mai uşor schimbărilor emoţionale, dar şi să aibă grijă de sănătatea fizică şi psihică”, potrivit www.familyshare.com.

În schimb, lipsa unui program de somn la copii este asociată cu riscul de apariţia a problemelor comportamentale, a celor emoţionale, a dificultăţilor de învăţare şi chiar obezitate, susţin specialiştii de la National Sleep Foundation.

De ce bebe doarme mult?

Principalele cauze ale unui somn prea lung la nou-născuți și bebeluși sunt utmătoarele:

Programul de somn, unul neregulat și imprevizibil

Cei mai mulți dintre bebeluși nu reușesc să stea treji mai mult de 2-4 ore în primele săptămâni de viață, indiferent dacă este vorba de zi sau noapte. De regulă un nou născut doarme în medie între 14 și 18 ore pe zi în prima săptămână de viață, ca mai apoi programul să varieze între 12 și 16 ore. Cu toate acestea, nu toate mamele reușesc să se odihnească atunci când doarme și bebelușul.

Un studiu recent a arătat că pentru 71% dintre mame lipsa somnului este cel mai dificil lucru când vine vorba de un nou născut. În timp ce unii bebeluși au doar câteva treziri pe timpul nopții și ziua dorm destul de bine, alții se trezesc de multe ori pe noapte, iar ziua nu dorm mai mult de jumătate de oră la fiecare 2-3 ore.

VârstaCâte ore de somn au nevoie pe zi
4 luni şi 1 an12 şi 18 ore
1 an şi 2 ani11 şi 14 ore
3 şi 5 ani10-13 ore
6 şi 12 ani9-12 ore
13 şi 18 ani8-10 ore
Recomandări făcute de Academia Americană de Pediatrie

Bebe doarme mult și în gălăgie

somnul de pranz

Mulți dintre părinți au tendința să vorbească în șoaptă și să meargă pe vârfuri când bebelușul doarme. Dar bine este să știi că aceste lucruri nu sunt necesare.

Cei mai mulți dintre bebeluși nu au nicio problemă să doarmă în cele mai zgomotoase și luminoase încăperi. Ei nu au nevoie de același mediu de somn de care avem noi nevoie.

medicul Charles Shubin

Acest lucru nu este surprinzător având în vedere că micuțul a stat nouă luni în uter și a auzit bătăile inimii mamei, sunetele digestive, dar și pe cele din mediul exterior destul de tare. Mai mult, unii bebeluși dorm mult mai liniștiți dacă aud sunete, cum sunt cele albe sau cele care se repetă.

Asta nu înseamnă că nu au auzul suficient de bine dezvoltat, ci că nu sunt deranjați de zgomotele puternice în primele luni de viață. În schimb, mai târziu își vor forma o rutină a somnului și o să-i deranjeze sunetele pe care le aud în timp ce dorm.

Fiecare bebeluș are tiparul lui de somn

Somnul la nou născut? Un alt lucru pe care trebuie să îl știi este că fiecare bebeluș vine pe lume cu tiparul lui de somn. ,,Există diferențe în ceea ce privește somnul de la bebeluș la bebeluș, așa cum și unii adulți pot să doarmă cu lumină și alții cu zgomote puternice”, spune medicul pediatru Cohen. Iar aceste diferențe sunt cu atât mai vizibile dacă părinții au mai mult de un copil. În timp ce unii duc o luptă înainte să pună geană pe geană, alții adorm de cum pun capul pe pernă.

De ce au nevoie bebelușii de somn

pătuțul bebelușului

Vrei să pregătești pentru micuț un pătuț ca cele din povești, cu lenjerie cât mai colorată, cu pătură tricotată, pernă pufoasă și cu protecții laterale cu personaje din desene animate?

Nu e nimic greșit în asta, dar bine este să știi că pentru a avea parte de un somn odihnitor bebelușul nu are nevoie de toate acestea. Este suficient ca el să fie îmbrăcat cu hainele potrivite și să doarmă pe o saltea fermă.

La fel de important este să nu lași lângă bebeluș în pătuț lucruri pe care și la poate trage peste față, cum sunt jucăriile de pluș, păturile sau pernele, mai ales că există riscul de sufocare.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa