Cum îngrijim fundulețul bebelușului

Alexandra Ion

    Fundulețul bebelușului este unul din cele mai delicate locuri. În consecință, am adunat cele mai bune sfaturi pentru îngrijirea fundulețului la bebeluși.

    Toate aceste informații trebuie luate în calcul și respectate pentru că pielea bebelușului este complet nepregătită pentru mediul extrauterin la momentul nașterii, iar buna ei îngrijire, în general, și a fundulețului, în special, este garanția unui început bun.

    Puțini părinți știu că, la naștere, pielea bebelușului are un pH neutru, ceea ce o face foarte vulnerabilă la agresiunile din mediu, mai ales la infecții cutanate de tot felul, iar fundulețul este locul cel mai expus.

    Citește și: Igiena bebelușului.

    Un alt amănunt care obligă la o atenție specială acordată pielii bebelușului (sau, mai bine zis, pielii copilului până la vârsta de un an și cu atenție maximă până la trei ani) este faptul că nou-născutul este complet lipsit de secreții naturale ale pielii până la 4-6 luni, ceea ce poate provoca uscăciunea extremă a tegumentelor și vulnerabilitate față de agenții patogeni din mediu dacă pielea nu este hidratată și protejată în permanentă.

    Cele mai bune soluții emoliente sunt cele naturale.

    Uleiul de măsline este mereu prima alegere și cea mai bună, pentru că grăsimile sunt practic identice cu cele din pielea umană – sunt nealergene și perfect tolerate de pielea bebelușului, din prima zi de viață și ideal pentru îngrijirea fundulețului. Tratează pielea fundulețului, de fiecare dată înainte de a pune un scutec curat, dar și după baie.

    Iritaţia de scutec poate apărea la orice vârstă, atâta vreme cât copilul folosește scutece.

    E foarte neplăcut pentru bebeluș, cu cât acesta este mai mic, dar aproape toți se confruntă cu iritația de scutec, la un moment dat.

    Le poți evita dacă vei schimba scutecul de fiecare dată când este nevoie. Un scutec plin de urină și materii fecale este locul perfect pentru dezvoltarea agenților patogeni care pot afecta inclusiv tractul urinar  nu doar pielea. În plus, un scutec plin este neplăcut și greu de suportat de bebeluș.

    Nu strânge scutecul prea tare. De cele mai multe ori bebe poarta o bluză care se închide între picioare și care susține scutecul. Degetul tău trebuie să încapă fără probleme între burtica copilului și scutec.

    Fără scutec! Copilul mic trebuie să stea fără scutec cel puțin o oră pe zi. Folosește scutece care se asază pe pat (aleze) și lasă-l pe bebe cu fundulețul gol! Este o bună cale de prevenire a iritațiilor de scutec și una din regulile de bază pentru îngrijirea fundulețului. Chiar și iritațiile se vor vindeca repede și bine dacă bebe stă în fundulețul gol!

    Nu folosi servețele umede. Sunt neplăcute pentru copil, ustură deseori, favorizeaza iritația de scutec, usucă pielea și pot provoca reacții alergice. În primele luni de viață, bebe trebuie spălat la funduleț de fiecare dată când îi este schimbat scutecul.

    Citește și: Alternativă pentru șervețelele umede din comerț

    Folosește săpun natural sau din categoria celor destinate copiilor, cât mai pure și mai puțin agresive. Clătește-l și șterge-l bine apoi unge-l cu ulei de măsline, ori o cremă naturală preparată pe bază de ceară naturală de albine, extract de mușețel, uleiuri esenţiale de muşeţel, gălbenele sau cătină.

    Nu folosi pudră. Nu-i deloc utilă, deși generații la rând au folosit acest tip de produs. Este nerecomandată în mod expres de asociațiile respectabile de pediatrie.

    Nu folosi creme cu antibiotic pentru tratarea iritațiilor și niciodată cantități mari de creme sau uleiuri, chiar dacă sunt naturale.

    Nu folosi săpunuri antibacteriene, săpunuri clasice și niciodată săpun lichid pentru îngrijirea fundulețului. Nu folosi deodorante sau parfumuri, nici măcar pe cele ”pentru copii”. Acestea au un înalt potenţial alergen și pot produce iritații foarte severe și greu de tratat.

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa