Garderoba bio a bebeluşului tău (P)

Raluca Dumitrică
Garderoba bio haine organice copii si bebelusi Pipioz.ro / Totul despre mame
Un body din bumbac organic este o alegere foarte buna
Garderoba bio haine organice copii si bebelusi Pipioz.ro / Totul despre mame
Un body din bumbac organic este o alegere foarte buna

Lista obiectelor de bază care n-ar trebui să lipsească din dulapul bebeluşului tău!

Frenezia care te cuprinde în preajma sosirii pe lume a bebeluşului te poate determina cu uşurinţă să te năpusteşti asupra magazinelor cu haine pentru copii, ca să cumperi strictul necesar. De cele mai multe ori, însă, acest necesar este prost gestionat, iar la finalul şedinţei (sau al şedinţelor) de shopping te trezeşti cu zeci de sacoşe pline de lucruri frumoase, dar nu neapărat utile, şi care, însumate, te costă o mică avere. Pentru că dictonul „mai bine puţin, dar de calitate” se aplică şi în cazul garderobei bebeluşului, iată în ce obiecte de îmbrăcăminte ar trebui să investeşti atunci când devii mamă!

Hainele care intră direct în contact cu pielea trebuie să fie de cea mai bună calitate!

Printre primele lucruri de care are nevoie un bebeluş se numără body-urile şi salopetele cu picior, care pot fi folosite atât ca pijama, cât şi ca ţinută de joacă. Deoarece aceste articole din garderobă intră în contact direct cu pielea delicată a celui mic, ele trebuie să fie obligatoriu din fibre naturale, în mod special din bumbac de cea mai bună calitate, netratat şi nealbit cu clor, colorat cu vopsea netoxică, pe bază de apă. Aceste cerinţe nu sunt un moft, ci vin ca urmare a faptului că pielea unui bebeluş este atât de permeabilă şi de sensibilă, încât orice substanţă chimică poate fi extrem de agresivă pentru ea şi îi poate provoca o serie de neplăceri. (Printre aceste neplăceri se numără alergiile, pielea iritată sau dermatita atopică.)
Tot în categoria obiectelor de îmbrăcăminte care intră în contact cu pielea se numără ciorapii şi şosetele, iar materialul din care trebuie să fie confecţionate acestea nu face excepţie de la regulile de mai sus.

Bebe merge la plimbare? Nu renunţa la hainele din materiale bune!

Pantalonii şi bluzele cu care îmbraci bebeluşul pentru a-l scoate la o ieşire în oraş sau în parc nu trebuie să facă nici ele rabat de la calitate. Dacă cel mic are deja câteva luni sau a început să meargă de-a buşilea, fiind din ce în ce mai mobil, atunci nişte haine realizate din fibre flexibile şi moi ar trebui să fie cea mai potrivită opţiune. Un pantalon rigid se poate transforma într-un real impediment pentru cel mic, care nu va putea să-şi testeze noile capacităţi motrice şi care poate manifesta o stare de nervozitate şi de neputinţă într-o situaţie de acest gen. Da, da, este foare posibil ca bebe să plângă nu pentru că îi este foame sau pentru că are scutecul plin, ci pentru că se simte încorsetat în nişte haine foarte băţoase şi aspre, ce-i provoacă un real disconfort!

Cum alegem păturica ideală pentru cel mic?

Foarte mulţi copii adorm înveliţi într-o păturică preferată, care de multe ori miroase a mami şi a lapte. Păturica este de multe ori folosită şi afară, la plimbarea zilnică, aşa că este un obiect indispensabil pentru bebeluş. Deoarece timpul pe care bebe îl petrece în compania păturicii celei dragi este destul de mare, ar fi bine să acorzi mare atenţie materialului din care este fabricată (ideal este să fie din fibre organice şi să ții cont de detalii – o cusătură prost realizată sau cu aţă sintetică sau chiar plastifiată, tip gută, are toate şansele să îl deranjeze pe cel mic). Există şi paturici multifuncţionale, care au un capăt în formă de glugă şi care se dovedesc a fi foarte utile după baia de seară a bebeluşului.

Petrecerile nu înseamnă să cobori ştacheta

Până să ajungă cel mic să te refuze politicos atunci când îi propui cine ştie ce ţinută pentru a onora o invitaţie la o petrecere, ai la dispoziţie tot felul de haine cu care să-l îmbraci pentru ocazia respectivă. Rochiile, pantalonii, jachetele, tricourile sau pulovăraşele cu aer festiv pot fi şi ele realizate din cele mai bune materiale textile, care au la bază fibrele naturale, sănătatea posesorilor şi grija pentru mediu. Vei fi surprinsă să vezi că şi hainele bio au design atrăgător şi sunt în pas cu moda, chiar dacă au rămas fidele folosirii materiei prime pe care o foloseau şi stră-stră-străbunicii noştri.
De aceea, te poţi îndrepta cu încredere către hainele organice, care au un raport fantastic calitate-preţ. Aceste produse bio excelente, prietenoase cu pielea copilului tău şi care rezistă excelent la viaţa complicată de bebeluş, au, totodată, toate şansele să ajungă şi la următorul copil din familie. Investiţia se va dovedi, astfel, nu numai economică, ci şi emoţională!

Magazinul online Pipioz ne pune la dispoziție haine organice pentru copii şi bebeluşi, integrate perfect în conceptul de eco-friendly, prietenoase cu copiii noştri şi cu sănătatea lor!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa