Cele mai utile produse pentru copii, mai aproape de părinți (P)

Raluca Dumitrică
produse-pentru-copii-totul-despre-mame

Aceste produse pentru copii sunt nu doar utile, ci și foarte simpatice!

„Sunteţi nişte norocoase!” este una dintre cele mai des auzite replici venite din partea mamelor şi bunicilor noastre. Şi cam au dreptate. Nu doar pentru că suntem mame, ci şi pentru că suntem mame azi, într-o perioadă în care provocările zilnice ale vieţii de părinte sunt muuuult ajutate de descoperirile vremii în materie de puericultură. Eu sunt una dintre mamele care au cam profitat de toate aceste descoperiri şi care au mulţumit zi de zi, în gând sau cu voce tare, celor care au venit cu aceste extraordinare idei şi le-au şi materializat în produse pentru copii. Iată doar câteva dintre cele mai utile lucruri destinate copiilor de vârstă mică, pe care le-am folosit şi care şi-au dovedit din plin utilitatea!

Căruciorul

Căruciorul este unul dintre primele lucrurile la achiziția căruia se gândesc părinții atunci când vine vorba de produse pentru copii, iar la calitățile obligatorii ale acestuia se înscriu rapiditatea sa, spațiul pe care îl oferă și ușurința manevrat. E inutil să spun că pentru mamele urbane un astfel de cărucior care sa le întrunească pe toate este nu bun, ci foaaaarte bun. Dacă mai are și niște roţi pivotante, care fac ca slalomul printre borduri, maşini şi gropi să fie mult uşurat, și un sistem de pliere facil, e și mai bine!

La Carrefour găsim multe produse pentru copii de acest fel. Căruciorul de sport Fiesta, de la Bertoni, e recomandat pentru copiii cu vârsta între 6 luni – 3 ani, fiind alegerea ideală pentru părinţii interesaţi de maxim de flexibilitate şi manevrabilitate. E un model practic, simplu de utilizat, cu cadru uşor și pliere tip umbrelă. Acest model are spătar reglabil în 5 poziţii, copertină ajustabilă cu vizieră transparentă ce permite supravegherea bebeluşului, dar şi cu fermoar pentru prelungire, acoperind partea sport în totalitate – ideal de utilizat în timpul somnului bebeluşului.

Cu o greutate de 8 kg, căruciorul are mânere ergonomice, suport pentru picioare reglabil, roţi frontale duble pivotante, coş pentru cumpărături, centuri de siguranţă cu prindere în 5 puncte, bară frontală detașabilă. Opţional, căruciorul are ca accesorii o umbrelă, o husă de ploaie şi o plasă contra ţânţarilor.

Căruciorul Star, de la Lorelli Classic, e recomandat pentru copiii cu vârsta între 6 luni – 3 ani. E un model practic, simplu de utilizat, cu cadru uşor și pliere tip carte, iar prețul său este de 250 de lei. Acest model are spătar reglabil în multiple poziţii de înclinare, copertină reglabilă cu protecție solară și vizieră transparentă. Cu o greutate de 7 kg, căruciorul are suport pentru picioare reglabil, roţi frontale pivotante, roti spate fixe, coş pentru bagaje, centuri de siguranţă cu prindere în 5 puncte, tăviță frontală compartimentată.

Căruciorul Trek, de la Lorelli Classic, e recomandat pentru grupa de vârstă 6 luni – 3 ani, fiind un model de numai 6 kilograme, ce se pliază tip umbrelă. El are spătar reglabil în 2 poziţii, mânere ergonomice pentru confortul părintelui, copertină reglabilă cu protecţie împotriva razelor solare şi cu fermoar pentru prelungire. Bara de protecţie frontală e detaşabilă, iar centurile de siguranţă cu prindere în 5 puncte au pernuţe de protecţie pentru umeri. Căruciorul costă 200 de lei, are coş pentru bagaje, roţi frontale duble, pivotante sau fixe, roţi din spate duble, cu sistem de frânare, şi suport pentru picioare.

Căruciorul Foxy Set, cu coşuleţ auto inclus, de la Lorelli Classic, e recomandat pentru 0 luni – 3 ani și costă 550 de lei. Setul conţine un cărucior sport, un coşuleţ auto, o geantă pentru mama şi o acoperitoare pentru picioare. Căruciorul sport se pliază cu o singură mână, ocupă spaţiu redus de depozitare, are spătar reglabil în 3 poziţii diferite de înclinare, iar copertina ajustabilă dispune de protecţie reglabilă împotriva vântului, fiind prevăzută şi cu viziera transparentă si fermoar pentru prelungire.

Coşuleţul auto se adresează nou născuţilor cu greutatea până la 13 kg şi cu înălţimea de până la 66 cm şi se montează peste partea sport a căruciorului. El se fixează în orice automobil cu centurile proprii de siguranţă ale acestuia, cu spatele la direcţia de mers, pe locurile din spate ce nu sunt prevăzute cu airbag-uri. Poate fi folosit şi ca balansoar sau poate fi utilizat în poziţie fixă. Geanta de accesorii e prevăzută cu salteluţă de înfăşat şi are un spaţiu interior și exterior generos, echipat cu buzunare pentru o organizare cât mai bună.

Scaunul de masă

Cu scaunul de masă am multe poveşti, toate drăgălaşe foc! În scaunul de masă am început diversificarea cu cele două fete mai mari şi autodiversificarea cu mezina noastră, şi tot scaunul de masă ne-a permis să stăm cu toţii, la prânzuri şi cine în familie, unde faptul că am fost împreună a fost cel mai mare câştig. În plus, scaunul de masă m-a salvat din multe situaţii de urgenţă în care bebe trebuia să rămână pentru câteva clipe singur, dar şi sigur!

Dacă vreți și voi să cumpărați un scaun de masă, puteți sa vă îndreptați atenția către scaunul de masă Candy de la Lorelli Classic, care are o culoare roz şi o simpatică pisicuţă în interiorul spătarului. Cu el, sunt toate șansele ca mesele celui mic să fie unele dintre cele mai plăcute momente ale zilei. Scaunul are sistem de pliere-depliere rapidă, e prevăzut cu un compartiment pentru sticlă şi pahar și costă 170 de lei, fiind o alegere excelenta din punct de vedere al raportului calitate-preţ la această categorie de produse pentru copii.

Scaunul de alimentaţie multifuncţional Woody, la 190 de lei, de la Lorelli Classic, este recomandat pentru 6 luni – 3 ani, fiind alegerea ideală pentru părinţii interesaţi de o utilizare îndelungată şi sigură a produsului. Este un model practic fabricat din lemn foarte uşor şi e simplu de utilizat. Are marginile rotunjite pentru a proteja copilul de răni, şezutul şi spătarul sunt capitonate cu material impermeabil, moale şi confortabil, în diferite imprimeuri vesele, măsuţa din lemn e rotunjită la colţuri, şi poate fi asamblat în două variante: scaun de alimentaţie şi scaun şi măsuţă.

Scaunul de maşină

Scaunul de mașină e una dintre cele mai importante achiziții pentru un părinte, când ne gândim la produse pentru copii. El trebuie sa fie nou, omologat și de calitate, pentru că siguranţa copilului este pe primul loc. Atunci când călătoreşti cu maşina, chiar dacă pe distanţe scurte şi foarte scurte, scaunul de maşină e obligatoriu. Şi nu pentru că legislaţia în vigoare ne impune acest lucru, ci mai ales pentru că vrem cu toţii să avem o călătorie plăcută şi sigură, în care toată lumea să ajungă teafără la destinaţie.

Scaunul auto Concord, de la Bertoni, este recomandat pentru grupa de vârstă 0/1, e dotat cu suport moale pentru spate şi cap, ce oferă confort sporit copilului în timpul transportului, dar şi cu cotiere. Tapiţeria e confecţionată dintr-un material moale şi plăcut la atingere, ce lasă pielea bebeluşului să respire, iar spătarul este ajustabil în 5 poziţii, oferind bebeluşului o poziţie de somn foarte confortabilă. Are centuri de siguranţă multiple cu prindere în 5 puncte şi centuri de siguranţă reglabile pe înălţime în 3 poziţii. Pernele moi ataşate pe centurile de siguranţă protejează bebeluşul de presiunea prea puternică atunci când maşină frânează, dar protejează şi împotriva iritațiilor ce pot apărea mai ales vara, din cauza căldurii. Acest produs costă 280 de lei și este produs în conformitate cu standardul european de siguranţă ECE R44/04, asigurând maximum de siguranţă şi confort pentru copil.

Scaunul Jupiter + SPS, de la Lorelli Premium, e un scaun recomandat pentru grupa 0/1/2. Călătoria bebeluşului va fi plăcută şi confortabilă graţie acestui scaun dotat cu protecţie superioară în caz de impact lateral – SPS (Side Protection System). Întreg scaunul este reglabil, având 3 poziţii diferite de înclinare, de la poziţia de călătorie la cea de somn. Scaunul auto e dotat cu un reductor special poziţionat sub baza (şezut), ce ajută la obţinerea unui grad mare de înclinare atunci când e folosită poziţia de somn pentru grupa 0. Are centuri de siguranţă multiple cu prindere în 5 puncte şi reglabile pe înălţime în 4 poziţii. Acesta costă 410 lei și e produs în conformitate cu standardul european de siguranţă ECE R44/04.

Scaunul auto Disney, cu licenţă, 250 de lei, are personajele din Star Wars pe el, ceea ce îl face foarte potrivit pentru copilaşii mai mari. Articolul este disponibil în mai multe variante, cu Mickey, Minnie sau Cars.

Nu în ultimul rand, înălțătorul auto Teddy de la Lorelli Classic are un imprimeu super simpatic şi combină perfect siguranţă oferită de un scaun auto şi confortul necesar copilului în timpul călătoriei. Înălțătorul costă 60 de lei, e recomandat pentru grupa 2/3 de vârstă și se fixează în orice autovehicul dotat cu centuri de siguranţă cu prindere în trei puncte, numai pe locurile din spate.

Mai multe detalii despre aceste produse, dar și despre altele la fel de interesante, pot fi obținute accesând catalogul Carrefour de puericultură. Spor la cumpărături!

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa