Somnul este benefic pentru procesarea memoriei la vârsta preșcolară (3-5 ani), o spune un studiu publicat în Child Development. Acesta demonstrează că somnul de prânz împreună cu somnul de noapte reprezintă combinația perfectă care îi ajută pe micuți să-și consolideze memoria și să-și proceseze emoțiile.
Când au pornit acest studiu, cercetătorii au vrut să stabilească dacă somnul de prânz este la fel de important precum cel de noapte la preșcolari. Ei au căutat să descopere dacă memoria emoțională a micuților se fixează în timpul somnului de prânz, ori dacă somnul de prânz doar pregătește amintirile pentru a fi consolidate în timpul somnului de noapte.
Memoria emoțională se referă la capacitatea oamenilor de a învăța și stoca amintirile din emoții. Amintirile emoționale reprezintă răspunsurile fiziologice apărute în diferite evenimente. Memoria emoțională a unui eveniment poate să existe multă vreme după ce evenimentul a luat sfârșit. Fobiile, spre exemplu, se încadrează aici.
„Cercetările noastre privind somnul de prânz la vârsta preșcolară (3-5 ani) ne-au arătat că somnul aduce beneficii învățării. Cercetările pe adulți ne-au arătat că somnul ajută la procesarea memoriei emoționale. Așa am ajuns să ne dorim să cercetăm dacă somnul la copii are legătură cu procesarea emoțiilor celor mici”, a explicat autorul studiului, Rebecca Spencer, profesor în științe psihologice și cerebrale la Universitatea din Massachussetts, Amherst.
Studiul a comparat memoria preșcolarilor care dorm la prânz cu a celor care sar peste acest somn
63 de copii cu vârste între 33 și 67 de luni au participat la acest studiu între 2018 și 2020. Ei au fost împărțiți în două grupuri care au beneficiat de tratamente și condiții diferite. Sarcina primită a fost una de memorie emoțională. Studiul a inclus 3 faze de recunoaștere: recunoașterea imediată (de îndată ce li s-a prezentat sarcina), recunoașterea întârziată (la aproximativ 30 de minute după somn) și recunoașterea la 24 de ore (în dimineața următoare).
În fiecare fază, copiilor li s-a prezentat o sarcină simplă de memorie. Ei au fost puși să aleagă între două fețe – un chip familiar și o față nouă, de același gen. Recunoașterea imediată s-a finalizat dimineața, la clasă, după ce le-au fost arătate figurile. Copiii s-au întors la rutina obișnuită de la clasă până la momentul în care a venit vremea somnului de prânz. Unii au fost încurajați să adoarmă, alții să rămână treji. La trezire, toți copiii au fost supuși fazei de recunoaștere întârziată. Apoi au plecat acasă și au dormit peste noapte.
- CITEȘTE ȘI: Copiii noştri şi secretele somnului
Rezultatele studiului: copiii au nevoie de somnul de prânz pentru memorie
Cercetătorii au descoperit că micuții și-au amintit cu 10% mai mult din ceea ce li se arătase anterior în urma somnului de prânz față de cei care au fost ținuți treji. În mod semnificativ, performanța la test a rămas similară în dimineața următoare, arătând că somnul de prânz a fost factorul care a consolidat amintirile.
Cercetătorii au examinat apoi dacă beneficiile somnului de prânz diferă între copiii care în mod normal dorm la prânz și cei care nu. Cele mai bune efecte le obțin cei care dorm în fiecare zi la prânz, au concluzionat cercetătorii. Acest rezultat sugerează că anumiți copii ar putea avea o nevoie mai mare de somn la prânz.
„Acest studiu ne arată că somnul de prânz este foarte important la această vârstă”, a spus Spencer pentru PsyPost. „Susține memoria și procesarea emoțională, iar aceste funcții nu pot fi compensate de somnul de noapte. Majoritatea copiilor au nevoie atât de somnul de prânz, cât și de somnul de noapte. Iar atunci când sar peste somnul de prânz, memoria și reactivitatea emoțională pot fi compromise.”
Efectul somn de prânz + somn de noapte
Imediat după somn, cercetătorii au observat un efect de deteriorare a memoriei. A fost ca și cum somnul de prânz ar destabiliza procesul de memorare. Deși somnul de prânz părea inițial să destabilizeze memoria emoțională pe termen scurt, cercetările au arătat că această „destabilizare” poate duce la stabilitatea memoriei pe termen lung și la o consolidare mai bună. Descoperirile studiului oferă informații valoroase asupra modului în care somnul de prânz și somnul de noapte ajută în formarea și procesarea memoriei emoționale.
Știința confirmă importanța somnului la copii
Știam că în timpul somnului corpul copiilor noștri se repară, asimilează și crește. Somnul este crucial pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului. Studiul despre care vorbim ne arată că privarea de somn, mai ales la copii, ne poate amenința capacitatea de a învăța prin punerea în pericol a procesului de formare a memoriei. Când ratează un somn de prânz, un copil nu poate recupera acest beneficiu doar cu somnul de noapte.
Un alt studiu, publicat în revista Oxford Academia, „Sleep”, a descoperit că lipsa unui somn de calitate are efect direct asupra performanței academice. Chiar și în rândul copiilor fără probleme de comportament sau dificultăți academice. Iar un studiu publicat în Sleep Medicine a constatat că somnul de prîânz la copiii de vârstă școlară sănătoși au fost „asociate cu o mai bună performanță a măsurilor de raționament perceptual și a IQ-ului general.”
Dacă ți-a plăcut acest articol despre somnul de prânz la copii, te-ar putea interesa să citești și despre:
- Cât ar trebui să doarmă un copil?
- Ce trebuie să știi despre somnul bebelușului tău în primul an de viață
- Regresia somnului. Tot ce trebuie sa stii și vârstele la care apare