Să fii părinte este una dintre cele mai grele meserii din lume, nu-i așa?! Și una fără pauză, fără „weekend liber”, fără buton de reset. În plus, viața cu copii nu e doar frumoasă și amuzantă, ci și dezordonată, obositoare, uneori explozivă – mai ales când te lovești de provocările clasice: accese de furie, rivalitate între frați, dificultăți la școală, refuzuri, negocieri interminabile. În acest context, e foarte ușor să aluneci mereu într-un tipar care nu-ți place deloc: observi mai ales ce nu e bine, corectezi constant, „nu așa!”, „iar ai făcut asta!”, „ți-am spus de o mie de ori!”. Ești un părinte bun, știi metodele „ca la carte”, știi că greșești. Și repeți tiparul nu pentru că nu-ți iubești copilul, ci pentru că, pur și simplu, ești în alertă. Vrei să-l crești bine, să-l îndrepți, să-l educi, să previi. Doar că, în toată această alergare, uneori uiți ceva esențial: relația dintre voi.
Jurnaliștii de la Parents.com au vorbit cu specialiști în sănătate mintală și parenting și au readus în atenție un principiu simplu, dar extrem de puternic: regula 5:1. Este o strategie care te ajută să schimbi balanța din casă: „să încarci” relația cu copilul prin cât mai multe interacțiuni pozitive, astfel încât corectările și limitele – inevitabile, desigur – să nu devină fundalul permanent al copilăriei sale.
Ce este regula 5:1 în parenting?
Regula 5:1 își are originea în cercetările psihologului John Gottman, PhD, explică Carla C. Allan, psiholog clinician și șeful diviziei de psihologie de la Phoenix Children’s. În studiile sale despre cupluri, Gottman a descoperit că relațiile care rezistă în timp au aproximativ cinci interacțiuni pozitive la fiecare interacțiune negativă. Deși principiul a fost analizat inițial în relațiile de cuplu, el se aplică la fel de bine și în relația părinte–copil. Copiii se dezvoltă mult mai bine atunci când căldura, încurajarea și conexiunea depășesc cu mult critica și pedeapsa, spune Dr. Allan.
„E util să ne gândim la relația cu copiii ca la un cont bancar”, adaugă Nina Kaiser, psiholog și fondatoare a PRACTICE San Francisco, citată de Parents.com. „Avem nevoie de depuneri constante, pentru a menține o conexiune puternică, ca să avem «fonduri» atunci când trebuie să facem retrageri sub formă de corectări.” „Cu toții funcționăm mai bine când ne simțim conectați și apreciați de oamenii care au autoritate asupra noastră. Asta e valabil pentru adulți și e la fel de valabil pentru copii”, continuă ea.
Cum aplici regula 5:1
Pentru majoritatea părinților, aplicarea regulii 5:1 înseamnă un efort intenționat de a introduce în viața de zi cu zi mai multe laude, feedback pozitiv și oportunități de conectare autentică, spune Dr. Kaiser: „Ne vine atât de ușor să vedem și să comentăm ce nu merge, ce trebuie schimbat sau corectat… și mult mai greu să observăm ce merge bine și ce fac copiii corect”, explică ea.
Ca să implementezi regula 5:1:
- încearcă să observi mai des lucrurile pe care copilul tău le face bine,
- remarcă în mod direct comportamentele pozitive,
- pune intenționat „lumina” pe ce e bun, înainte să corectezi ce e greu.
De exemplu, dacă în ultima vreme ai corectat mult modul în care interacționează frații între ei, Dr. Kaiser sugerează să comentezi (să evaluezi pozitiv) și momentele în care se înțeleg bine sau se joacă frumos împreună: „Părinții nu trebuie să țină o evidență matematică”, adaugă Dr. Allan. „Mai important este să fii conștient(ă) de calitatea atenției pe care o oferi copilului”.
Aceasta explică faptul că avem, în mod natural, o tendință spre negativitate: creierul observă mai repede problemele, riscurile, amenințările decât evenimentele pozitive. Tocmai de aceea, părinții au de câștigat dacă își dezvoltă auto-observarea și se antrenează intenționat, pentru ca interacțiunile pozitive să nu fie anulate de corectări. La început poate părea ciudat, artificial sau chiar „caraghios”, dar beneficiile sunt reale și consistente pe termen lung.
Cum îți poate îmbunătăți regula 5:1 relația cu copilul tău
Când majoritatea interacțiunilor sunt pozitive, copilul se simte în siguranță și susținut, spune Dr. Allan. Iar aceasta este baza pentru dezvoltare și învățare: „O relație puternică și caldă reduce și nevoia copilului de a face crize ca să primească atenție”, adaugă ea. „Atunci când atenția este oferită constant, fără condiții, comportamentul are șanse mai mici să escaladeze în încercarea de a fi observat.”
Interacțiunile de zi cu zi influențează profund cât de dispus este copilul să coopereze, spune Dr. Allan. Dacă tu îți construiești parentingul mai ales prin interacțiuni negative, copilul poate ajunge să facă crize, să se ascundă, să fie viclean sau să piardă încrederea în tine – iar tu îți poți pierde credibilitatea în ochii lui.
„Relația este cel mai puternic instrument pe care îl avem cu copiii”, spune Olivia Bergeron, psihoterapeut, coach parental și fondatoare Mommy Groove Therapy & Parent Coaching. „Dacă părinții și copiii au o relație conectată, copiii sunt mult mai dispuși să urmeze ghidajul părinților. Învață să aibă încredere. Nu mai suntem în tabere diferite. Iar asta face parentingul mult mai ușor, reducând luptele de putere și conflictele”.
Copiii crescuți într-un climat în care regula 5:1 este practicată învață, în timp, să facă ceea ce e bine chiar și atunci când nimeni nu îi vede, adaugă Bergeron. „Sunt motivați din interior să facă ce e corect, pentru că nu sunt conduși de factori externi, cum ar fi frica de pedeapsă sau de dezaprobare”.
- CITEȘTE ȘI: Ajută-ți copilul să-și clădească stima de sine!
Cum influențează regula 5:1 stima de sine a copilului
Regula 5:1 se asigură că persoana cu cea mai mare influență emoțională asupra copilului (părintele) exprimă, în principal, gânduri și mesaje pozitive despre el, spune psihoterapeuta Olivia Bergeron. „Aceste mesaje se internalizează și devin vocea lui interioară. Dacă vocea aceea e empatică și constantă, copiii își dezvoltă reziliența și trec mai ușor peste greșelile inevitabile.”
În plus, copilul ajunge să simtă că este iubit necondiționat pentru cine este, nu doar pentru ce face. În schimb, dacă vocea interioară devine aspră și critică, chiar și greșelile mici pot părea catastrofale, iar copilul poate ajunge să creadă că acele „eșecuri” sunt încă o dovadă că nu este demn de iubire.
Cât de eficientă este regula 5:1? Funcționează la orice vârstă?
Potrivit lui Bergeron, principiul din spatele regulii 5:1 funcționează la orice vârstă, pentru că susține două lucruri esențiale: învățarea și conexiunea. Copiii mici învață că iubirea părinților nu depinde de comportament, ci este constantă. Copiii de vârstă școlară învață că valoarea lor nu stă în note sau performanțe, ci în cine sunt ca oameni, prieteni și membri ai familiei. Adolescenții învață, chiar și atunci când experimentează și influența grupului devine tot mai puternică, că părinții sunt de partea lor – iar efectul rămâne la fel de important.
Psihoterapeuta subliniază și un alt lucru important: aplicarea regulii 5:1 nu înseamnă parenting permisiv, fără limite și reguli: „Din contră: raportul 5:1 pregătește terenul pentru cooperare atunci când pui limite”. De asemenea, e important de reținut că regula 5:1 nu este o știință rigidă, adaugă Dr. Allan, ci mai degrabă o reamintire că balanța trebuie înclinată spre căldură. Și, bineînțeles, se adaptează pe măsură ce copilul crește.
„Copiii mici pot răspunde bine la aprecieri entuziaste și vizibile”, spune Dr. Allan, „în timp ce adolescenții preferă de multe ori o apreciere discretă, sinceră, legată de efort sau competență. Principiul rămâne același, dar modul în care îl exprimi trebuie să evolueze, pentru a se potrivi nevoilor de dezvoltare și dorinței lor de autonomie”.
















