Elena este mama a doi băieți, iar al treilea, tot băiat, este așteptat în câteva săptămâni. O familie cu trei copii? Mai rar în timpurile acestea… Cum și-au liniștit cei doi părinți temerile și de unde și-au luat curajul de a întemeia o familie mare?
Experiența trăită la un spital mare din București a fost punctul de cotitură în viața acestei familii. Cu câteva luni înainte de a rămâne însărcinată pentru prima dată, Elena a ajuns cu ambulanța la Urgențe, unde a așteptat ore întregi un diagnostic care nu venea. „Și atunci, după multe ore pierdute în așteptare, deși era evident că trebuia să intru de urgență în operație, am ales să plec pe propria răspundere la un spital Regina Maria, deși starea mea era critică”, povestește Elena. Aceasta a fost întâmplarea care a avut ca rezultat toate deciziile luate ulterior de Elena și de soțul ei. Inclusiv cea legată de locul unde își va aduce pe lume copiii. „Frica de a trece prin aceeași experiență neplăcută a fost copleșitoare. Nu voiam să mai experimentez așa ceva, nici eu, nici nou-născutul. Ne găsisem confortul și siguranța în îngrijirea oferită acolo.”

„Cum ar fi să avem trei copii?”
A rămas aproape de cadrele medicale de la Regina Maria, iar când a venit vremea să nască, a ales maternitatea Regina Maria. Prima naștere a fost în noiembrie 2019, cea de-a doua în iunie 2022, iar a treia va fi în mai 2024. Toate sarcinile au fost monitorizate de dr. Alina Dușmanu. „Încrederea și profesionalismul doamnei doctor, plus faptul că timpul meu este limitat și nu îl pot pierde prin spitale, iar programările mă scutesc de acest aspect, au fost motivele pentru care am ales aceeași maternitate. Este ca în domeniul auto: dacă ai găsit un service bun, vei merge mereu acolo. Personalul empatic care mi-a oferit răspunsurile la toate întrebările pe care le aveam și vizitele regulate ale medicilor și asistentelor m-au făcut să mă simt în permanență în siguranță”, spune Elena.
„Nu am planificat numărul de copiii pe care să-i avem. Dar când după prima și a doua naștere au apărut întrebările «Nu mai faceți unul?», eu și soțul nu am zis niciodată nu. Ba chiar glumeam pe tema «Cum ar fi să avem trei copiii?!»”
„Dacă nu aș fi făcut un curs de puericultură, cred că eram pierdută…”

Deși decizia de a avea mai mulți copii nu a fost planificată în detaliu, a fost asumată cu încredere și optimism. Optimism pe care și l-au luat și dintr-un curs de puericultură – ABC-ul părinților – pe care l-au urmat amândoi, și ea, și soțul ei, înainte de prima naștere. „Am notat, am pus întrebări. Nu mai avusesem contact cu un bebeluș de mult timp, eram prima din grupul de prieteni care urma să aibă un copil, așa că am pus mare preț pe toată informația prezentată. Dacă nu aș fi făcut acest curs de puericultură, cred că eram pierdută. Acasă am urmat cu sfințenie informațiile multe luni: rutina de după băița de seara, îngrijirea buricului, masajul etc. Așa, am avut mai multă încredere că fac ce trebuie și că nu înot într-o mare de informații de la mama, vecina, colega.”
A început să se informeze din diverse surse abia după naștere și în momentul în care a avut probleme punctuale: alăptare, program de somn, diversificare. Spune că o ajută să urmărească în online mame cu mai mult de doi copii, care împărtășesc frânturi din viața lor de zi cu zi. Știe că nu tot ce e pe net e real, dar filtrează și își ia inspirația de care are nevoie. „Nu există o variantă sigură și câștigătoare. Ideea este să îmbrățișezi perioada maternității, să îți urmezi instinctul, să alegi un medic de familie/pediatru bun, chiar și o prietenă mămică cu care să te simți confortabil să împărtășești greutățile cu care te confrunți, să nu pui presiune pe tine și să nu ai așteptări, în general.” O fi aceasta rețeta pentru liniștea părinților? În cazul Elenei, a fost!

„Experiența de până acum cu cei doi copii ne-a dat încredere că putem face față și acestei provocări, deși nu poți anticipa mai nimic când vine vorba de copii, creșterea și educația lor. Poate că numărul redus de nopți albe de până acum ne-a dat curaj; vom vedea dacă menținem acest scor și de acum înainte”, spune Elena.
„Dacă e prea multă liniște în casă, sigur pun ceva la cale copiii”
Elena și soțul ei sunt ingineri și lucrează în domeniul auto. Se ocupă singuri de copii, iar în caz de urgențe intervin bunicii. Spune că nu sunt privilegiați financiar și nici nu au ajutoare la dispoziție, însă e convinsă că aceasta este provocarea generațiilor de după ´90, primele care își cresc singure copiii.
Băieții Elenei sunt firi diferite. Cel mare (4 ani și 4 luni) este echilibrat, uneori timid, un burete pentru orice informație nouă. Este pasionat de dinozauri, lego și mașini. Cel mic, de 1 an și 9 luni, e preocupat deocamdată să distrugă ce construiește fratele mai mare și să le pună părinților răbdarea la încercare. „La început, primul copil era dornic să mă ajute cu fratele mai mic, să îl plimbe, să îmi dea scutecele, să îl spele. Pe măsura ce fratele lui a crescut și a devenit interesat de jucării, m-am transformat în arbitru și manual de explicații despre împărțit, răbdare și respectat dorința celuilalt. Au momente când se joacă împreună și e liniște, dar dacă e liniște prea mult timp, e clar că trebuie să văd ce pun la cale”, povestește Elena.
„Apreciez cei 2 ani cu indemnizație 85% din venituri, dar apoi?”
Deși la a treia sarcină ar putea fi considerată „expert”, Elena recunoaște că e mai speriată decât la celelalte două. „Nimic nu te poate pregăti pentru ce urmează după ce naști și depinde de fiecare femeie cum se raportează la noua normalitate”, crede ea. În ciuda bucuriilor aduse de copii, știe că există și provocări. Gestionarea nevoilor unei familii în creștere, în absența unor ajutoare financiare sau logistice, poate fi copleșitoare: „Apreciez cei doi ani de concediul de maternitate cu indemnizație 85% din venituri, ceea ce nu se prea întâmplă în multe țări. Dar apoi? Sunt prea puține creșe de stat, iar cele private au taxe mari.” Atâta timp cât nu se rezolvă problema creșelor, precum și accesul rapid la servicii de sănătate de stat, natalitatea nu are cum să crească, crede Elena.
Am întrebat-o dacă are parte de ajutorul oamenilor din jurul ei și dacă simte că societatea apreciază curajul de a întemeia o familie mare. „Mi se acordă prioritate la magazine, când sunt însoțită de copii, dar nu în majoritatea timpului. Cumva, mulți uită ce înseamnă să ai un copil peste tot cu tine. Sau că ești efectiv nevoit să îl iei cu tine. Uneori, merg la controalele de sarcină cu băiatul cel mic, pentru că nu am altă variantă.” Mai spune că nu simte că societatea încurajează familiile cu mulți copii. Nu de puține ori i s-a întâmplat să fie întrebată: „Iar ești gravidă?”
”Parcă mă compătimeau. Sincer, m-au făcut să mă simt ca o femeie neștiutoare, care face copii pe bandă rulantă, așa cum se obișnuia în trecut sau chiar și acum, în unele medii defavorizate. E trist pe de o parte că, într-o țară cu o natalitate scăzută, avem această atitudine. În cazul nostru, așa cum am spus mai sus, a fost o decizie discutată, asumată.”
Tot ce își dorește este să crească oameni buni
În familia Elenei, mama e cea care își petrece cel mai mult timp cu copiii. Soțul are un job cu program de la 09:00 la 17:00 în cursul săptămânii. Băiatul cel mare merge la grădiniță, însă o săptămână în colectivitate este urmată de altele două- trei acasă, din cauza îmbolnăvirilor. Lucrurile merg însă bine acasă atâta timp cât există un program constant. Elena se îngrijește să aibă mereu mâncare gătită pentru toți, casa curată, iar copiii să petreacă timp în aer liber.
Copiii mei funcționează foarte bine după program. Așa reușesc să doarmă amândoi la prânz două, trei ore, iar eu să mă odihnesc acum, în ultimul trimestru de sarcină. Seara, îi pun la somn înainte de 20:30. Încercăm, pe cât posibil, să fim echilibrați cu programul lor și să le satisfacem nevoile, dar în același timp să rezolvăm și restul lucrurilor din viața de zi cu zi.
Elena
Lucrurile mărunte o împlinesc pe Elena. Primește pupici fără să ceară. Se bucură când copiii își cer scuze fără să li se ceară acest lucru. Îi crește inima când observă relația frumoasă care se leagă între frați, cum se caută unul pe celălalt. Lucruri mărunte care ar face orice părinte mândru de ceea ce a făcut pentru copiii lui. „În primele luni de viață ale primului copil, cineva m-a întrebat cum mi se pare misiunea de părinte. Îmi amintesc că imediat am răspuns: «știu doar că tot ce îmi doresc acum este să cresc un om bun». Acest lucru se aplică și acum, la 4 ani distanță și trei copii.
