Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 40

Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 40 de viață. Copilul înțelege acum instrucțiunile simple, deși e posibil să nu-ți dea atenție când îi spui „nu”. Trebuie să faci în așa fel încât cuvântul să capete oarecare greutate dacă vrei să impui niște limite. Chiar dacă micuțul nu ține minte totul, nu e prea devreme să începi să-l înveți ce e bine și ce e rău, ce e sigur și ce e nesigur.

Aici intervine rațiunea. De exemplu, nu ești un părinte rău dacă nu-l lași să mănânce încă o brioșă, ci ai grijă de sănătatea lui. Dacă trage pisica de coadă, îndepărtează-i mânuța, uită-te în ochii lui și spune-i ferm „Nu face așa, pentru că o doare!” Apoi, ia-i mânuța și mângâie ușor cu ea blana animalului.

La 40 de săptămâni dorința bebelușului de a explora este mai puternică decât dorința de a ține cont de avertismentele tale, așa că depinde doar de tine să-l înveți și să-l protejezi. Ceea ce pare sfidare din partea lui, este de fapt doar curiozitate.

Este vârsta la care cei mai mulți bebeluși se joacă cu frații sau surorile lor sau chiar singuri, dar sunt mai puțin încântați de compania altui bebeluș. Ar fi bine să-l ajuți să se joace și cu alți copii, pentru că în acest fel își dezvoltă abilitățile de socializare. Ține însă cont că, la această vârstă, copilul e prea mic ca să-și facă prieteni.

Gândește-te că „sesiunile” de joacă împreună cu alți copii îl ajută să clădească fundația interacțiunii cu semenii și, datorită noilor companioni, poate descoperi noi jocuri. Bonus: poți avea ajutor și sprijin de la părinții celorlalți copii de la locul de joacă.

Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 40. Cum e influențată viața ta: Echilibrul între serviciu și familie

Este dificil să faci față carierei și creșterii unui copil mic, mai ales când compania nu e chiar prietenoasă cu problemele familiale. Chiar și așa, poți negocia cu angajatorul să-ți creeze un program de lucru flexibil. Pentru început, întreabă colegii care sunt părinți dacă lor li s-a facilitat un program de muncă flexibil și dacă pot lucra uneori de acasă. Dacă nu au beneficiat de facilități, atunci fii pregătită să negociezi în nume propriu, subliniind faptul că excelezi în meseria ta și că-ți poți face treaba foarte bine chiar dacă nu vii în fiecare zi la birou.

Apoi, gândește-te cum poți eficientiza timpul atunci când ești la serviciu în așa fel încât că faci totul fără să stai peste program. Ca alternativă, e preferabil să mergi la birou mai devreme, când sunt mai puține distrageri, decât să stai peste program. Poți lucra în timpul pauzei de masă și să elimini cât mai multe activități personale în timpul programului de lucru.

Asigură-te că ții evidența realizărilor tale și înștiințează-ți șefii periodic, ca să știe că poți echilibra serviciul cu viața de familie.

Dezvoltarea bebelușului. Săptămâna 40. Află mai multe despre temperamentul bebelușului

Ce înseamnă temperament?

Felul în care vede și reacționează copilul la mediul în care trăiește reprezintă temperamentul său. Aici sunt incluse felul în care doarme, mănâncă, socializează și se integrează, cum răspunde la mângâieri și alți factori. Unii bebeluși sunt vioi, alții sunt mai sensibili și se adaptează mai greu anumitor situații, în timp ce alții sunt foarte temperamentali. Experții consideră că omul se naște cu un anumit temperament și că acesta nu este influențat de factorii de mediu.

Poți prezice care va fi personalitatea copilului în funcție de temperament?

Până într-un anumit punct se pot face anumite presupuneri legate de tipul pe care îl va avea copilul în funcție de temperamentul său. Încă de la 3-4 luni începi întrevezi ce temperament are. La 10 luni, personalitatea lui este mai bine definită și tu îți poți da seama cum va fi atunci când va mai crește observându-i reacțiile, acțiunile și dispozițiile în diferite situații. Caută modele și nu un anumit comportament. Copilul poate acționa într-un anume fel din cauza unui factor temporar sau a trecerii printr-un stadiu de dezvoltare, așa că nu te grăbi să tragi concluzii despre personalitatea lui.

Poți face ceva în legătură cu temperamentul lui?

Dacă te îngrijorează ceva anume sau vrei să-l ajuți e important să fii înțelegătoare și să nu-l judeci. Nu-l eticheta și nu-l critica nici în public, nici în particular, pentru că-l vei face să creadă că este slab sau „defect”. E mai bine să empatizezi cu el și să-l încurajezi atunci când se poartă corespunzător. Trebuie însă să accepți că nu-i poți schimba cu adevărat tendințele comportamentale, ci doar îl poți ajuta și învăța să se controleze.

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video